Vara aceasta, ATTITUDE BALLET STUDIO propune o serie de cursuri interesante şi motivante pentru toţi cei pasionaţi de dans, de mişcare. Puteţi alege între Lyrical Dance, Balet pentru Adulţi, Dans Contemporan şi Atelier de Creaţie Coregrafică. Lyrical dance reprezinta o îmbinare între tehnica baletului clasic, naturaleţea paşilor de jazz şi viziunea contemporană a expresivităţii în dans, este expresiv, dinamic şi graţios în acelaşi timp. Ora de Balet pentru Adulţi este potrivită pentru începatori şi pentru cei ce s-au bucurat de experienţa dansului academic în tinereţe. Prin frecventarea acestor cursuri se învață coordonare, muzicalitate, postură, se modelează corpul şi se tonifică mușchii. Cursul de Dans Contemporan abordează corpul ca pe un spaţiu deschis, de explorat, un spaţiu capabil să surprindă şi să se surprindă, scăpând rutinei şi obişnuinţelor cotidiene. Creaţia coregrafică nu se învaţă doar citind sau privind spectacole, ci experimentând, elaborând mici fragmente, bucăţi de dans, jucându-ne cu materialul aparut, încercând să îl combinăm în feluri diferite.
Pentru cei mici, ATTITUDE BALLET STUDIO propune două sesiuni de cursuri desfăşurate sub forma unor Workshop-uri în care copiii vor învaţa balet clasic, se vor destinde la cursurile de Costum şi Machiaj şi vor fi aplaudaţi la spectacolul ce marcheaza închiderea fiecarei sesiuni de cursuri. Arta baletului clasic începe cu învaţarea regulilor şi a tehnicii tradiţionale ce a fost transmisă din generaţie în generaţie de-a lungul secolelor. Prin balet se dobandesc abilitati motrice, graţie, postură, disciplină şi încredere în sine. Copii sunt încurajaţi creativ şi îndrumaţi să dea frau liber talentului cu care sunt înzestraţi.
Inscrierile continua pana la data de 1 Iulie, pentru toate informaţiile vizitaţi www.attitudeballet.ro sau întrebaţi-ne direct la [email protected] Vă asteptăm la înscrieri!
Recent Comments