Alexandru Rădvan, artist
Cosmin Nasui, istoric de artă
Conversația începe pe scara atelierului din Pangrati, un spațiu încărcat de istorie artistică. Atelierul a aparținut inițial lui Corneliu Baba, apoi lui Henry Mavrodin, elevul său. Pe pereții scării se păstrează picturi murale realizate în ulei de foștii studenți ai lui Baba din anii ’70 – Sorin Ilfoveanu, Sorin Dumitrescu, Ștefan Câlția, Mișu Cizmaru. Lucrările au aproape 50 de ani și s-au păstrat remarcabil de bine, ceea ce spune ceva despre tehnica și calitatea execuției. Atelierele au fost construite la mijlocul anilor ’60, iar Baba a fost primul ocupant al acestui spațiu.
Discuția se îndreaptă spre personalitatea lui Corneliu Baba ca profesor și artist. Se evocă amintiri transmise de Florin Mitroi despre Baba – un gentleman înalt cu aer nobiliar, căruia îi plăcea aerul de artist. Esențială este observația că Baba nu îi învăța pe studenți cum să facă artă, ci îi învăța să fie artiști – o distincție fundamentală între tehnică și atitudine. O anecdotă amuzantă ilustrează prestanța lui Baba: când merge cu Ciucurencu la magazinul Uniunii Artiștilor Plastici fără legitimații, vânzătoarea îl crede imediat pe Baba că este artist datorită înfățișării sale, dar se îndoiește în privința lui Ciucurencu.
Rădvan a primit atelierul în decembrie 2022 și a început să lucreze efectiv în februarie 2023. Tranziția de la lucrul acasă la un atelier propriu a fost însoțită de stres și îndoieli – după ani de lucru în spații restrânse, întrebarea era dacă se va descurca cu libertatea spațiului mare. Metafora lupilor crescuți în captivitate, care odată eliberați nu mai pot supraviețui pentru că organismul nu mai face față vitezei visate, ilustrează teama inițială. Dar tranziția a fost reușită și a determinat schimbări majore în practică: de la lucrări mici, adaptate spațiului domestic, la picturi de 3 metri și sculpturi de dimensiuni monumentale.
Formarea artistică a lui Rădvan vine din liceul Tonitza, unde a avut profesori care îl leagă indirect de tradiția lui Baba. La facultate (1997-2002), sub îndrumarea lui Florin Mitroi s-a confruntat cu tensiunea fundamentală dintre „a face meserie” și „a face artă”.
Lucrările lui Rădvan au o componentă narativă puternică, ancorată în mitologie și literatură. Ulise este personajul recurent – simbolul celui care luptă să se întoarcă la lumea sa, construită cu propriile mâini.
Sculpturile sale mari – Prometeu, Narcis, Centaur dormind – arată ca ruine urbane contemporane, ca teritorii pentru graferi. Materialele „maculate”, „fără noblețe”, reflectă exact peisajul urban în care trăiește – București cu șantierele abandonate din epoca Ceaușescu, clădirile acoperite de grafuri, marcajele sterse de pe străzi, care descriu această estetică a imperfecțiunii deliberate. Nu este vorba de o limitare, ci de o alegere conștientă: artistul este format într-un anumit spirit vizual, legat de contextul său, și creează folosind limbajul acestui context. Aurel Vlad și Neculai Păduraru i-au validat abordarea, confirmând că aceste obiecte pot fi numite cu încredere sculpturi.
Expozițiile recente demonstrează versatilitatea și consistența preocupărilor sale. La Muzeul din Constanța, expoziția „Piele pe piele” l-a forțat să lucreze pe orizontală când gândise lucrările pe verticală – spațiul muzeului devenind astfel un catalizator creativ. „Zilele unui colos” la Muzeul de Artă din Craiova explorează tema recurentă a colosului și gigantului.
Aceste lucrări demonstrează aceeași obsesie pentru detaliu și acumulare care caracterizează întreaga sa practică artistică – construirea unei lumi proprii, fragmentată dar coerentă, din materialele pe care le oferă realitatea imediată.
///
Materialul face parte din proiectul „10 ateliere de artiști contemporani din România”, produs de Modernism.ro. Publicație culturală finanțată cu sprijinul Ministerului Culturii
Recent Comments