Prefața unui catalog o citim în general dacă nu cunoaștem artistul, dacă ”nu înțelegem” operele lui sau dacă suntem curioși la interpretarea lor de către altcineva. Prefața scurtă ne oferă puncte de sprijin cu privire la interpretarea tablourilor, ne face să ne întoarcem la un detaliu, să ne adâncim în el, poate naște asociații proprii.
Acel ce scrie aceste rânduri se străduie și el să atingă aceste scopuri, îl îndeamnă pe privitor să coopereze activ: înainte de a începe citirea acestui text, să privească din nou tablourile și să-și dea frâu liber gândurilor lui în fața picturilor lui Bazil Duliskovich!
Pictura lui Duliskovich, artist născut în Transcarpatia, e înnoită din când în când, ea este totuși constantă. El pictează ”fragilitatea condiției umane”, pe oameni în diferite situații, de multe ori omul singuratic, rupt de anturajul lui, cu obiecte stranii care câteodată se nasc ”prin ele însele” prin repictarea unui tablou. Duliskovich ne prezintă clădiri și peisaje, unde motivul principal al tabloului este chiar lipsa personajelor. Operele lui au un caracter stilistic inconfundabil, coloristica lui deseori poate fi caracterizată prin doar câteva culori, tablourile sunt deseori monocrome, dar în procedurile tehnice utilizate de el sunt mereu câteva găselnițe. Nu se mulțumește cu lumea îngustă a tehnicii tradiționale de ulei-pânză, experimenteză încontinuu, de aceea ne oferă mereu ceva nou.
O modalitate caracteristică a lui Duliskovich e construcția prin straturi. Operele lui sunt alcătuite în așa fel încât se ascund reciproc sau, dimpotrivă, făcând vizibilă structura lor, deseori lăsând loc în mod deliberat întâmplării: vopseaua se scurge pe purtător. Asta și stratificarea cu caracter de montaj nu poate fi inclus în stilistica creării iluziilor deoarece Duliskovich e interesat mai mult de realitatea de obiect al tabloului, prelucrarea unei probleme pictoriale; asta poate fi urmărit de-a lungul carierei sale de pictor clădite cu consecvență.
Lucrările prezentate în acest catalog sunt picturi create între 2010 și 2011; ele sunt picturi în ulei pe hârtie, a căror instalare e variată: ajung în spațiul de expoziție cu ramă sau fără ramă, câteodată neântinse. Dar ele nu sunt legate doar de tehnica utilizată: printre cele mai mult de 20 de tablouri găsim unele care reflectă la altele, ba chiar și perechi care se completează reciproc.
Pnetru Duliskovich e important trecutul transcarpatian pe care l-a adus cu el, primii 20 de ani pe care i-a trăit acolo, el se inspiră cu plăcere din amintiri, din tradiția culturii în care s-a născut. În cazul a trei tablouri (…iar acționând pe loc, După-masă ploioasă, Baden Baden), de pildă, a folosit fotografiile bunicii. În tablourile anterioare găsim câtev în care ne prezintă bunicul lui sau chiar pe fratele lui mai mare fiinf copil. Aspectele personale nu sunt întotdeauna subliniate, titlurile nu fac aluzie la ele, dar pentru artist acestea sunt momente importante.
Picturile lui sunt deseori inspirate de figuri scoase din diferite contexte și care original au fost personajele pe unele dintre fotografiile din albumul familiei (M. și posibilitățile, Necunoscutul și contralumina) sau au apărut în articole de ziare ale unor regiuni îndepărtate (De acolo pân-aici, Scuola verde). Monopolizarea aceasta, ”alegerea” motivelor se răsfrânge și asupra tablourilor-model din istoria artei: în cazul tabloului De două ori artistul pornește de la două creații de Velazquez. Dintr-unul Duliskovich a luat figura fiului, din cealaltă, motivul mâinii și a creat un personaj nou.
Câteva opere mai greu accesibile s-au născut din repictări. Așa de exemplu un motiv care prinde viață individuală este obiectul straniu de lângă tort din tabloul Mirele (poate un bust?) care a fost inițial o fetiță. Tot așa, bărbatul din Cel cu mâna frumoasă a fost mult timp singuratic, mai târziu, cu un nou strat a ”sosit” adapătoarea pentru păsări cu încă și mai uimitorea cascadă.
Apariția elementelor deosebite este specificul montajelor. Lui Duliskovich îi place să utilizeze modalitatea aceasta, creând situații neașteptate, bizare pe pânză. Privitorul este chemat la gândire, la asociații, este nevoit să se întoarcă la un motiv sau o conexiune greu de înțeles. Pe baza acestui principiu au ajuns personajele care fac baie lângă băiatul care ține în mână o cutie cu ”culori fantastice” în coronamentul unui copac (Față de situația anterioară).
Tabloul Fără titlu. Console Table. English, circa 1805 tensiunea dintre masa de conzol profesional pictată, amintind de o fotografie și figura care îngenunchează în fața ei creeză în privitor o senzație de conflict caracteristică montajelor. Prezentarea lor alăturată e stranie, atmosfera operei este determinată de tensiunea dintre cele două motive și singurătatea bărbatului. Mobila scoasă din context este o aluzie făcută la o serie anterioară (Gloria singuraticilor, 2005), unde personajele apar tot în ”compania” mobilelor.
Aceste puncte de sprijin poate sunt suficiente celor ce n-au cunoscut arta lui Bazil Duliskovich ca să se poată apropia de lumea lui sensibilă și plină de melancolie tăcută.
Erika Fekete-Horváth
Recent Comments