Despre „József Klein și Școala de la Baia Mare”, de la Muzeul Național de Artă al României
În dialog:
Robert Strebeli, curator, manager al Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»
Erwin Kessler, istoric și critic de artă, manager al Muzeului Național de Artă al României
Cosmin Nasui, istoric de artă
Expoziția marchează 130 de ani de la înființarea școlii de pictură de la Baia Mare în 1896 și pune în evidență opera lui Iosif Klein, artist născut în același an cu școala, a cărui carieră a fost întreruptă tragic în 1944 din cauza originii sale evreiești.
Robert Ștrebeli, curatorul expoziției și managerul Muzeului Județean de Artă din Baia Mare, explică momentul fondator al școlii prin povestea tabloului lui Hollósy Simon, comandat pentru expoziția milenară maghiară din 1896. În loc să picteze o scenă istorică glorioasă cu cetăți și cavaleri, Hollósy a ales să reprezinte trecerea timpului prin ruinele unei cetăți înghițite de natură, cu flori de nu-mă-uita în prim-plan, simbolizând că doar arta rămâne nemuritoare. Lucrarea a fost refuzată de autoritățile din Sighet, dar primarul din Baia Mare l-a sprijinit să înființeze școala de pictură.
Ștrebeli evidențiază relația specială dintre cele două comunități din Baia Mare – artiștii și minerii – care aveau o dragoste comună pentru lumină. Minerii, petrecând 80% din viață în întuneric, înțelegeau valoarea luminii mai mult decât oricine și își colorau casele în nuanțe vii. Artiștii reușeau să exprime prin artă sentimentele pe care minerii nu le puteau verbaliza. Curatorul detaliază și motivele iconice ale școlii: turla bisericii reformate din centrul orașului, Dealul Crucii, moara de apă, toate devenind subiecte recurente în pictură.
Erwin Kessler, istoric de artă și managerul Muzeului Național, conceptualizează expoziția ca un contrapunct dramatic între două viziuni artistice. Pe de o parte, mainstream-ul școlii de la Baia Mare cu peisajele sale geografice luminoase și așezate, reprezentând o stare spirituală de echilibru. Pe de altă parte, marginalitatea lui Klein cu peisajele sale sociale întunecate și tensionate, reprezentând drama muncitorească și sărăcia. Kessler analizează cum stilul lui Klein, influențat de Neue Sachlichkeit (noua obiectivitate germană), anticipează realismul socialist prin tematica sa socială accentuată.
Cosmin Nasui, istoric de artă, subliniază sincronismul școlii cu mișcările europene, menționând gruparea foviștilor locali numiți „Cei opt sălbatici” și influențele matisiene vizibile în lucrările din 1908. El compară școala de la Baia Mare cu cea de la Balcic, notând că prima avea o diversitate tematică mult mai mare și o lumină constructivistă de tip cezannian, spre deosebire de lumina post-impresionistă de la Balcic. Discuția evidențiază dramele personale ale artiștilor evrei din școală, precum Klein și Iandi David, ale căror cariere au fost distruse de antisemitism și Holocaust. Klein, deși a avut perioade pariziene și bucureștene, a rămas toată viața în sărăcie, declarându-se oficial „sărac al orașului”. Opera sa din anii 1930 reflectă criza socială a epocii prin titluri precum „Nu avem pâine”, „Necazurile proletarului” sau „Accident în mină”.
Expoziția propune o lectură duală: pe un perete, căderea și drama socială a lui Klein, pe celălalt, elevația spirituală a peisajelor băimărene. Între ele, zona de mijloc cu lucrările pariziene ale lui Klein reprezintă echilibrul perfect al „artei pentru artă”. Această structură dezechilibrată dar armonioasă invită vizitatorii să trăiască pendularea între dramă și frumusețe, între social și geografic, între marginalitate și mainstream.
Recent Comments