Amprentă prezentă

Elena Gheorghiță-Vornicu, Maria Gheorghiță-Vornicu

Expozitie de pictura si instalatie

Galeria Cupola, 1-10 aprilie 2011.
vernisaj: joi, 7 aprilie, ora 18.00

Prezintă: Conf. Univ. Dr. Cristian Neagoe
„Mediul ocupat de om stochează diverse informații despre prezența punctuală sau tranzitorie a acestuia în anumite locuri. Faptul de a ne afla undeva se imprimă aproape palpabil în lucrurile pe care le atingem, le folosim, le aruncăm, le îngrijim sau pe lângă care doar trecem, în felul în care expresia este atașată unei fețe. Atunci când ne oprim în vreun loc, visăm ori atragem atenția printr-un gest ori ceva diferit, lăsăm dovada unei treceri, iar în acest sens expoziția vorbește despre o posibilă tangibilitate provizorie și subțire a prezenței umane privită în delicatețea ei. Prin tratarea poetică a unei situații posibile dar nu neapărat recognoscibile, lucrările devin un fel de instantanee, documente de amprentă umană, dovezi de viață. Momentele alese sunt atât indicii ale unei existențe banale, normale, dar care este privită în particularitatea ei, cât și ipostaze simbolice care pot semnala trăsături de caracter uman ori situații de intimitate expusă într-o manieră suavă.” – Maria Gheorghiță-Vornicu