Alexandra Jitariuc, Bucuresti

“La vremea primelor mele interacțiuni cu fotografia, în 2008, îmi derivam viziunea artistică din intenția de a ține un dialog strâns cu trăirile mele, din nevoia de a le contura o expresie, astfel încât să mi-i apropii pe oamenii din jurul meu. Mintea îmi era, oarecum, teren propice pentru reacții de o violență poate nu materializată într-o manieră bine articulată înițial, însă, în orice caz, aparte în felul ei ușor naiv. Naivitate care mai târziu a început a-și arăta simpatiile față de noi scopuri, de această dată lupta mea constantă de a deveni eu însămi “mai umană” și mai articulată, vizual vorbind. Abia mai târziu am înțeles că, de fapt, eu încercam să înțeleg viața, în loc să o trăiesc, iar atunci tot ce era de făcut era să să mă opresc din a fotografia și, în schimb, să mă preocup mai mult de mine însămi, în general, și de a-mi depăși limitele.

Creațiile mele din ultima vreme încearcă o abordare a corpului uman, cu precădere cel feminin. Cadrele devin contrastante la o a doua lectură: fragilitatea se întretaie adesea cu rușinea, nesiguranța face un pas înainte, o liniște stranie stă pavăză tocmai peste opusul ei. Explorările mele de natură fotografică sunt mai ales intrigate de femeia care nu își găsește – fie că poate, fie că nu – un loc al ei, care se leagă în mod superficial sau pur și simplu artificial de împrejurimi. Identitatea ei e foarte rar palpabilă, iar din acest motiv fața ei se dizolvă în fundal, care, la rândul său, trebuie să compenseze această lipsă de expresie.”

Portofolio: http://www.behance.net/alexandrajitariuc


“Approaching photography for the very first time in 2008, my work derived from my intention to dialogize with my inner feelings and emotions, to shape an expression for them, so that people would know me better. It was, somehow, a sort of explosion that surrounded my head and my soul, and which has afterwards become a permanent struggle to make it more “human” and articulate. It was later that I have realised that I was trying to understand life instead of living it. That was the particular moment when I stopped taking photographs and instead became more concerned with myself, in general, and with pushing my limits.

My most recent artwork is an approach to the human body, especially the female one. My artworks depict frames and isolates emotions. I am in search of contradictory feelings: fragility intertwines with shame, insecurity distorts objects, a curious sort of tranquility reveals exactly its opposite. My photographic inquiries are particularly intrigued by women who do not or cannot find a place for their own, who superficially or simply unnaturally connect to the places in which they live. Their identity is rarely palpable, and for that reason their faces disolve into the background, which in its turn, has to compensate this lack of expression.

I’m the teller of my stories and here lays the bond that allows me to connect with my creativity.”

Portofolio: http://www.behance.net/alexandrajitariuc