București, 27-29 octombrie 2010

În perioada 27-29 octombrie 2010 se desfășoară, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București), Zilele Filmului Norvegian. Evenimentul, organizat de Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti împreună cu Institutul Cultural Român, își propune să ofere publicului din România o perspectivă asupra noului val din cinematografia norvegiană, aşa numitul Norwave.

Filmele norvegiene noul val din cinematografia românească au un element important în comun ambele au devenit deosebit de populare şi apreciate, atât la festivalurile de film, cât şi în cinematografe. Noul mileniu a adus o schimbare semnificativă pentru cinematografia norvegiană: renumele internațional. Nominalizarea la Oscar a filmului Elling a fost urmată de alte filme artistice şi documentare bine primite dincolo de hotarele țării.

Reprezentative pentru noul val, cele cinci filme proiectate la Bucureşti vor fi precedate miercuri, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Institutul Cultural Român, de un seminar dedicat noilor tendinţe şi aspirații ale filmelor norvegiene. Seminarul va fi moderat de criticul de film Andrei Gorzo. Invitatul Ambasadei este domnul Jan Erik Holst, responsabil de proiectele culturale internaţionale ale Institutului Norvegian de Film. În cadrul seminarului, el va discuta cu critici români de film, profesionişti din industria cinematografică, spectatori şi jurnalişti.

Proiecţiile vor începe la ora 18 şi la ora 20, iar filmele vor fi subtitrate în limbile română şi engleză. Intrarea este liberă.

Contact media:

Ambasada Regală a Norvegiei: Ana Maria Ivanov, [email protected]; 021 306 98 00

Serviciul Presă al ICR, [email protected], 031 7100 622

Program

Miercuri, 27 octombrie:

18.00   Seminar

19:30 Omul care l-a iubit pe Yngve

Joi, 28 octombrie

18.00   Upperdog

20.00   Elling

Vineri, 29 octombrie

18.00   Cel mai mare din lume

20.00   Nord

Omul care l-a iubit pe Yngve/ Mannen som elsket Yngve (2008)

Dramă, Norvegia, 99’

RegizorStian Kristiansen
DistribuţieRolf Kristian Larsen (Jarle Klepp), Arthur Berning (Helge), Ole Christoffer Ertvåg (Yngve), Ida Elise Broch (Cathrine)
ScenariuTore Renberg

Un film neaşteptat de încântător, Omul care l-a iubit pe Yngve spune irezistibila poveste a maturizării, captând cu sensibilitate atât cinismul, cât şi inocenţa auto-descoperirii. O interpretare remarcabilă şi o naraţiune solidă i-au permis regizorului Stian Kristiansen să realizeze un film memorabil.

Noiembrie 1989. Căderea Zidului Berlinului. În oraşul Stavanger, Jarle Klepp (17 ani) nu are de unde să ştie că totul este pe cale să se schimbe. Până acum a avut tot ce şi-ar fi putut dori: cea mai bună prietenă din lume şi cel mai simpatic amic. În curând vor lansa împreună o nouă formaţie de muzică punk. Dar un nou băiat vine în clasa lor, Yngve, iar faptul că nu pare să semene cu nimeni altcineva îl uimeşte şi tulbură pe Jarle. Confuz, realizează că întâlnirile sale cu Yngve devin tot mai dese, chiar dacă asta presupune să facă lucruri care altfel îi displac, precum să joace tenis sau să asculte Duran Duran. Încet, dar sigur, Jarle îi va dezamăgi pe toţi cei apropiaţi şi va afla ce înseamnă singurătatea.

Distincţii:

2008 Festivalul Internaţional de Film din Norvegia, Haugesund: Amanda: Cel mai bun film pentru copii şi tineret
2008 Festivalul Internaţional de Film din Norvegia, Haugesund: Amanda: Cel mai bun regizor
2008 Festivalul Internaţional de Film din Norvegia, Haugesund: Amanda: Cel mai bun film
2008 Zilele Filmului Nordic, Lübeck, Germania: Marele Premiu
2009 Outfest Los Angeles: Marele premiu al juriului pentru lung metraj

Upperdog (2009)

Comedie, Norvegia, 100’

RegizorSara Johnsen
DistribuţieMads Sjøgård Pettersen, Agnieszka Grochowska, Hermann Sabado, Bang Chau, Ole Paus, Kjersti Holmen, Yngvild Stæen Grotmol, Birgitte Victoria Svendsen, Tone Danielsen, Magnus Bjørnstad
ScenariuSara Johnsen

Upperdog este o tragi-comedie vibrantă despre relaţii între oameni care tânjesc unii după alţii,  şi care îşi caută iubirea. Vulnerabilitatea lor este abordată deopotrivă cu lejeritate şi gravitate. Cu un fler narativ sofisticat, echipa din spatele filmului Upperdog a reuşit să redea o poveste amuzantă şi emoţionată dintr-o Norvegie contemporană.

Copii fiind, fraţii vitregi Axel şi Yanne sunt daţi spre adopţie în Norvegia. El este adoptat de către o familie înstărită, iar indulgenţa părinţilor îl transformă într-un tânăr răsfăţat, care încearcă să îşi ascundă trecutul tulbure mimând indiferenţa. Prin contrast, sora sa, Yanne, înfiată de o familie cu resurse modeste, îşi aminteşte de drumul spre Norvegia şi de despărţirea de fratele său, dar nu ştie unde să îl caute.

Drumurile celor doi fraţi se vor intersecta mai târziu, iar în această revedere un rol important îl joacă Maria, prietena poloneză a lui Yanne.

Distincţii:

2010 Festivalul Filmului Nordic, Rouen: Marele Premiu al juriului

Elling (2001)

Dramă, Norvegia, 90’

RegizorPetter Næss
DistribuţiePer Christian Ellefsen, Sven Nordin, Per Christensen, Jørgen Langhelle, Marit Pia Jacobsen
ScenariuAxel Hellstenius

Elling este o poveste caldă şi plină de umor. După un stagiu de doi ani la Centrul de Tratament Broynes, Elling este hotărât să revină la aşa numita lume-reală. Împreună cu colegul său mai cu picioarele pe pământ, Kjell Bjarne, primeşte permisiunea de a se muta într-un apartament din Oslo, cu condiţia să aibă grijă de propria sa persoană.

Aventurile prin care vor trece cei doi prieteni, relaţiile pe care le stabilesc, situaţiile cu care se confruntă la tot pasul, îi forţează pe cei doi tineri să se maturizeze şi să se aventureze în viaţă.

Distincţii:

2001 Zilele Filmului Nordic, Lübeck: Premiul Interfilm
2001 Săptămâna Internaţională a Filmului, Würzburg: Premiul juriului
2001 Premiile Academiei Americane de Fim, Cel mai bun film străin: nominalizare
2001 Festivalul Filmululi Nordic, Rouen, Franţa: Premiul juriului
2001 Festivalul Internaţional de Film Seattle, USA: Cel mai mai bun film
2001 Festivalul Internaţional de Film Varşovia: Premiul juriului

Cel mai mare din lume/ Det største I verden (2001)

Dramă, Norvegia, 114’

RegizorThomas Robsahm
DistribuţieHerborg Kråkevik, Kirsti Stubø, Jesper Langberg, Thomas Hanzon, Mads Ousdal, Henrik Mestad, Hildegun Riise
ScenariuSiri Senje

Filmul este bazat pe unul din principalele romane ale literaturii norvegiene – Fiica pescarului – scris de laureatul Premiului Nobel pentru literatură, Bjørnstjerne Bjørnson. Filmul este o comedie plină de farmec, care se desfăşoară în cel mai spectaculos, sălbatic şi dramatic peisaj norvegian. Prezentarea filmului doreşte să marcheze şi centenarul morţii lui B. Bjørnson.

Acţiunea filmului se situează undeva la mijlocul secolului al XIX-lea, în centrul său fiind Petra, o tânără îndrăzneaţă, dar lipsită de protecţia unei figuri paterne. Dintr-o combinaţie de pasiune romantică şi dorinţă de libertate, Petra se trezeşte logodită cu trei tineri din oraşul ei de origine. Nevoită să îşi părăsească locuinţa, Petra porneşte spre Copenhaga, dar îşi va încheia călătoria mai devreme, în casa parohială a unui preot văduv danez şi a fiicei acestuia. O prietenie strânsă, dar nu lipsită de încercări, le va lega pe cele două femei. Dar această relaţie este pusă la grea încercare în momentul în care îşi dau seama că iubesc acelaşi bărbat.
Nord (2009)/ North

Dramă, Norvegia, 79’

RegizorRune Denstad Langlo
DistribuţieAnders Baasmo Christiansen, Kyrre Hellum, Marte Aunemo, Mads Sjøgård Pettersen, Lars Olsen, Astrid Solhaug, Even Vesterhus, Ragnhild Vannebo, Celine Engebrigtsen
ScenariuErlend Loe

Câştigător al Marelui Premiu la Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în 2009, Nord este o comedie romantică. Este povestea unui atlet pe nume Jomar Sine care, după o perioadă de depresie, se autoizolează într-o existenţă singuratică şi tristă. Călare pe un snow-mobil, Jomar porneşte într-o călătorie stranie şi dramatică spre îndepărtatul Nord, unde fosta lui prietenă locuieşte împreună cu fiul lor, despre a cărui existenţă abia a aflat.

Întreaga sa călătorie se transformă într-o experienţă ciudată, iar oamenii întâlniţi, şi ei la fel de confuzi precum Jomar, îl vor forţa să îşi continue călătoria spre realitate.

Distincţii:

2009 Festivalul Intrenaţional de Film de la Berlin: Europa Cinemas Label
2009 Festivalul Intrenaţional de Film de la Berlin: Premiul FIPRESCI
2009 Festivalul de Film Tribeca, SUA: Cel mai bun realizator
2009 Festivalul Intrenaţional de Film Transilvania, Cluj, Romania: Premiul pentru cea mai bună imagine, pentru  Philip Øgaard
2009 Festivalul Intrenaţional de Film Transilvania, Cluj, Romania: Trofeul Transilvania (marele premiu)