Memorialul Închisoarea Pitești continuă proiectul început în luna aprilie – #artaonline – prin care aduce arta și istoria represiunii comuniste mai aproape de public. Nu am redeschis încă muzeul, dar continuăm să aducem Memorialul în casele fiecăruia dintre voi prin rețelele sociale. Vă invităm să urmăriți paginile noastre de Facebook, Instagram si Youtube pentru a descoperi noua expoziție care se desfășoară la Memorial – BINOM+1: Fenomenul Pitești 49/89/19 și pentru noutăți.
Mai jos găsiți un scurt preview al expoziției.
“Aşadar, camera 1 subsol de la Piteşti era în sărbătoare. Şi câtă armonie era între noi! La un moment dat, uşa s-a deschis şi – surpriză! – în pragul ei a apărut un ins înalt, voinic, cu alură de atlet, cu faţa mare, rotundă, şi ochi albaştri, sfidători. Şuba de pe el îl făcea parcă mai mare, mai voinic. Ceva în înfăţişarea sa prevestea răul. Privirea lui îţi dădea fiori de gheaţă, răspândind ură şi răutate.
Apariţia sa a stârnit printre noi semne de întrebare. Nimeni dintre deţinuţi nu mai intrase până atunci singur în cameră, ci doar însoţit de gardian. S-a făcut linişte. Ne uitam unul la altul şi ne întrebam cine era acel om. Potop de gânduri negre, furtună stârnită din senin s-au abătut dintr-o dată peste noi.
După ce a schimbat câteva vorbe cu Mărtinuş, insul s-a adresat celor din cameră zicând:
– Bandiţilor, trebuie să vă faceţi demascarea! Nu mă interesează dacă vreţi să vă reeducaţi, dar demascarea trebuie să o faceţi!
Câţiva au încercat să vocifereze. Atunci Ţurcanu, căci el era arătarea – singurul din închisoare care se putea plimba în voie şi deschide uşile –, a strigat:
– Pe ei!
Porunca a ţâşnit ca o flacără. De unde, de neunde, bâte şi picioare de scaune au început să zboare peste noi. Năuciţi, înmărmuriţi, paralizaţi parcă, primeam loviturile. Dar de la cine? Cine ne lovea? Şi de ce?” Nicolae Purcărea, supraviețuitor al Fenomenului Pitești
Artist: Andrei Bălan
Lucrare: Deținut/ lemn
Foto: FlorinConstantin.ro
Lucrarea face parte din Expoziția BINOM+1: Fenomenul Pitești 49/89/19, expusă la Memorialul Închisoarea Pitești. Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Închisoarea de la Pitești este cunoscută pe plan mondial pentru desfășurarea, în acest loc, a Fenomenului Pitești – o formă de tortură fizică și psihologică continuă aplicată studenților anticomuniști – între 1949-1951. Această acțiune violentă a regimului comunist a fost numită de Aleksandr Soljenițîn, laureat al premiului Nobel și supraviețuitor al gulagului rusesc, “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”.
Citatul este din Nicolae Purcărea, “Urlă haita”, Editura Manuscris. Volumul poate fi comandat aici:
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.
Cosmin Nasui is an art historian specialized in art history, 20th and 21st century – and art critic, curator, cultural manager, accredited evaluator of contemporary art, evaluator of cultural projects. He is the founder of the largest Romanian online platform for supporting and promoting Romanian contemporary art and culture www.modernism.ro. He is senior researcher at the PostModernism Museum and partner at the Nasui collection. Cosmin Nasui is a contributor as author and co-author of diverse publications and books.
https://www.postmodernism.ro/cosmin-nasui///Cosmin Nasui este curator, istoric și critic de artă, manager cultural, evaluator acreditat de artă contemporană, evaluator de proiecte culturale. Este fondator al celei mai largi platforme online românești pentru susținerea și promovarea artei contemporane românești www.modernism.ro. Este managing partner la Nasui collection & archives (www.cosminnasui.com) și curator la platforma muzeală privată PostModernism Museum (www.postmodernism.ro). Este autor de cărți de sinteză, monografii și studii de istoria artelor.
https://www.postmodernism.ro/cosmin-nasui/
We use cookies to optimize our website and our service.
Functional
Always active
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Recent Comments