6 mai: harta corpului
ArCuB – Centrul de proiecte culturale al Municipiului București prezintă în 6 mai un eveniment inedit semnat de coregraful Cosmin Manolescu și dedicat Zilei Internaționale a Dansului, care este sărbătorită în toată lumea în data de 29 aprilie. Anual comunitatea internațională a dansului organizează proiecte și spectacole dedicate acestei zile, iar un nume important al mișcării coregrafice adresează un mesaj cu această ocazie specială. Mesajul din 2011 este adresat de coregrafa belgiană Anne Teresa De Keersmaeker:
“I think dance celebrates what makes us human. When we dance we use, in a very natural way, the mechanics of our body and all our senses to express joy, sadness, the things we care about. People have always danced to celebrate the crucial moments of life and our bodies carry the memory of all the possible human experiences. We can dance alone and we can dance together. We can share what makes us the same, what makes us different from each other. For me dancing is a way of thinking. Through dance we can embody the most abstract ideas and thus reveal what we cannot see, what we cannot name. Dance is a link between people, connecting heaven and earth. We carry the world in our bodies. I think that ultimately each dance is part of a larger whole, a dance that has no beginning, and no end.”
Spectacolul 6 mai: harta corpului este realizat cu participarea unor spectatori, participanți la cursuri de dans, tineri dansatori și coregrafi, fiind rezultatul unei perioade de lucru intens de zece zile. Evenimentul va avea loc la ora 20.00 la sala ArCuB, în strada Batiște nr. 14 (vis-a-vis de Ambasada SUA).
”Era rătăcit între flori și serpi și capete de mort și litere chinezești. Nici nu știam câtă nevoie aveam de un Tilică de companie și el atunci a înțeles că-i lipsise un om de companie. Și mă urmărește tăcut cum mă antrenez, mă pregatesc pentru acel moment când ne vom muta pe o frunză, doar noi – eu și Tilică. (…) Eu îl văd ca pe o frunză de trandafir și spun că pe bucățica aia de picior sunt mai transparentă și se vede ce-i pe dinăuntru, iar cine vrea să mă cunoască mai ușor ar putea să se uite la mine prin semnul meu. (…) O pată de cerneală maro aruncată pe picior, pe pulpa stângă, în față… Am simțit mereu că este semnul ce îmi determină o apartenență.( …) Mă caracterizează rotunjimea, din toate punctele de vedere, așa că am fost mereu foarte surprinsă de ce am un semn pătrat. Probabil îmi dă stabilitate, e ceva drept și colțuros, atipic mie… Probabil am nevoie de el, încă nu știu. (…) Vreau să îl scot. Eram doi. Tribalul era un tot. Am fost doi, un ying și yang. Sunt numai eu acum, mă doare și vreau să îl scot. (…) Semnul care mă reprezintă, cel care a apărut când mi se schimba viața și personalitatea este tatuajul de pe umărul stâng. El spune ceva despre persoana care am fost, persoana care sunt, cu toate imperfecțiunile și defectele, cu calități, cu bune și rele, urât și frumos.” – Iată câteva fragmente din contribuțiile partipanților la proiect.
6 mai: harta corpului
Concept: Cosmin Manolescu
Cu: Irina Alexa Banea, Ana Colțatu, Mihai Dragomir, Bogdan Drăgănescu, Erzsébet Gazdag, Ioana Hudiță, Cristina Lilienfeld, Cristian Nanculescu, Mihaela Pegulescu, Alina Porumboiu, Maria Toader, Mihai Țuțu
Regizor tehnic: Cristian Pușcaci
Lumini: Alexandru Macrinici
Sunet: Alexandru Petrescu
Tehnic: Alexandru Andrei, Marian Precup
Management și comunicare: Ștefania Ferchedău, artsf
Compania Paradis Serial, [email protected]
6 mai: harta corpului este un proiect artistic produs de ArCuB și conceput de Compania Paradis Serial / Fundația Gabriela Tudor în cadrul programului Dans.Acces inițiat în 1998 de Gabriela Tudor.
ArCuB – Centrul de proiecte culturale al Municipiului București derulează programe și proiecte cu caracter cultural, artistic și educativ: teatru, dans, arte vizuale, muzică, tipărituri. www.arcub.ro
Recent Comments