O structură mobilă ce leagă existentul cu imaginarul

Bucureşti – 8 – 31 octombrie 2010

Parcul Carol I, Intrarea dinspre Fântâna Zodiac

www.knotland.net

THE KNOT este un proiect multi-disciplinar, o platformă de întâlnire şi experiment, care ajunge la Bucureşti şi va fi situată în spaţiul public pentru trei săptămâni. Concepută ca o structură mobilă, uşor de transportat şi de adaptat diferitelor situaţii urbane, platforma KNOT se adresează unui public divers, care împreună cu organizatorii şi invitaţii proiectului îi poate conferi sens şi funcţionalitate. Apariţia ei în oraş este temporară şi condiţia ei fragilă, cu toate acestea ea oferă un model de utilizare şi producţie a spaţiului public. KNOT poate fi privit ca un proiect de cercetare a relaţiilor dintre individ, grup şi locurile în care aceştia se întâlnesc. Proiectul răspunde modalităţilor din ce în ce mai constrângătoare prin care aceste relaţii sunt definite în societatea noastră. Unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului KNOT este să imagineze comportamente urbane alternative, bazate pe cooperare şi auto-gestionare. De asemenea, să exploreze ce a mai rămas din idealurile colective sau posibilităţile de a depăşi condiţiile actuale, de competiţie economică severă şi de tendinţă către izolarea naţională sau etnică. Comunităţile temporare sunt un instrument pentru a crea o altă noţiune a unui “oraş promis”, mai departe de înţelegerea capitalistă a acestui ideal.

După Berlin în mai şi Varşovia în iunie-iulie, The KNOT ajunge la Bucureşti şi va putea fi găsit zilnic în Parcul Carol, intrarea de lângă Fântâna Zodiac. Vor avea loc acţiuni artistice, ateliere arhitecturale, concerte, discuţii, şi multe altele, în fiecare zi între orele 11:00 şi 23:00. Pe lângă Parcul Carol, participanţii KNOT la Bucureşti vor avea intervenţii sau acţiuni şi în alte locuri sau instituţii din oraş: Club Fabrica (partener strategic al The KNOT la Bucureşti), Greenhours, Clubul Ţăranului Român.

Participanţi:

Tomasz Adamowicz, Matei Bejenaru + Corul Madrigal, Anca Benera + Angelica Iacob, Robert Bęza, Biblioteca Alternativă, Silke Baumann & Reinhard Pelger, Luchezar Boyadjiev, Biroul de Cercetări Melodramatice, Claudiu Cobilanschi (membru F.R.R.), Mauricio Corbalán, CriticAtac, Maciej Czeredys, DIS-PATCH ON TOUR Showcase (Wo0, Incredible Bob, Felony Flats, DJ Moodswinger, Felony Flats, Lukatoyboy, Kate Lesta, KidsPatch, ViceVerse & Mind the Gap), Pola Dwurnik, Roman Dziadkiewicz, Joanna Erbel + Julia Kluzowicz + Mania Wierzbicka, Vasile Ernu + FILB, graw böckler, Karen Grzemba, h.arta, höfner + sachs, Mihaela Kavdanska & Dilmana Yordanova, Katharina Koch, Anne Kohl & Stephan Endewardt (kotti-shop), Wojtek Kosma, Heimo Lattner, Grzegorz Lechowski, LePlacard, Tor Lindstrand (economy), Olivia Mihălţianu, Vlad Morariu + The Satellite Group, Florin Poenaru + guests, Iulia Popovici + guests (Maria Drăghici & Irina Gâdiuţă, Farid Fairuz, Eduard Gabia, Andreea Grecu, Manuel Pelmuş, David Schwartz), Jan Przyłuski, Barbara & Samet Reisinger, Natalia Romik, Ewa Rudnicka, Ştefan Rusu, Tomek Saciłowski, Kai Schiemenz & Iris Flügel, Arnold Schlachter & Veda Popovici, Christoph Schmidt (ifau), Sick Girls, Peter Szabó, Agnieszka Szreder, <>tag, Ştefan Tiron (membru F.R.R.), Ovidiu Ţichindeleanu + guests, şi alţii.

Curatori: Markus Bader, Oliver Baurhenn, Jakub Szreder, Raluca Voinea.

Producţie proiect Bucureşti: Doina Anghel, Eduard Constantin, Angelica Iacob, Lea Rasovszky.

Echipa tehnică Bucureşti: Maria Burachu, Mădălin Geană, Adina Hariuc, Alexandra Mateescu, Joakim Nyström, Mario Oprean, Delia Popa, Diana Sandor.
PR: Silviu Dancu.
Asistenţă proiect, traduceri: Mariana Banciu, Diana Marincu, Veda Popovici.

CALENDAR  EVENIMENTE

8.10 –

Începând cu orele 14:00 – Deschiderea proiectului.
Reverse Fast-Forward – video, desene, instalaţii, despre The KNOT la Berlin şi Varşovia.
De la orele 23:30 – party în Club Fabrica cu Sick Girls (Str. 11 iunie nr. 50).

8-9.10 –

Lovers & Enemies – participă la telenovela concepută de Mihaela Kavdanska şi Dilmana Yordanova.

9-10.10 –

Atelier de confecţionare de mobilier – cu Agnieszka Szreder şi invitaţii săi. Din piese de mobilier vechi şi din materiale noi, vom face scaune, mese, rafturi, ce vor fi folosite apoi pe toată durata proiectului.

De la orele 18:00: LePlacard în Club Fabrica – 24 de ore non-stop – festival nomad de muzică în căşti. Programează o secţiune pe http://www.leplacard.org/2010/Bucarest%20Knotland%20two/

10.10 –

Carte-blanche pentru arta contemporană – cu Iulia Popovici şi invitaţii săi (Maria Drăghici & Irina Gâdiuţă, Farid Fairuz, Eduard Gabia, Andreea Grecu, Manuel Pelmuş, David Schwartz).

Concursul românesc al celor mai bune “pierogi ruseşti“ poloneze – participă la concursul iniţiat de Tomek Sacilowski, urmând reţeta tradiţională a bunicii lui.

9, 13, 16.10 – A fost odată ca niciodată. Traversând subconştientul oraşului – plimbări pe jos prin Bucureşti cu Heimo Lattner. Traseele şi punctele de plecare vor fi publicate pe site. Înscrieri la e-mail [email protected].

8-15.10 – Construcţie culinară pentru gătitul non-ierarhic – cu Barbara şi Samet Reisinger.

9-15.10 – Cartografiind imaginarul. Cronicile The KNOT – împreună cu Vlad Morariu şi The Satellite Group.

9-17.10 – Film şi paradox – o serie de întâlniri şi proiecţii cu Jan Przyłuski.

9-17.10 – Femeia într-o ţară post-comunistă – proiect de cartografiere urbană feministă, cu Joanna Erbel, Julia Kluzowicz, Mania Wierzbicka.

10, 17, 24.10 – Home Economics – sfaturi şi reţete practice cu Olivia Mihălţianu.

10-16.10 – Mozaic – participă la realizarea unei lucrări de artă monumentală împreună cu Natalia Romik.

11.10 – YouBucurestiHD – proiectia filmului realizat de Robert Bęza, un “autoportret” al oraşului, montat dintr-o selecţie de material video găsit pe site-ul youtube.com în august 2010.

10-15.10 – Urban Kaleidoscope – instalaţie arhitecturală de Maciej Czeredys.

11-17.10 – ateliere de arhitectură coordonate de Markus Bader (raumlabor); cu Christoph Schmidt, Tor Lindstrand, Mauricio Cobalan.

12-15.10 – un atelier despre utilizarea arhitecturii cu Christoph Schmidt (institute for applied urbanism).

13-17.10 – Vinerile Lejere – atelier cu Tor Lindstrand (economy): un atelier care se şi te costumează – abordând concepte de costume situate între arhitectură şi performanţă.

12-20.10 – Casa cu margini nedefinite – sculptură în progress, de Kai Schiemenz.

13-15.10 – proiecţii cu Georg Graw şi Ursula Boeckler.

15-22.10 – Romanţe – investigaţii multi-senzoriale şi trans-disciplinare ale lui Roman Dziadkiewicz.

22-24.10 – Irina Gheorghe şi Alina Popa vor muta pentru o scurtă perioadă la KNOT sediul Biroului de Cercetări Melodramatice.

21-25.10 – Inspirată de viaţă. O colecţie de haine Timişoara-Berlin-Varşovia-Bucureşti – realizată de grupul h.arta.

27, 29.10 – Materie şi istorie. Trasee ghidate ale unor monumente dispărute din Bucureşti, cu Anca Benera şi Angelica Iacob.

23-31.10 – a-maze-ing. O structură spaţială de tip wiki, construită colectiv împreună cu Anne Kohl + Stephan Endewardt (kotti-shop). Folosind texte, desene, fotografii, înregistrări audio şi video, obiecte găsite, oricine îşi poate include aici locul preferat din oraş.

23-31.10

Intervenţie arhitecturală cu höfner + sachs.

25-31.10

Învăţând de la Bucureşti – investigaţie urbană şi producţie editorială ad-hoc, cu Grzegorz Lechowski şi <>tag.

25-28.10

antiFerestre – cartografiere urbană cu Arnold Schlachter şi Veda Popovici.

27-30.10 – DIS-PATCH ON TOUR Showcase. Muzicieni, performeri, street-artişti vor aduce festivalul DIS-PATCH de muzică inovativă şi arte conexe de la Belgrad la Bucureşti.

28, 29, 30.10 – Bucătăria scriitorilor. Vor găti şi vor dezbate: prozatorii, poeţii şi eseiştii participanţi la Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti.

Pe parcursul proiectului, intermitent, în văzul lumii sau undercover, se vor mai manifesta:

Claudiu Cobilanschi şi Ștefan Tiron împreună cu recruţii, respectiv Grupa de tineri în paza şi apărarea unei lucrări de artă: KNOT BUCUREȘTI ; Ștefan Tiron cu atelierul tradiţional de ascuţit unelte casnice La Cuţite;

…ne vor mai urmări: Katharina Koch şi Pola Dwurnik, care documentează proiectul de la începuturile lui, folosindu-se una de camera video şi cealaltă de creionul de desen;

…vor mai fi disponibile pentru consultare: o selecţie de cărţi din Biblioteca Alternativă şi o mini-bibliotecă Duchamp propusă de Jan Przyłuski;
…vor mai avea loc: după-amieze cu cafea, prăjituri şi karaoke; sesiuni de confesiuni despre scena de artă, viaţa sentimentală şi cea socială; De la necrologie la necromanţie: explorînd viaţa de apoi a comunismului – o serie de dezbateri moderate de Florin Poenaru. Și altele. Dacă aveţi propuneri de evenimente, proiecte, intervenţii, scrieţi-ne pe [email protected] şi pe cele mai interesante ne vom strădui să le realizăm împreună cu voi.

THE KNOT. Linking the existing with the imaginary este un proiect de: Markus Bader (raumlabor), Oliver Baurhenn (DISK/CTM), Jakub Szreder, Raluca Voinea (E-cart.ro)

Organizat de: Goethe-Institut, Polnisches Institut, raumlabor berlin, E-cart.ro
Finanţat de: Comisia Europeană prin Programul Cultura, Hauptstadtkulturfonds Berlin
Cu sprijinul: Goethe-Institut Varşovia, Berlin & Bucureşti, Institutul Polonez Berlin & Bucureşti, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Cultural Român Berlin & Varşovia
În cooperare cu: DISK/CTM, Primăria Municipiului Bucureşti, Observator Cultural, Club Fabrica, Festivalul Intenaţional de Literatură Bucureşti
Parteneri media: Arhitectura, Igloo, TimeOut Bucureşti

THE KNOT face parte din proiectul The Promised City [Oraşul promis], iniţiat de: Goethe-Institut Varşovia & Polnisches Institut Berlin, un schimb cultural între Berlin şi Varşovia, cu parteneriate în Mumbai şi Bucureşti.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.