Zi de iarnă

Iarna la Rogojel, Apuseni, Romania, februarie 2005

“Traditii in tranzitie” Acest proiect prezinta o serie de fotoreportaje facute intre 2000 – 2006, despre cum evolueaza viata intr-un sat de munte, in pragul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.
Palinca, taiatul porcului, culesul ciupercilor, munca campului, la fan sau in padure dupa lemne sunt ipostaze din viata de zi cu zi a oamenilor din Rogojel.

La Rogojel iarna incepe de la sfarsitul lunii octombrie si tine uneori pana in aprilie.

Pe timpul iernii activitatile localnicilor se reduc doar la strictul necesar.

Cu securea la brat si cu drujba pe umar Marin coboara spre padurea de fagi, recent retrocedata de catre sat. Principala grija sunt lemnele pentru foc.

Intr-o dimineata geroasa de februarie, Marin Pascalau (44 ani) insotit ca mai peste tot la munca de iapa Doina, porneste spre padure, dupa lemne de foc.

In timp ce stapanul mestereste la drujba, calul isi trage sufletul inainte de efortul care il asteapta.

Marin scoate din buzunarul de la piept al camasii asudate o chitanta, pe care greu se mai poate descifra scrisul. In baza acestui bon obtinut de la Ocolul Silvic, localnicii din Rogojel pot sa-si taie lemne pentru foc.

Legat cu lanturi, trunchiul de fag se dovedeste o povara grea cand trebuie tras prin nametii din paraiele si versantii padurii.

Din cand in cand motorul drujbei sparge linistea padurii. De pe versantul celalalt raspunde ca un ecou bazaitul altor taietori de lemne.

Silueta omului si a animalului se contureaza intr-o atmosfera dramatica pe cerul inghetat. Ajuns intr-un loc mai putin accidentat, Marin mai agata inca un trunchi cu ajutorul unor carlige si lanturi.

Pe culme intalnim alti vecini, prinsi cu aceleasi treburi. Intr-un moment de odihna, Traian imi arata dentitia calului sau, Dinu, semn ca e un armasar tanar.

Tacuti, si aproape inghetati, atat caii, cat si cei doi barbati strabat culmea inzapezita sub povara lemnelor si a uneltelor.

Lemnele adunate azi vor ajunge doar pentru o saptamana. Sobele trebuie alimentate in permanenta pentru a face fata frigului napraznic. Uneori temperaturile raman sub -15 grade Celsius timp de cateva zile la rand.

Padurea ramane ca o imensa perie incremenita si inghetata.

Un alt vecin, Ghita Turlii si-a inhamat calul la sanie.

Practic acesta e singurul mijloc de transport pe tot timpul iernii. Atat lemnele, fanul sau oamenii sunt incarcate in sanie si trase de la o casuta la alta, prin troienele de zapada, care pot depasii 1m grosime.

Veta si Traian au iesit sa vada ce fac oile din staul si cele doua vaci din poiata (grajd). De fapt au privit in lungul drumului; da de se arata copiii, care au promis ca vor veni de la Cluj. Iarna nu circula nici un mijloc de transport. La Rogojel se poate ajunge doar pe jos.

Traian Buş tine ulciorul cu groşcior (smantana), agatat la grinda din veranda, care e folosita pe post de frigider.

Chiar daca zilele de iarna sunt mai scurte, Traian Buş pare plictisit. In amurg iese sa vada cum sta cu rezerva de fan pentru animale. Spera ca cele doua farcituri (capite) sa fie de ajuns pana la primavara.

Prin zapada proaspata se pot vedea adesea urme de lupi sau de vulpi. Localnicii isi inchid la adapost cainii pe timpul noptii. Nu o data acestia au fost sfasiati de haitele de lupi.