Fotograful Adrian Constantinescu din Bucuresti povesteste cun a ajuns sa fie pasionat de fotografie si prezinta un portofoliu.

“Primul contact cu fotografia l-am avut in copilarie, intr-un laborator foto improvizat in toaleta de serviciu a apartamentului in care locuiam cu parintii mei. Tatal meu dezafectase respectiva toaleta si o transformase in camera obsucura pentru developarea fotografiilor facute cu un vechi aparat rusesc (Smena). Cu timpul am acaparat atat camera Smena cat si laboratorul improviziat si in anii adolsecentei am inceput sa experimentez obtinerea de fotografii in cea mai mare parte pe un suport de hartie expirat. Urmare a expirarii hartiei si a developarii probabil nu tocmai profesionale fotogarfiile mele capatau efecte ciudate de lumini si umbre peste subiectul imaginii, dar tocmai acest lucru imi placea – probabil ca de acolo si prezenta atractie fata de imaginile in care realitatea este sau pare intr-o oarecare masura distorsionata (culoare, perspectiva, atmosfera etc).

Cu timpul pasiunea pentru fotografie s-a estompat si racit printre anii de scoala si cei de munca/birou ulteriori, vechea camera ruseasca si laboratorul au disparut, pana cand cumpararea intamplataoare a unei camere de ocazie, neprofesionala, de la un coleg de birou, a redesteptat vechea atractie; de atunci au urmat multe ore de fotografiere cu orice ocazie si in orice imprejurare, organizat sau spontan, multe ore in fata computerului, un curs de tehnica fotografica, o expozitie la Café Verona, o pendulare nesfarsita intre temele fotografice si o atractie sezoniera catre una sau alta dintre ele (peisaj, macro, portret, natura moarta, nud etc) singura constanta fiind cautarea unei anumite stari sau atmosfere.

Fotografia si orice actiune legata de aceasta imi aduce un val continuu de serotonina dar si o senzatie nelipsita ca ceea ce vreau sa exprim, sa transmit sau sa spun este, din pacate, mult mai mult decat ceea ce reusesc sa fac.”

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.