Luni, 31 octombrie 2011, ora 15.00, la sediul Fundației Löwendal (P-ţa Cantacuzino, nr.1) va fi lansat albumul dedicat personalităţii lui George Löwendal şi publicat la Editura ICR în două ediţii, în limba română şi în limba engleză: George Löwendal, un aristocrat în luminile rampei, respectiv George Löwendal, an Aristocrat in the Limelight. Lansarea albumului va fi urmată, la invitaţia doamnei Ariadna Avram, preşedinta Fundaţiei Löwendal, de un dialog între Ruxandra Garofeanu, președinta Fundaţiei Centrul Cultural Art Society, Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român și George Banu, eseist și profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris. Tema dialogului: George Löwendal şi sincronismul formelor europene.
Pictor, grafician, pedagog şi maestru al primelor generaţii de artişti plastici din România postbelică, George baron Löwendal (1897, Sankt-Petersburg – 1964, Bucureşti) a fost şi un remarcabil om de teatru. Născut într-o familie danezo-rusă cu origini nobiliare, format în Rusia avangardelor artistice, s-a afirmat ca pictor decorator în Bucureştiul anilor’ 20 colaborând cu celebra Trupă din Vilna. Între 1926 şi 1935, ca scenograf permanent al Teatrului Naţional din Cernăuţi, a contribuit la prestigiul acestei instituţii (antologice rămânând decorurile şi costumele create pentru Crimă şi pedeapsă după Dostoievski, R.U.R. de Karel Čapek, Avarul de Molière). În anul 1928 a înfiinţat, în cosmopolitul oraş bucovinean, primul teatru profesionist de marionete din România. Receptiv la mutaţiile scenei începutului de secol XX (futurism, constructivism, expresionism), a susţinut prin întreaga sa operă mişcarea de teatralizare a teatrului, a fost colaboratorul apropiat al primilor regizori români (în accepţiunea modernă a conceptului de regie) şi a trezit admiraţia celor mai exigenţi critici şi artişti ai timpului său.
Albumul – cel dintâi consacrat scenografului – invită la redescoperirea unui artist vizionar, reflectând impactul operei sale nu doar în epocă, ci şi în contextul teatrului de astăzi (sunt elocvente mărturiile semnate de Matthias Langhoff, Vittorio Holtier şi Dragoş Buhagiar). Ediţia engleză a albumului a fost lansată odată cu vernisajul retrospectivei organizate de Fundaţia Löwendal la Institutul Cultural Român din capitala Republicii Cehe cu prilejul Quadrienalei de Scenografie şi Arhitectură Teatrală, Praga, 16–26 iunie 2011.
Festivalul Naţional de Teatru, se desfăşoară în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie 2011 la Bucureşti. Motto-ul ediţiei din acest an, cea de a XXI-a, ales de directorul artistic şi selecţionerul Alice Georgescu, este „Omul, acest animal ciudat…” şi îi aparţine scriitorului Anton Pavlovici Cehov.
Fundaţia Löwendal,
Bucureşti, 2011
Recent Comments