József Csató face parte dintre pictorii marelui val figural al anilor 9o. Deși în centrul atenției tablourilor lui este omul, lîngă personajele care provin din peisajele egzotice de la sud de ecuator și care se pare că trăiesc departe de orice societate apar plante, animale sau diferite modele. Motivul central al tablourilor lui este relația omului cu mediul în care trăiește, de aceea nu are nevoie să prezinte importante părți ale corpului cum sunt capul și fața omului. Caracterul figurilor e dat de acțiunile, mișcările și obiectele lor. Rămîne mai greu de spus dacă aceste figuri se nasc datorită utopiei pe care o urmărește artistul, a dorinței lui de a trăi altundeva sau reflexiile unui pictor însetat de neobișnuit, de simplitatea pe care n-o putem întîlni la oraș sau în civilizație. Poate să fie vorba de ambele. Csató pictează rapid și comod, utilizînd culori și cu un penel sălbatic. Pe pînzele sale cu mărime variată, caracterele prezentate le face mai interesante cu cîte-un detaliu caracteristic, cu diferite modele: o pană pe o pălărie, dungile dure ale unei haine croite simplu, nasturile pe un palton sunt toate detalii pline de farmec pe portrete. Paul Gauguin și Henri Matisse sunt pictorii cu care îl aseamănă cei mai mulți, și el folosește influența asta pentru a împrospăta propria lume bogată, propriile narative foarte contemporane. Așa se face că alături de o bătrînă indiană apare o chitară albastră cu gîtul rupt și o perlă din mingi de badminton pe un tablou din 2oo7, dar chiar și legenda foarte europeană a lui Wilhelm Tell e prezentată printr-o figură cu pielea de culoare închisă. De pictura narativă din punctul de vedere a istoriei artei artistul se deosebește prin unicitatea lui și prin istoriile caracteristice și ca punct de pornire și-a asimilat un mod de prezentare mai naiv. Stilul acesta neo-folk sau să-l numim pictură detașată nu se încadrează în nici o direcție a picturii figurale mainstream, își urmează propriul drum. Nu poate fi deci surprinzător dacă spun că modalitatea aceasta este cea mai interesantă, mai populară și mai distinctă.

De la sfîrșitul sec. al 19-lea artele s-au întors la arta care se detașează – la stilurile și modalitățile de autoexpresie instinctive a talentelor care nu au avut parte de studii de arte frumoase, a popoarelor egzotice care trăiesc în societăți primitive, a copiilor sau a bolnavilor mentali. Atitudinea asta, întoarcerea la ceea ce e diferit, e și astăzi foarte populară, condimentată cu actualitatea epocii noastre, cu imaginile vieții de la oraș și a obiectelor rituale a acesteia.

Dar Csató a asimilat încă o alternativă în ultima vreme. A început să lucreze pe hîrtii de trei metri, ceea ce pretinde o pregătire tehnică și o concentrare pe măsură. Putem vedea schimbări și în rețeaua sa de motive: omul dispare și apar animalele, mediul urban e înlocuit cu grădinile. Tehnica lucrărilor recente exprimate printr-o simbolică proprie și univerzală care au un aer egzotic poate fi caracterizată prin stilul picturilor murale: desene voit excesive, fundal informel, disproporționări și simpflificări. Gestul își are izvoarele într-un trecut chiar mai îngardei depărtat decît cel al maiștrilor avangardei franceze care au părăsit societatea și și-au întors privirile spre arta popoarelor primitive, poate în jurul ritualului sacru care precede vînătoarea. Dar e totuna dacă căutăm și unde căutăm asemănarea, deoarece aceste lucrări sunt aici și acum, și trebuie să le privim cu ochii contemporani fie că vrem sau nu.

Zita Sárvári

Traduducere Demény Péter