În perioada 28 iunie – 6 iulie 1941, la Iaşi, a avut loc Pogromul împotriva populaţiei evreieşti. Din responsabilitatea guvernului Ion Antonescu şi a autorităţilor locale, 13.000 de evrei au fost asasinaţi pe străzile oraşului, în curtea Chesturii şi în trenurile morţii.
Cu ocazia comemorării a 69 de ani de la Pogromul de la Iaşi, Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” organizează conferinţa “Imaginile Pogromului de la Iaşi” a drd. Anca Ciuciu, care analizează imaginile document, ajunse în diverse arhive şi selecţia imaginilor publicate ale Pogromului. Pe lângă cronologie şi tematizare (percepţia călăilor sau a victimelor, prin desene şi mărturii), Anca Ciuciu aduce în discuţie interpretarea fotografiilor de arhivă în maniera artistică în filmul “Călătoria lui Gruber” (Radu Gabrea, 2008). Fotografiile Pogromului încă şochează prin suprinderea violenţei în desfăşurare, fiind în acest fel printre cele mai negre imagini ale Holocaustului în context românesc. Receptarea lor este de aceea, de multe ori, problematică în media şi mai ales în mediul educaţional.
Conferinţa va fi urmată de avanpremiera filmului documentar “Duminica neagră”, regia Mihnea Chelariu.
Printre invitaţi se numără supravieţuitori ai Pogromului, reprezentanţi ai lumii academice şi ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
Evenimentul va avea loc joi, 1 iulie, orele 10.30 la sediul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” din strada Vigilenţei, nr. 3, sector 5, Bucureşti.
Recent Comments