Cornel Mihalache – Mituri și realități mai mult sau mai puțin adevărate, cu și despre Brâncuși

Cornel Mihalache, regizor, director al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu

Cosmin Nasui, istoric de artă

Context: Episod din seria „Mituri și realități mai mult sau mai puțin adevărate, cu și despre Brâncuși”, produs de PostModernism Museum, finanțat de Ministerul Culturii, la 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși.

Interlocutori: Cornel Mihalache — regizor de documentar (28 de ani la TVR + 15 ani anterior la Sahia, deci 43 de ani de activitate), actualmente director al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Tatăl său, Marin Mihalache, a fost redactor la Editura Meridiane (inclusiv pentru cartea lui Sidney Geist tradusă de Andrei Brezianu) și adjunctul lui Pavel Țugui în Ministerul Culturii la sfârșitul anilor ’50, perioadă care îi dă acces la o memorie instituțională personală asupra subiectului.

Principalele teme abordate

1. Episodul Radu Varia și demolarea Coloanei (1997) Mihalache povestește prima sa anchetă jurnalistică TVR, despre „restaurarea” Coloanei Infinitului — Coloana fusese demontată, modulele depozitate prin garaje. Textul anchetei a fost reținut o săptămână de Alina Mungiu-Pippidi (atunci în comisia de angajare TVR), al cărei soț era șeful Comisiei Monumentelor Istorice și semnase aprobările pentru șantierul lui Varia. Mihalache a difuzat materialul oricum, după montaj de ultim minut. Menționează și pledoaria recurentă a lui Varia ca biserica Sfinții Apostoli să fie mutată de pe axul ansamblului — pledoarie blocată în 2024 de prezența Patriarhului la conferința de la Academia Română.

2. Ansamblul de la Târgu-Jiu — context și UNESCO Cele trei monumente nu au fost semnate sau denumite de Brâncuși; numele („Masa tăcerii”, „Poarta sărutului”, „Coloana fără sfârșit” — nu „infinită”) sunt atribuiri ulterioare. Comanda inițială venise către Milița Petrașcu, declinată în favoarea lui Brâncuși. Brâncuși a plecat cu trei săptămâni înainte de inaugurare; Mihalache a recuperat din arhiva cinematografiei o bobină de 19 secunde cu tăierea panglicii la Poarta Sărutului (Arethia Tătărescu, preoți, ploaie — Brâncuși absent). Dosarul UNESCO a fost respins repetat fiindcă fusese construit pe ideea de memorial de război, ceea ce contravine politicii UNESCO de a nu celebra războiul.

3. Brâncuși — „sculptor creștin ortodox”? Ambii resping eticheta ca reducționistă (cartea Patriarhului face parte din această tendință). Faptul că Brâncuși cânta la Jean de Beauvais sau la Mavrogheni este pus și pe seama traiului de student sărac, nu doar a credinței.

4. Falsurile Brâncuși — afacerea Lucian Radu Stanciu Punct lung al discuției. Pornind de la o eroare/inserție într-un manuscris al lui Petre Pandrea (volumul 2 din Amintiri și exegeze, redactat de Marin Mihalache la Meridiane) care vorbea de „720 de opere lăsate umanității” — față de raisonné-urile reale (200–240) — Lucian Radu Stanciu a construit o întreagă piață de falsuri pentru „cele 500 de opere lipsă”, inclusiv un pretins „Sărut-coloană din 1905″ și „Cap de isihast”. Mihalache a fost martor în trei procese. Implicate: foști securiști, finanțatori arabi, instituții ca Romsit, bănci care au pus gaj pe falsuri. Stanciu fusese acreditat expert la Ministerul Justiției de un ministru pe nume Golu (efemer, „două-trei luni”). Cap de isihast — cadou către Adrian Năstase, vizibil într-o revistă Indigo. Pe 24 aprilie 2026, patru loji masonice au organizat o întrunire „în cinstea lui Brâncuși” cu un personaj care se prezintă drept „Mincu Brâncuși” și expune asemenea falsuri. Nasui distinge cele trei adevăruri — juridic, artistic, istoric — care „se întâlnesc doar în câteva puncte”.

5. Domnișoara Pogany retrocedată familiei Botez Sub directoratul Doranei Coșoveanu la MNAR, Lucian Radu Stanciu (în calitate de expert la Min. Justiției) a emis un certificat că Pogany din patrimoniu este falsă. Familia Botez a obținut hârtia, a scos lucrarea din țară.

6. Cazul Cumințenia Pământului Discuție extensă, foarte critică. Mihalache a publicat un articol în Observator cultural — „Patriotism prin ordonanță” — folosit și în volumul Noii industriași, creativii vol. 5. Punctele principale:

• Avizul Consiliului Legislativ semnala clar: donațiile către stat sunt ireversibile (Decret 478/1954, Legea 500/2002 — fără contraprestație).
• Calendarul subscripției (martie–septembrie) a fost absurd; campania a folosit imagini pro bono cu Andrei Pleșu și Maia Morgenstern, public neadecvat pentru o colectă populară.
• Statul putea plăti prin alte active (acțiuni Hidroelectrica, terenuri, titluri de stat), nu cash — n-a făcut-o.
• Negocierea s-a dus pe experți internaționali, deși opera era clasată tezaur, deci nevândabilă internațional; expertiza trebuia făcută în România de specialiști și experțin din zona muzeală. Artistul și expertul Henry Mavrodin o estimase la 30 de milioane.
• Asigurarea: la 11,5 milioane €, prima ar fi consumat un sfert din bugetul anual al MNAR (4,2 milioane €).
• Cumințenia Pământului fusese cumpărată de la Romașcu în 1957 cu 25.000 lei, prin proces-verbal pe care Mihalache îl deține în copie. Rugăciunea — cumpărată în paralel cu 70.000 lei — are arhivă completă; Cumințenia, nu, fiindcă arhiva Ministerului Culturii (separată de cea a muzeului) e „cea mai opacă”, neinventariată, fragmente prin subsoluri în Casa Scânteii.

7. Securitatea și „construirea” receptărilor postume ale lui Brâncuși Cronologie: Alexandru Istrati trimis în 1947 (recomandat de Camil Ressu) — eșec, defectează. Elena Pătrășcanu-Veakis, Eugen Jebeleanu, Demostene Botez, Florica Cordescu — emisari succesivi. Petre Pandrea, apoi Petru Comarnescu — construcția narativului „țăran-român-autohtonist”. Radu Varia — recrutat în 1966 ca agent „Horia”. Sidney Geist — căsătorit cu o româncă, instrumentat. Barbu Brezianu — peste 10 ani de hărțuire pentru contractul cu Thames & Hudson. Mihalache amintește semnele de întrebăre legate de circumstanțele morții lui Brâncuși.

8. Critica „casei memoriale” de la Hobița și a campaniei pentru aducerea osemintelor Mihalache argumentează direct: Brâncuși a plecat de la Hobița la 6 ani, apoi la 9, apoi la 11; n-a iubit Hobița, a revenit doar în 1922 cu Eileen Lane. Casa-replică nu spune nimic relevant. Critică „poetul mărșăluitor” (Stănchescu) care vrea să aducă osemintele și să preleve ADN pentru a revendica moștenirea lui Brâncuși de la statul francez — totul jucat pe Facebook.

9. Drepturi de autor, „hemoragia” din 2028 Drepturile patrimoniale expiră 1 ianuarie 2028 (70 de ani de la deces). Familia Istrati–Dumitrescu a vândut drepturi la Paul Kasmin Gallery (New York) — turnări postume de bronz polisat. „Adevărul juridic bate adevărul istoric” în SUA dacă ai documente.

10. Kitsch-ul aniversar 2026 Mihalache spune că a oprit două campanii: salam de Sibiu feliat în formă de Masa Tăcerii și Coloana Infinitului din cuburi de brânză. Menționează coliva cărată de 4 oameni de la 140 de ani, cu chipul lui Brâncuși din bombonele.

Proiectul personal anunțat de Mihalache la final

Instalație sonoră de 12 ore în parcul din Târgu-Jiu, 48 de difuzoare pornind din Casa Grădinarului, redând muzica din atelierul lui Brâncuși (inclusiv Cab Calloway 1932, înregistrările de folclor primite în anii ’50 de la regim ca instrument de „atragere”). Buget blocat de inflexibilitatea legii finanțelor publice (nu poate trece bani de pe un an pe altul).

///

Materialul face parte din proiectul „Mituri și realități mai mult sau mai puțin adevărate, cu și despre Brâncuși”, produs de PostModernism Museum. Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii

La 150 de ani de la naștere, figura lui Brâncuși rămâne dominată de mituri. Pornind de la mituri celebre care au marcat imaginea artistului — de la legendarul mers pe jos până la Paris și figura „prințului țăran”, până la controversele legate de testament, prezența în arhivele Securității sau identitatea sa de sculptor ortodox — acest proiect propune o serie de incursiuni video alături de istorici, antropologi și curatori. Analiza documentelor de arhivă transformă aceste puncte de reper în ferestre către o realitate mult mai nuanțată, demontând simplificările și oferind o perspectivă mult mai bogată decât legenda. Proiectul transformă această figură într-un studiu de caz pentru educația culturală critică. Astfel, Brâncuși devine nu doar subiect de cercetare, ci instrument pedagogic pentru înțelegerea mecanismelor prin care se construiesc și perpetuează mituri identitare.