Benefeciind de aportul creativ al agenței JANDL, din Bratislava, librăriile Cărturești au lansat o nouă campanie de promovare a lecturii.

Campania constă în trei colaje înfățișând coperte ale unor titluri de referința care se îmbină ingenios și alcătuiesc figuri umane. Mai mult decât simple ilustrații, aceste colaje vorbesc despre diversitate și despre felul în care cărțile ne îmbogățesc personalitatea. Spre deosebire de campaniile precedente, cu care publicul a luat contact în primul rând prin intermediul mediului tipărit, am lansat această campanie mai întâi prin intermediul social media, ceea ce ne-a ajutat să obținem un răspuns mai substanțial din partea cititorilor. Este important de precizat faptul că am evitat orice miză comercială și că toate copertele care apar în colaje au fost recreate de agenţia JANDL.

 

Eugen Suman, copywriter JANDL:

“Librăria Cărtureşti este unul dintre puţinele branduri / produse / locuri frumoase şi bune din România, iar literatura şi cărţile sunt foarte importante pentru mine. Şi cum JANDL e o agenţie care nu se fereşte de lucrări creative pentru clienţi interesanţi, nu a fost greu să conving întreaga echipă să se implice. Mă bucur că am putut promova un brand care mi-e drag şi un obicei pe care aş vrea să-l văd preluat de cît mai mulţi oameni – cititul. La fel de mult mă bucur şi că libraria a dat undă verde proiectului şi s-a implicat la fel de mult ca noi.

Încă nu ştim care va fi impactul social al campaniei, dar şi dacă facem doar zece oameni care n-au mai pus mâna pe o carte de nu ştiu cînd să se apuce din nou de citit, pentru mine e un succes.”

 

Daniel Voinea, manager de comunicare Cărturești:

“Nu este primul proiect de acest fel pentru Cărturești, dar este unul dintre puținele pe care am avut ocazia să le văd pe piața de carte din România în ultimii 15 ani. Cred că nu e nevoie să subliniez importanța acestor campanii, în condițiile în care media ajung doar acele sondaje și statistici îngrijorătoare. Este -de mult timp- o necesitate să lucrăm la imaginea cărţii. Mai mult decât atât, o campanie de promovare a lecturii, indiferent cine este clientul, aduce beneficii pentru toţi cei care activează în domeniu. Cu atat mai mult în cazul în care clientul este Cărtureşti, un brand care a cîştigat foarte mulţi adepţi punând accentul pe plăcerea şi universul lecturii, mai puţin pe vânzarea de carte (pe care o vedem ca pe o consecinţă). Publicul (de carte) este în schimbare, dar nu înseamnă că e mai puțin activ; dacă îl privim ca pe o stafie a ceva ce a existat cândva, nimeni nu știe exact când, nu vom câștiga noi citititori, dimpotrivă. Apreciez optimismul și simplitatea mesajului campaniei propuse de JANDL, nu doar soluția creativă.”

 

Agentie: JANDL Bratislava

Creative Director: Pavel Fuksa

Copywriter: Eugen Suman

Art Directors: Alexis Blanco, Lucia Čermáková, Matus Nemcik

Illustrator/3D Artist: Ivan Holic

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.