Doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller şi Tomas Tranströmer, protestează împotriva schimbării statutului Institutului Cultural Român

Doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller şi Tomas Tranströmer, protestează împotriva schimbării statutului Institutului Cultural Român, alături de alte 200 de personalităţi ale lumii culturale scandinave

În urma publicării în cel mai important cotidian suedez, Dagens Nyheter, a unui articol despre OUG 27/13.06.2012 şi despre schimbările pe care aceasta le anunţă în ceea ce priveşte conducerea şi strategia de programe a Institutului Cultural Român, lumea culturală suedeză reacţionează printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului şi Senatului României, prin care se solicită “păstrarea ICR în forma sa actuală”. Apelul este susţinut de aproape 200 de personalităţi culturale din Suedia, Finlanda, Norvegia şi Danemarca, acestora alăturându-li-se şi doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură: Herta Müller şi Tomas Tranströmer.

Scrisoarea deschisă se raportează la activitatea filialei suedeze a Institutului Cultural Român, care funcţionează la Stockholm din 2006, punctând faptul că aceasta “a înregistrat succese excepţionale”, că a promovat, de-a lungul timpului, artişti din diverse zone culturale, de generaţii şi convingeri diferite, şi că a activat pe întreg teritoriul Suediei, “ajungând, prin programele sale, la foarte mulţi oameni”. “Toţi cei interesaţi de cultură, indiferent de naţionalitate”, continuă scrisoarea, “s-au putut bucura de programele ICR Stockholm, iar interesul a fost foarte mare – serile organizate de institut s-au desfăşurat deseori cu sala plină şi au generat un mare interes şi din partea presei”. Autorii protestului afirmă că “ICR Stockholm şi-a cîştigat o poziţie unică printre scenele culturale din capitala Suediei”, unul dintre efectele generate de activitatea sa fiind înfiinţarea editurii 2244, specializată în literaturile din jurul Mării Negre, în special cea română.

Scrisoarea a fost iniţiată de poeta şi traducătoarea Cecilia Hansson. Printre semnatari se regăsesc mai mulţi membri ai Academiei Suedeze (scriitorii Kjell Espmark, Göran Malmqvist şi Anders Olsson) şi ai Academiei De Nio (Madeleine Gustafsson, Agneta Pleijel, Niklas Rådström, Anders Öhman), Directorul Bibliotecii Nobel a Academiei Suedeze, Lars Rydquist, Preşedintele PEN Clubului suedez, Ola Larsmo, şi alţi foşti şi actuali membri din conducerea PEN (Henrik C Enbohm, Kerstin Lundberg, Monica Nagler, Ola Wallin), europarlamentarul Alf Svensson, fost ministru şi preşedinte de partid, poetul Bengt Berg, membru al Parlamentului Suedez, violonista Anna Lindal, Decanul Facultăţii de Arte a Universităţii din Göteborg şi Vicepreşedintele Academiei Regale de Muzică din Stockholm, cunoscuta regizoare de teatru şi film Suzanne Osten, artista de renume internaţional Marianne Lindberg De Geer, scriitorul Magnus Florin, secretar literar al Teatrului Dramatic Regal, scriitorii Helena Boberg, Sigrid Combüchen, Ulf Eriksson, Aris Fioretos, Jörgen Gassilewski, Gunnar Harding, Magnus Jacobsson, Arne Johnsson, Katarina Kieri, Agneta Klingspor, Åsa Maria Kraft, Helga Krook, Maria Küchen, Monica Lauritzen, Martina Lowden, Marie Lundquist, Carl-Johan Malmberg, Jasim Mohamed, Thomas Nydahl, Per Planhammar, Eva Runefelt, Eva Ström, Andrzej Tichý, Aino Trosell, Magnus William-Olsson, jurnaliştii Alberte Bremberg, Andreas Engström, Eva af Geijerstam, Madeleine Grive, Cecilia Hagen, Lisa Irenius, Audun Lindholm, Hynek Pallas, Annina Rabe, Göran Sommardal, Guido Zeccola, Birgitta Wallin, traducătorii Anders Bodegård, Aimée Delblanc, Inger Johansson, Lars Kleberg, Ervin Rosenberg, Jan Stolpe, Bodil Zalesky, muzicienii Magnus Andersson, George Kentros, Mårten Landström, Eva Lindal, Miklós Maros, Ivo Nilsson, Jörgen Pettersson, actorii Christian Fex, Angela Kovács, Marie Richardson, personalităţi din lumea artei (Helena Holmberg, Cato Lein, Jonas (J) Magnusson, Misha Pedan, Pia Sandström, Lina Selander, Fia-Stina Sandlund, Niclas Östlind), cadre universitare (Ingmar Lemhagen, Hans Ruin, Tom Sandqvist, Ingmar Söhrman, Marcia Sá Cavalcante Schuback, Clas Zilliacus), reprezentanţii mai multor edituri suedeze (Mattias Axelsson, Catarina Berg, Styrbjörn Gustafsson, Fredrik Lind, Ingemar Nilsson), precum şi membri marcanţi ai diasporei româneşti din Suedia (Ştefan şi Kuki Constantinescu, Dorinel Marc, Cristian Marina, Corina Oprea).

Cunoscutul scriitor Kjell Espmark, membru al Academiei Suedeze şi al Comitetului Nobel, afirmă că „ICR Stockholm este cel mai vital dintre institutele culturale reprezentate la Stockholm”. Poetul şi editorul Bengt Berg, membru al Parlamentului Suedez, afirmă că, prin activitatea sa culturală, “ICR Stockholm este un foarte bun reprezentant al României în noua Europă şi în vechea Suedie”. În acelaşi spirit, curatorul Niclas Östlind scrie că ”Institutul Cultural Român este o resursă nepreţuită”, scriitoarea Agneta Pleijel, membră a Academiei De Nio, afirmă că “ICR Stockholm a avut o ofertă culturală extrem de bogată, care a reuşit să plaseze cultura română pe harta europeană”, iar Anders R. Öhman, membru al aceleiaşi Academii,apreciază activitatea ICR Stockholm ca fiind ”una dintre cele mai vitale” de pe scena culturală suedeză, ”mulţumită capacităţii sale de a da viaţă culturii române şi de a ne ajuta s-o aprofundăm în toate aspectele sale. (…) ICRS a însemnat, pentru un public larg, o gură de aer proaspăt”. Scriitoarea Sigrid Combüchen scrie că „admiră înaltul nivel de pregătire şi calitatea activităţii institutului.”

Ingmar Söhrman, profesor de limbi romanice la Universitatea din Göteborg şi cunoscător al limbii române, este de părere că ”Institutul Cultural Român din Suedia a facut un efort enorm şi a schimbat ideea de cultură românească, care acum este extrem de pozitivă şi bogată pentru suedezi. Şeful institutului a făcut o lucrare fantastică si minunată de promovare a culturii româneşti”.

Marcia Sá Cavalcante Schuback, profesor de filosofie la Universitatea Södertörn, aminteşte că, atunci cînd vorbim de cultură, vorbim în primul rînd de ”deschidere către celălalt”, aceasta fiind “una dintre contribuţiile cele mai frumoase şi cele mai importante ale Institutului Cultural Român de la Stockholm.” Unul dintre semnatari – Mikael Gillefalk – afirmă că a ”văzut la ICR Stockholm unele dintre cele mai bune programe culturale” la care a participat de-a lungul timpului la Stockholm şi că a avut aceeaşi experienţă pozitivă cu programele ICR Berlin. Un membru al diasporei, Ion Florea, spune că „există o diferenţă extraordinar de mare între institutul în forma sa actuală şi ceea ce a existat înainte de 2006, cînd nu se vedea şi nu se auzea nimic în legătură cu cultura română”. Poeta Helena Boberg scrie şi ea că ”activitatea ICR Stockholm este unică în felul său, iar institutul şi-a creat o poziţie nepreţuită de punct de legătură în viaţa culturală suedeză, mulţumită modului de organizare şi conducerii pe care o are astăzi.”

Curatoarea Helena Holmberg scoate în evidenţă activitatea ICR Stockholm în domeniul artei, ”de o înaltă calitate şi cu un bun renume atît în Suedia, cît şi pe plan internaţional”. Actriţa de teatru şi film Angela Kovács, membră în trupa Teatrului Dramatic Regal – scena naţională a Suediei -, afirmă că ”ICR Stockholm este o instituţie foarte bine văzută în viaţa culturală a capitalei noastre” şi că ”a fost o onoare” să participe la programele institutului şi să “contribuie la promovarea culturii române în complexitatea sa”. Actorul Christian Fex, care a fost, de asemenea, invitat la unele dintre programele literare ale institutului, consideră că “schimbarea condiţiilor activităţii ICRS ar fi un deserviciu major atât pentru viaţa culturală românească, cît şi pentru cea suedeză”. Compozitorul Ivo Nilsson este de părere că ”desfiinţarea unuia dintre cele mai dinamice institute internaţionale de cultură ar dăuna vieţii culturale din capitala noastră”.

Dintre vocile din presă, jurnalistul radio Göran Sommardal îşi însoţeşte semnătura de îndemnul “noli tangere”, iar Madeleine Grieve, redactor-şef al revistei 10-tal şi director-fondator al Festivalului Internaţional de Poezie de la Stockholm, este de părere că “ICRS este fantastic şi că trebuie lăsat să continue să fie la fel”. Jurnalista de film Eva af Geijerstam de la cotidianul Dagens Nyheter afirmă că “Institutul Cultural Român a promovat cultura şi istoria română cu o imaginaţie fără margini şi cu un simţ nemaipomenit al deschiderii şi al dialogului. A-l schimba ar fi un lucru dezastruos”.

Textul scrisorii comune accentuează, de asemenea, faptul că activitatea de pînă acum a institutului a avut o mare diversitate şi reprezentativitate, şi că ameninţările de politizare a acesteia inspiră “teamă şi îngrijorare”, “aceste tendinţe neavîndu-şi locul într-o democraţie”.

Petiţia a putut fi semnată între 28 iunie şi 2 iulie, pe site-ul: http://www.namninsamling.com/site/get.asp?protestbrev_RKIS. Astăzi, 2 iulie 2012, scrisoarea va fi trimisă Guvernului şi Senatului României, împreună cu lista semnatarilor şi comentariile acestora.

***

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională pe baza faptului că a fost încălcat dreptul la transparenţa decizională al comunităţii cultural-artistice – textul sesizării.

Reacții în presa românească și internațională

Luni, 2 iulie
Doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller şi Tomas Tranströmer, protestează împotriva schimbării statutului Institutului Cultural Român, alături de alte 200 de personalităţi ale lumii culturale scandinave

Stockholm, 2 iulie 2012. În urma publicării în cel mai important cotidian suedez, Dagens Nyheter, a unui articol despre OUG 27/13.06.2012 şi despre schimbările pe care aceasta le anunţă în ceea ce priveşte conducerea şi strategia de programe a Institutului Cultural Român, lumea culturală suedeză reacţionează printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului şi Senatului României, prin care se solicită “păstrarea ICR în forma sa actuală”. Apelul este susţinut de aproape 200 de personalităţi culturale din Suedia, Finlanda, Norvegia şi Danemarca, acestora alăturându-li-se şi doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură: Herta Müller şi Tomas Tranströmer.

Scrisoarea deschisă se raportează la activitatea filialei suedeze a Institutului Cultural Român, care funcţionează la Stockholm din 2006, punctând faptul că aceasta “a înregistrat succese excepţionale”, că a promovat, de-a lungul timpului, artişti din diverse zone culturale, de generaţii şi convingeri diferite, şi că a activat pe întreg teritoriul Suediei, “ajungând, prin programele sale, la foarte mulţi oameni”. “Toţi cei interesaţi de cultură, indiferent de naţionalitate”, continuă scrisoarea, “s-au putut bucura de programele ICR Stockholm, iar interesul a fost foarte mare – serile organizate de institut s-au desfăşurat deseori cu sala plină şi au generat un mare interes şi din partea presei”. Autorii protestului afirmă că “ICR Stockholm şi-a câştigat o poziţie unică printre scenele culturale din capitala Suediei”, unul dintre efectele generate de activitatea sa fiind înfiinţarea editurii 2244, specializată în literaturile din jurul Mării Negre, în special cea română.

Marcia Sá Cavalcante Schuback, profesor de filosofie la Universitatea Södertörn, aminteşte că, atunci când vorbim de cultură, vorbim în primul rând de ”deschidere către celălalt”, aceasta fiind “una dintre contribuţiile cele mai frumoase şi cele mai importante ale Institutului Cultural Român de la Stockholm.” Unul dintre semnatari – Mikael Gillefalk – afirmă că a ”văzut la ICR Stockholm unele dintre cele mai bune programe culturale” la care a participat de-a lungul timpului la Stockholm şi că a avut aceeaşi experienţă pozitivă cu programele ICR Berlin. Un membru al diasporei, Ion Florea, spune că „există o diferenţă extraordinar de mare între institutul în forma sa actuală şi ceea ce a existat înainte de 2006, când nu se vedea şi nu se auzea nimic în legătură cu cultura română”. Poeta Helena Boberg scrie şi ea că ”activitatea ICR Stockholm este unică în felul său, iar institutul şi-a creat o poziţie nepreţuită de punct de legătură în viaţa culturală suedeză, mulţumită modului de organizare şi conducerii pe care o are astăzi.”

Curatoarea Helena Holmberg scoate în evidenţă activitatea ICR Stockholm în domeniul artei, ”de o înaltă calitate şi cu un bun renume atât în Suedia, cât şi pe plan internaţional”. Actriţa de teatru şi film Angela Kovács, membră în trupa Teatrului Dramatic Regal – scena naţională a Suediei -, afirmă că ”ICR Stockholm este o instituţie foarte bine văzută în viaţa culturală a capitalei noastre” şi că ”a fost o onoare” să participe la programele institutului şi să “contribuie la promovarea culturii române în complexitatea sa”. Actorul Christian Fex, care a fost, de asemenea, invitat la unele dintre programele literare ale institutului, consideră că “schimbarea condiţiilor activităţii ICRS ar fi un deserviciu major atât pentru viaţa culturală românească, cât şi pentru cea suedeză”. Compozitorul Ivo Nilsson este de părere că ”desfiinţarea unuia dintre cele mai dinamice institute internaţionale de cultură ar dăuna vieţii culturale din capitala noastră”.

Textul scrisorii comune accentuează, de asemenea, faptul că activitatea de până acum a institutului a avut o mare diversitate şi reprezentativitate, şi că ameninţările de politizare a acesteia inspiră “teamă şi îngrijorare”, “aceste tendinţe neavându-şi locul într-o democraţie”.

Petiţia a putut fi semnată între 28 iunie şi 2 iulie, aici. Astăzi [2 iulie] scrisoarea va fi trimisă Guvernului şi Senatului României, împreună cu lista semnatarilor şi comentariile acestora.

June 26, 2012
Romanian Cultural Institute’s New Mandate Draws Protests in Europe and United States in New York Times

By LARRY ROHTER

Over the past five years or so, the Romanian Cultural Institute has become an important force in global cultural exchanges, promoting writers, artists and especially the critically acclaimed cinema movement known as the Romanian New Wave. But the coalition government that recently came to power in Romania has ordered an end to that international focus as it tightens its political control over the institute, actions that have set off protests among arts groups throughout Europe and the United States.

Under an “emergency decree” handed down on June 14, the institute, a non-partisan entity that formerly reported directly to the president, now responds to a Senate riven by partisanship. Its new mandate: to direct its activities at the Romanian diaspora community. As a result, collaborations with American arts institutions — including Lincoln Center, co-sponsor of an annual Romanian film festival, and publishing houses specializing in translated literature — could be in jeopardy. And in recent days, organizations including the Museum of Modern Art, Film Forum and Melville House have sent letters to the new prime minister and other government authorities, urging them rescind the measure.

“The decree itself was a complete surprise, and we were not consulted,” Horia Roman Patapievici, a physicist and writer who is the president of the institute, said in a telephone interview from Bucharest, the capital of Romania, an East European country with fewer than 20 million people. “But even more surprising was the shift in focus. Our strategy since I took over the presidency in 2005, has been that we should open to the outside world. Our aim is to relink the Romanian cultural market, cut off from the West, with the western cultural market, and in New York, you saw the result. We have been very present even though our material means are limited.”

In an e-mail, the film director Cristian Mungiu, whose “4 Months, 3 Weeks and 2 Days” won the top prize at the Cannes Film Festival in 2007, described the government action as a “brutal intrusion of politics in the cultural life” of Romania that shows a “complete lack of respect towards the artists and intellectuals that were amongst the rare providers of good news about Romania in the last years.” Mr. Mungiu, who is one of more than 3,000 intellectuals and creative artists to sign a petition protesting the new policy, added that the tendency of the new “political majority to remove all the representatives of the former regime from all public positions, irrespective of their professional capacities and results and to replace them with their own supporters, is unethical and encourages a certain kind of moral corruption that we need to fight against.”

Asked why the government had ordered the change, Mr. Patapievici suggested that electoral politics play a role. Like the United States, Romania has an election scheduled for November, and since the Romanian diaspora is allowed to cast ballots, focusing on their cultural desires at the expense of the international public and younger, globalized Romanian expatriates “is transparently an electoral measure, to cajole their votes,” he said.

But Mr. Patapievici also said that nationalist groups in the Romanian senate object to his “cosmopolitan” tastes and approach. He said that when he testified to the Senate’s cultural commission last week, he was met with hostile questions along the lines of “Why don’t you speak to national values? Why do you have anti-Romanian attitudes?”

The new situation in Romania resembles that of Hungary, where a right-wing nationalist government has also tightened controls over culture and freedom of expression. Romania differs, however, in at least one important respect: the new government there is a coalition between parties of the left and center-right, headed by Prime Minister Victor Ponta of the Social Democratic Party, which is associated with Ion Iliescu, an 82 year old former Communist apparatchik.

On Friday, the government ombudsman challenged the legality of Mr. Ponta’s decree, arguing against it before the country’s Constitutional Court. A ruling could come as early as July 5, and if it is adverse, Mr. Patapievici said he would “reject the political subordination” of the institute, which presumably means he would resign.

Mr. Ponta last week denied that he was shifting control of the cultural institute away from president Traian Basescu, his longtime political rival, so as to force Mr. Patapievici, an ally of the president, to resign. He said his actual objective was to depoliticize the institute’s top staff and operations and allow more parliamentary supervision of its expenditures at a time when Romania is undergoing fiscal austerity.

“Putting the R.C.I. under parliamentary control is the democratic choice and aims to make the institution more transparent,” the government spokesman, Andrei Zaharescu, said. “Use of public funds must be above any suspicion and only through transparent and democratic parliamentary control this can be achieved.”
With the political situation still in flux, American arts organizations that have worked closely with the institute have rallied to its side.

“The art world in New York continues to be amazed how this group representing a country whose population is a fraction of Germany, Britain and France and whose resources are circumscribed can be as effective and efficient as the cultural services of these other nations,” wrote Lawrence Kardish, a senior curator at the Museum of Modern Art. In her letter, Alissa Simon, senior programmer at the Palm Springs International Film Festival, praised the institute for providing “a precious neutral space for international cultural exchange.”

Corina Suteu, director of the New York office of the institute, which also has offices in cultural centers like Berlin and Paris, said the repercussions would be significant if the changes go through. “First of all, there will a return to archaic attitudes, with complete political control,” she said. “The Senate can say ‘I don’t like this kind of art, you should present this instead.’ But we have to present all kinds of Romanian culture. This is how we become visible abroad.”

***

Romanian Artists Fight for a Civil Society in Huffington Post
Posted: 06/26/2012

Ten years ago, most of what the world knew about Romania could be summarized by the following list: Nadia Comaneci, vampires, gypsies, HIV-infected orphans living in deplorable conditions, and that a dictator of certain but unspecific notoriety was executed around the same time that the Berlin Wall fell. But since 2005, an emerging Romanian culture, most prominently in the form of the Romanian New Wave Cinema, has been opening windows to a more nuanced view.

Maybe more importantly, the recognition of its culture has given Romania a flashing glimpse of itself as a civil society, all of this, almost 20 years after the controversial revolution of 1989, wherein the execution without legal trial of Nicolae and Elena Ceausescu did quite the opposite (no one would argue that the structure in place needed dismantling, but the way in which it was dismantled did little to restore and affirm the humanity of the people oppressed by the communist regime, and raised complicated questions for those growing up in the “new” Romania).
In the last 10 years Romania has been a place where artists are making good use of the freedom to articulate their own desires and frustrations, even if that means criticizing each other, their mothers, themselves, their health care system, history, government; or, let’s say especially when it means criticizing the government, since open, public dialogue is an important part of a civil society. As has been clear in the last 10 years, not only have Romanian artists been criticizing and complicating Romania home and abroad, they have been doing it with talent, skill and profound acuity. So, they have also been enriching it.

In order to develop and promote their work, Romanian artists need an active, effective, forward-thinking cultural body that respects, supports and brings attention to their efforts. The Romanian Cultural Institute has been that cultural body for the greater part of the last decade.

On June 13th of this year, the Romanian Prime Minister Victor Ponta (elected after a no-confidence government collapse in April) passed an “emergency ordinance” that would, within two weeks of its passing, restructure the command and mission of the Romanian Cultural Institute and its 17 world branches, led by the writer and philosopher Horia-Roman Patapievici since 2005. It’s important to understand, however, that the purges that threaten the Romanian Cultural Institute are happening in a broader context; Victor Ponta’s two month-old administration (three of whose cabinet members have already been dismissed over integrity issues, and now Victor Ponta himself has been accused of plagiarizing his doctoral thesis) is in the process of passing a series of non-democratic and abusive measures that reach all levels of state administration.

It’s also important to understand that this particular “emergency ordinance,” passed undemocratically, with no Parliamentary debate, is believed by many to be an act of personal vendetta on the part of PM Victor Ponta, against President Traian Basescu, who was until now nominally in charge of appointing the tutelage and mission of the Romanian Cultural Institute, and against Ponta’s Basescu-appointed predecessor Emil Boc, who resigned in February amid protests over austerity cuts. The language of the ordinance passes control of the RCI from the president to the Senate, whose collective concept of the cultural body’s function is that of a nationalistic propaganda machine (some prominent members of the Senate have recently publically criticized Cristi Puiu, for “offending Romania” with his depictions of “bad Romanians”).

It’s also important to understand that it’s not Traian Basescu who is defending the RCI. It’s artists and cultural leaders. Filmmakers such as Cristi Puiu, Cristian Mungiu (4 Months, 3 Weeks and 2 Days), Cornel Porumboiu (Police, Adjective) and Andrei Ujica (The Autobiography of Nicolae Ceausescu); the theater director Andrei Serban, the writer Norman Manea, and hundreds of young Romanian artists have been speaking out and demonstrating against this ordinance in the week following the takeover, essentially fighting for the right to a civil society. Victor Ponta’s administration has already been forced to respond to the pressure of the demonstrations, and it is to be hoped that this ludicrous, destructive and backward-thinking diktat will be reversed, allowing the Romanian Cultural Institute to continue promoting real Romanian culture, instead of token “Romanianness.” This is what cultural institutions are supposed to do, promote artists and not a nationalistic agenda.

The threat to the RCI is a threat to the future of a country still trying to find its way to a functional democracy. People outside of Romania should care about this because it’s a threat to freedom of expression in the most real sense, and the implications are profoundly offensive. It’s easy to recognize the ultimate evolution of this threat; it’s Romania of less than 30 years ago, or, worse, Mexico, Syria, any number of places where voices are silenced through government-sanctioned (whether official or not) repression or terrorism. Here is the beginning. This regressive seed must not be allowed to sprout and take root.

***
Filmmakers fight to keep Romanian arts institute neutral in [url=http://www.variety.com/article/VR1118055913.html?cmpid=RSS|News|LatestNews]Variety[/url]

Some 3,500 sign petition protesting pol’s intervention
By Will Tizard

PRAGUE — Romania’s leading filmmakers are protesting a move by the new government of Prime Minister Victor Ponta to put the Romanian Cultural Institute, the body that promotes the country’s arts at home and abroad, under tighter political control.

The RCI has done much to showcase the most progressive work in film and other arts to auds via its London and New York City branches, say filmmakers including Cristian Mungiu, who won Cannes’ Palme d’Or with “4 Months, 3 Weeks and 2 Days” in 2007.
Putting the org under the control of Romania’s senate, as Ponta’s June 13 emergency ordinance will do, is a “brutal intrusion of politics in the cultural life,” according to Mungiu and 3,500 other figures of the Romanian arts world, led by helmer Lucian Pintilie.
The group has signed a petition demanding the takeover be reversed and has joined civic rights groups to demand the cultural institute be kept neutral.

In a country that survived one of the former East bloc’s worst dictators, Nicolae Ceausescu, such an “irregular and un-democratic” legal maneuver is particularly troubling per Mungiu.
Ponta has argued in the press that the emergency bill, which allows him to legislate without the approval of parliament deputies, was necessary because the RCI spends some $13 million in public funds, but has “dysfunctional aspects” and must avoid “accounting irregularities.”

He also accused the RCI of failing to perpetuate national identity, and not engaging expat Romanians, apparently annoyed that the org has been focused on reaching international auds.
The charges have raised the ire of many critics, who point out that the RCI has done much to promote the films of the New Wave of recent years.

“Ten years ago, when you said ‘Romania,’ people abroad thought only about Ceausescu and gymnast Nadia Comaneci,” said helmer-scribe Cristi Puiu, whose 2005 portrait of Romanian health-care chaos, “The Death of Mr. Lazarescu,” won Un Certain Regard at Cannes. Now, said Puiu, thanks to the cultural institute, “our cinema is famous.”
Romanian political observers are suggesting that the center-left Ponta is clamping down on the RCI in an attempt to undo a high-profile org that drew praise and reflected well on his predecessor, Emil Boc, who resigned this year amid violent protests over public spending cuts.

Romania’s $26 billion rescue package has put severe pressure on the government to slash budgets.
The RCI, which operates the Romanian Film Festival in New York and is a key supporter of the Transylvania Film Festival in Cluj, is officially under the aegis of Romania’s president but has been essentially independent and non-partisan for years.
The RCI’s New York director, Corina Suteu, rejects any suggestion of dysfunction or financial improprieties and says, “The party in power is definitely one very representative of the legacy of communist mentalities.”

Protest din Noua Zeelandă

Redacția revistei “Pagini Românești în Noua Zeelandă” se solidarizează cu toți cei care apără Institutul Cultural Român de ingerințe politice și încearcă aruncarea în desuet a eforturilor profesioniștilor culturii. Considerăm activitatea Institului drept o rețetă de succes pentru toate instituțiile din România în care nu se intâmplă niciodată nimic, iar managementul acestui for drept un exemplu de profesionalism.

Cultura și actul cultural ce sprijină imaginea țării noastre în lume, nu trebuie să fie atacate sau subjugate de clasa politică dâmbovițeană, o struțo-camilă ce patează tot ceea ce atinge, murdărind și distrugând orice inițiativă benefică prezentării decente a României în străinătate. Tocmai de aceea, considerăm ca nici “înaltul patronaj” al președintelui României nu este necesar, cu atât mai puțin patronajul personajelor caragielene din toate partidele politice românești, care incearcă să iși înfigă ghearele în una dintre ultimele redute ale bunului-simț românesc.

Insistăm în abandonarea oricăror încercări de “reformare” a ICR-ului, singura instituție culturală din România care a sprijinit cu adevărat promovarea României în Noua Zeelandă, prin cel mai important spectacol de care au beneficiat românii din Noua Zeelanda în istoria comuniății românești de la Antipozi, concertul Stradivarius al reputatului violonist Alexandru Tomescu. Acea acțiune a valorat mai mult decât tot ceea ce a întreprins orice minister din Romania, în raport cu Noua Zeelandă, aducând țara noastră în presa neo-zeelandeză, făcând cunoscut numele României printr-o acțiune cultură de mare valoare.

Vă rugăm așadar stimați tovarăși politicieni, vremelnici slujitori ai intereselor de gășcă, oameni pentru care cultura înseamnă un lucru pe care nu îl ințelegeți, lăsați Institutul Cultural Român să își facă treaba și căutați să furați și să vă întindeți tentaculele în alte domenii, acolo unde vă mai și pricepeți.

Cristi Dumitrache
Redactor-șef “Pagini Românești în Noua Zeelandă”, singura revista de limba româna din Noua Zeelanda, cu un număr de peste 1400 de abonați.

PAGINI ROMÂNEȘTI ÎN NOUA ZEELANDA
ROMANIAN PAGES IN NEW ZEALAND

Auckland, New Zealand
http://prnz.weblog.ro/

***
Ediţia de astăzi, 20 iunie 2012, a celui mai important cotidian suedez, Dagens Nyheter, publică un articol despre OUG 27 din 13.06.2012, intitulat „Lupte în jurul Institutului Cultural Român”. Articolul detaliază schimbările pe care ordonanţa le aduce statutului şi modului de organizare a ICR, comentînd că „Guvernul României continuă să politizeze mass-media şi instituţiile culturale ale ţării”, de data aceasta prin schimbarea orientării Institutului Cultural Român şi a trecerii lui sub controlul unei comisii formate din politicieni. Măsura adoptării unei ordonanţe de urgenţă este descrisă de cotidian drept o modalitate „de a evita o dezbatere publică”. Solicitat să comenteze noua directivă de a adapta programele filialelor în funcţie de diasporă, Dan Shafran, Directorul ICR Stockholm, spune că vede reformularea strategiei institutului „ca pe o măsură cu iz naţionalist” şi că institutul a „repurtat succese însemnate cu actuala strategie”, fiind oricum „deschis şi către românii din străinătate”. Dagens Nyheter descrie Institutul Cultural Român ca fiind „foarte dinamic” şi notează faptul că în apărarea sa au venit peste 2700 de artişti, scriitori şi muzicieni români, care au semnat o scrisoare de protest trimisă către reprezentanţii puterii. În urma apariţiei acestui articol, mai mulţi importanţi oameni de cultură suedezi s-au adresat ICR Stockholm, manifestîndu-şi dorinţa de a semna o petiţie împotriva recentelor schimbări.

ICR Stockholm s-a bucurat deseori de atenţia presei suedeze, cel mai recent exemplu fiind cel al cotidianului Göteborgs Posten care, în ediţia sa din 15 iunie a.c., dă ICR ca exemplu pozitiv în promovarea unei culturi naţionale, spunînd: „Institutul Cultural Român de la Stockholm, aflat sub conducerea lui Dan Shafran, ocupă un loc de aur [printre institutele culturale străine]. Sediul din Stockholm are o activitate care o depăşeşte în vitalitate pe cea a Centrului de cultură al oraşului, Kulturhuset: dezbateri, filme, cărţi, teatru. Activitatea culturală a marilor ambasade păleşte în comparaţie”.

În cei şase ani de activitate, ICR Stockholm s-a bucurat de aprecieri pe scară largă, începând cu MS Regele Suediei şi continuând cu diverse cotidiene naţionale şi locale. Astfel, într-un discurs oficial susţinut în 2008, Majestatea Sa Carl XVI Gustaf sublinia că „promotorii culturii sînt cei care contribuie la adevărata consolidare a legăturilor şi apropierii dintre două naţiuni. De mai bine de un an, avem privilegiul de a cunoaşte cultura română în toate formele ei, datorită Institutului Cultural Român de la Stockholm, situat în apropierea Palatului Regal, pe Bulevardul Skeppsbron. Intensa activitate a acestui institut înseamnă mult pentru cunoaşterea moştenirii culturale româneşti în Suedia.” De-a lungul timpului, institutul a fost descris în presa suedeză ca fiind „o încercare extrem de reuşită de a reliefa profilul cultural al unei naţiuni” (Dagens Nyheter 2009), „cel mai dinamic dintre toate institutele culturale străine din Suedia” (Göteborgs-Posten 2008), „una dintre cele mai dinamice scene culturale din Stockholm” (Kristianstadsbladet 2011), „un institut cu un program expoziţional la standarde intelectuale foarte ridicate” (Aftonbladet 2010), „un spaţiu ce dă tonul artei contemporane din Stockholm” (Kunstkritikk 2011), „unul din cele mai sofisticate 7 spaţii culturale din capitala Suediei” (City 2010), „o importantă scenă culturală în Stockholm” (Tidningen Kulturen 2010).

Traducerea articolului din Dagens Nyheter:

Lupte în jurul Institutului Cultural Român
Dagens Nyheter, 20 iunie 2012
Autor: Fredrik Söderling

***

Declarații ale personalităților din domeniul cultural

“Am avut ocazia să cunosc nemijlocit modul de lucru al Institutului Cultural Român, în țară și prin filialele sale de peste hotare. Am descoperit astfel ceva încă prea rar, din păcate, în peisajul instituțional românesc: o organizație eficientă, deplin funcțională, adaptată misiunii căreia îi este menită. Mă neliniștește și mă întristează faptul că tocmai o asemenea instituție riscă să fie deturnată de la rostul ei prin intervenții brutale, motivate partizan.”

Mariana Mihuț

***
De-a lungul anilor ne-am bucurat de sprijinul ICR Bucureşti în organizarea Festivalului de Film Românesc de la Stanford University. Sperăm într-o colaborare la fel de vitală şi poate chiar mai fructuoasă în anii ce vor urma.
Suntem alături de Institutul Cultural Român şi vă sprijinim în efortul de a rămâne o forţă culturală neutră în peisajul cultural românesc şi internaţional.

Cu sinceritate,

Florentina Mocanu
PhD Drama Department Co-founder
Romanian Film Festival at Stanford University

***
Personalităţi culturale franceze se solidarizează protestului lansat de regizorul Lucian Pintilie privind hotărârea guvernului Ponta de a subordona Institutul Cultural Român autorităţii Senatului. Printre acestea se numară editorii Jean Mattern (Editions Gallimard), Christophe Bara (Editions L’Entretemps) sau Paul Otchakovsky-Laurens (Editions P.O.L), scriitorul Michel Deguy, istoricul de prestigiu Alain Besançon (membru al Institut de France), traducătoarea Marie-France Ionesco, jurnalistul Philippe Tesson ( Le Figaro, L’Avant-scène), Michel Ciment (producător la France-Culture şi director al revistei Positif).

Au cours de l’une de ses très rares interventions publiques, le metteur en scène Lucian Pintilie a fait connaître son soutien à la protestation contre l’Ordonnance gouvernementale d’urgence qui place l’Institut Culturel Roumain (ICR) – jusqu’à présent sous l’autorité symbolique de la Présidence de la République – sous la subordination effective du Sénat roumain. Cette décision marque la volonté du nouveau gouvernement de politiser l’activité de l’ICR. Pour l’auteur de la Reconstitution, le politique doit être exclu de nos options et créations artistiques. Pour le cinéaste, cette protestation et notre soutien à l’ICR peuvent devenir « un moment de lucidité collective ».

« Je crois que pour rien au monde nous ne devons en cet instant, et toutes affaires cessantes, laisser passer l’occasion d’interdire au politique de manipuler notre vie et notre création. Les politiques et autres politiciens ont commis une énorme bourde. Le politique s’insinue en nous jusqu’à nous posséder. Il faut le chasser. Ce moment que nous vivons peut devenir un moment de lucidité collective, voire de résistance collective si cela est nécessaire. Mais peut-être cela ne sera-t-il pas nécessaire. »

Venant d’un artiste qui a vécu l’expérience de la création sous la censure communiste, cette déclaration a la valeur d’un avertissement.
Contre cette décision du gouvernement Ponta, plus de 3500 signatures ont été recueillies à ce jour (19 juin). Parmi les signataires : les cinéastes et metteurs en scène Andrei Serban, Lucian Pintilie, Tudor Giurgiu, Catalin Mitulescu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu et les écrivains Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Dumitru Tsepeneag, Gabriela Adamesteanu, Mircea Cartarescu, Norman Manea, Gianina Carbunariu etc., ainsi que des personnalités culturelles françaises, parmi lesquelles Jean Mattern (Editions Gallimard), Christophe Bara (Editions L’Entretemps), Paul Otchakovsky-Laurens (Editions P.O.L), Michel Deguy (écrivain), Alain Besançon (historien, membre de l’Institut de France) et Marie-France Ionesco (traductrice).

***
Testimonial ICR Paris: “Datorită rezidenței de creație pe care am avut-o anul trecut la ICR Paris și sprijinului moral pe care l-am primit de la această instituție, am reusit sa creez spectacolul “CANIN FéLIN sau omul pubelă” care anul acesta a fost invitat in Festivalul de la Avignon. Scopul proiectului a fost și rămâne acela de a reuni artiști români și francezi pentru a depăși granițele și a ajunge la un limbaj comun, non verbal. Inițiativa mea este aceea de a prezenta spectacolul care unește 3 actori români și 3 actori francezi (Compagnie 28) în diferite festivaluri de anvergură, în spații culturale din România și din Franta.” (Eugen Jebeleanu, 23 ani, regizor și actor român)

***
Formația vocal-instrumentală Anton Pann
“Politizare sau de-politizare în ICR?
Două întrebari la care cu siguranță nu am putea răspunde din simplul motiv că suntem apolitici și pentru că încercam sa ne ținem departe de acest univers special.
Ce putem spune este însă că anul trecut ICR-ul a fost singura instituție din România care a avut curajul să sprijine proiectul “Când Bizanțul eram noi” oferind publicului bucureștean posibilitatea de a întâlni muzicieni din alt spațiu decât cel occidental și de a audia o muzică aparte decât tot ce oferă trand-urile comercialo-americănești din bazarul românesc. Poate vă veți gândi că datorită acestui proiect “laudăm”cumva instituția în discuție. Nu suntem în poziția de a lăuda sau de a blama pe cineva sau ceva, dar putem afirma un fapt, și anume că pentru noi ca artiști, a fost o mână prieteneasca întinsă și o demonstrație de încredere pe care, din păcate, ministere sau agenții guvernamentale nu au făcut-o din simplul fapt că nu suntem etnici minoritari. Pentru elocvența expunerii, puteți găsi date despre proiectul în discuție aici: Quod erat demonstrandum…”

Reacții în limba engleză pe site-ul ICR New York.