Tradiţia în lupta cu globalizarea la târgul de la Negreni.


Târgul de la Negreni este cel mai vechi târg anual din Romania, se tine de peste 100 de ani, in prima saptamana din octombrie. Locul, situat la 100 de kilometri de Cluj, în drumul spre Oradea, are ceva din căldura Bucovinei, iar vorba molcomă, ardelenească, te face să nu te grăbeşti.


text: Claudiu Berbece

foto: Lucian Muntean

octombrie 2006

“Trenul personal parcă se intimideaza cănd intră in Negreni. Incetineşte, scârtaie şi incepe să frâneze. În stânga şinelor sute de corturi şi maşini se zăresc între pădure si Crişului Repede.

“Dă şi mie nişte bani”, sare de nu ştiu unde un cerşetor care propovăduieşte cu jale credinţa în Cel de Sus. Nu ştii de unde să începi. Toma Rada, un bărbat înalt, cu mustaţa stufoasă şi un zâmbet generos, te îmbie să iei de la el. Are căciuli, bituşe de ciobani, pieptare, dar şi paltoane din piele, celebrele “alendeloane”. “Vin de 35 de ani la Negreni. Acum însă, breasla începe să dispară. De-acuma o să vină europenii”, spune nea Toma.


Nimeni nu se plimbă la Negreni. De la copiii cu degetul uitat în gură şi până la bătrânele cocoşate şi chircite, toată lumea caută să cumpere. Iar vânzătorii dau impresia că-şi trăiesc ultima zi în spatele tejghelei. “Intrăăă! Ia toot! Numai 2 lei pantalonu’!”, se agită un ins solid, îndemnând trecătorii spre maldărele de haine înghesuite prin lăzi. “Asta-i pomana porcului!”, continuă pe acelaşi ton şi aproape că-i împinge pe nehotărâţi către copertina lui.


Unii îşi expun marfa direct pe maşină, alţii negociază de la adăpostul cortului. Antichităţi, cărţi, motociclete stricate sau funcţionale, ceramică, preşuri, zacuscă şi miere de albine, o pipă de la 1791 sau CD-uri cu muzică ţi se succed pe sub ochi într-o expunere suprarealistă. Rezemate de o sobă din tablă ruginită, o icoană cu Iisus, o scărmănătoare de oi şi o pereche de adidaşi pentru copii încearcă în zadar să formeze o echipă omogenă.


Puţin mai încolo, un duş cu boiler stă laolaltă cu un set de cuţite şi un hands-free de ultimă generaţie. şi, pentru încununarea şocului estetic, o pancartă roş-albă, cu George Becali, se iveşte dindărătul unor covoare.

100 de ani de tradiţie, 10.000 de cumpărători pe zi

Totuşi, nu poţi cataloga drept “kitsch” ce se întâmplă la Negreni, an de an, de mai bine de un secol, în prima săptămână din octombrie. Localnicii spun că târgul avea rostul de a-i alimenta pe moţi pentru lungul sezon de iarnă şi de a le permite să-şi vândă produsele. “Mai demult, pe când eram eu tânără, se venea cu căruţa. Amu e plin de maşini”, se plânge o bătrână. Nici răspândiţii căldărari nu sunt mulţumiţi. “Pe vremuri, vindeam 100 de cazane în două zile şi plecam acasă. Acuma de-abia vând 10”, acuză nea Cioacă “globalizarea asta”. Însă tradiţia târgului de la Negreni reprezintă a rămas vie. 10.000 de oameni pe zi reprezintă fluxul mediu, anual, însă oamenii vorbesc că anul ăsta e înghesuială mai mare.


Târgul nu e rău nici pentru edilii localităţii.
Taxa pentru o tarabă, pentru toate cele patru zile, este de 100 lei, cu copertina asigurată. Părinţii vin chiar şi cu sugarii la cumpărături, iar aproape la fiecare tarabă poţi auzi o mixtură de română şi maghiară. Însă fără priviri crucişe. Lumea cumpără, mănâncă prăjeli, vată pe băţ, colaci kurtos sau popcorn şi bea bere. Pentru siestă se stă la umbră, sub pădure sau la soare, pe prundişul Crişului. Locul, situat la 100 de kilometri de Cluj, în drumul spre Oradea, are ceva din căldura Bucovinei, iar vorba molcomă, ardelenească, te face să nu te grăbeşti. “No, servus, ne-om videa şi la anu’!”
text: Claudiu Berbece