Pentru că piaţa presei se bucură de încă câteva publicaţii tipărite pe care le cumpărăm şi pe care le citim cu plăcere, le vom recenza în perioada următoare. A fost Tataia, astăzi IDEA urmează Decât o Revistă, Punctum.

IDEA artă și societate nr. 35

IDEA se deschide cu un citat: „Aspirațiile celor care ar vrea să izoleze arta de lumea social sînt asemănătoare cu cele ale porumbelului lui Kant ce-și imagina că, odată scăpat din forța de frecare a aerului, ar putea zbura cu mult mai liber. Dacă istoria din ultimii cinzeci de ani ai artei ne învață ceva, atunci cu siguranță că ea ne spune că o artă detașată de lumea socială e liberă să meargă unde vrea, numai că nu are unde să meargă.” (Victor Burgin). După citat se intră în cuprins și apoi direct în arhivă.

Secțiunea Arhivă conține texte de Ivan Illich foarte consistente însă poate la fel de greu de tradus în propoziții scurte, citibile ușor. De altfel e cumva în stilul revistei să amestece fraze foarte complicate, într-o limbă soră cu afacereza cu o bogăție de note de subsol sau de laterală a paginii.

Secțiunea Galerie îl are ca invitat pe Șerban Savu a cărui pictură face și coperta numărului 35 al revistei.

În secțiunea Scena remarcăm „Pentru o resubiectivare a Estului” în care Bogdan Ghiu scrie pe marginea celor două mari expoziții ale europene: „Les Promesses du Passe” și „Gender Check: Feminity and Masculinity in the Art of Eastern Europe”. Foarte interesantă observația că: „în Est, arta a fost (este) istoria, că arta trebuie practicată ca o contraistorie, iar istoria performată cu toate implicațiile și asumările de tip „estic” (transformator-corporale) specific unei arte concepute ca unica posibilitate de existență demnă, în același timp eroică și ironică.”

În aceeași secțiune Matei Bejenaru într-un interviu realizat de Raluca Voinea remarcă responsabilitatea artistului în societate care depinde de „funcția oficială a artei din acea societate. Dacă ea e, în principal, cea de a legitima ordinea lucrurilor, atunci artistul care vrea recunoaștere și presigiu trebuie să intre în plutonul celor care „bat pasul de defilare al artei” acelei lumi. Astfel funcția lui e una de decorator și portavoce… Dacă arta poate însemna mai mult decât atât, și asta ține de o societate progresistă, atunci artistul este responsabil cu interpretarea adevărurilor, medierea conflictelor și critica ordinii oficiale a lucrurilor. Cred că el nu va schimba lumea, dar poate sensibiliza multă lume în lupta împotriva osificării și a alienării generale.”

Topicul general este unul al ofensivei activiste din arta contemporană, în fața fenomenului economiei post-socialiste. Textul „La răscrucea deintre artă și activism” a lui Joanne Richardson este un strălucit exemplu. „Asăzi, există un consens general că drepturile de autor au fost pervertite în beneficiul corporațiilor, nu al artiștilor cărora le erau adresate inițial. (…) sistemul de copyright a fost un instrument legal de transformare a operelor de artă în mărfuri și de creare a unui profit pentru posesorii de capital. (…) Copyright-ul îi implică pe artiști unii împotriva celorlalți într-o competiție pentru originalitate – efectele lor nu sunt doar economice, el naturalizând, în același timp un anumit proces de producție de cunoaștere, delegitimând ideea de cultură comună și mutilând raporturile sociale. Artiștii nu sunt încurajați să-și împărtășească ideile și expresiile sau să contribuie la un fond comun de creativitate. Dimpotrivă, ei își apără „geloși” proprietatea de ceilalți, pe care-i privesc ca pe niște potențiali spioni și hoți mințind și pândind să le fure și pângărească ideile originale. Această imagine a lumii artistice e creată după propria imagine a capitalismului. Atâta vreme cât o lucrare de artă se află sub copyright și nu poate fi diseminată sau folosită liber. Atâta vreme cât ea circulă în principal prin instituțiile culturale dominante și este accesibilă doar unui public de elită, ea e condamnată să rămână prinsă într-un sistem care-i limitează puterea și îi face ineficentă critica.”

Rubrica Insert + (campus de luptă împotriva neolibertalizării universității) tipărită pe un fascicol de hârtie mată, poroasă și portocalie este un manifest al crizei universității și societății. Selecția de texte culminează cu „Transformarea cunoașterii în marfă Procesul Bologna – Strategia Lisabona”. Procesul Bologna în care sunt angajate azi 46 de țări europene pregătește și deschide spre concurență și spre transformarea învățământului superior într-o marfă. Strategia Lisabona numită economia cunoașterii urmărește alinierea producției de cunoaștere la cererea pieței. Spațiul european al educației și al formării continue pune universitățile în competiție, fiind chemate să adopte o gestionare managerială, să recurgă la fințări private și să garanteze viitoarea angajabilitate a clienților-studenți, cu scopul de afurniza o „cunoaștere folositoare pieței”, sub formă de „capital uman”.

Cu aspect grafic de ținută de revistă culturală din anii 1990-2000, de atmosferă socialistă, chiar stângistă în abordarea conținutului de 188 de pagini dar și cu un cost social de doar 20 lei, IDEA ne bucură cu meniul (cuprinsul) bilingv română-engleză.

Din păcate site-ul revistei este încremenit în proiect, numărul curent fiind (30+31)#30 – 2008.

*Mulțumim Ralucăi Voinea pentru observațiile făcute, în urma cărora au fost reparate câteva erori de typing și de formulare, desigur regretabile.

PS. Afacereza este un jargon specific unei anumite categorii prefesionale, sociale care se caracterizează prin abundenţa cuvintelor şi expresiilor pretenţioase, deobicei împrumutate din alte limbi. În cazul limbajului revistei, sora afacerezei este îmbogățită cu note de subsol cu trimitere la cărți scrise în alte limbi de circulație de pe alte piețe de carte uneori inaccesibile, folositoare de cele mai multe ori pentru a prezenta erudiția autorului, însă care pot complica uneori inutil lectura unei reviste.