Moments 2011 – 2025
Marti 24 iunie 2025, orele 18.00
Deschide Korodi Attila, Primar Miercurea Ciuc
Új Kriterion Galéria, Petofi u. 4, Miercurea-Ciuc, Romania
Artisti
Onisim Colta
Mircia Dumitrescu
Moldovan Cosmin
Aurel Vlad
Sponsor MOL
Béla Markó
Măsura transilvană
(fragment)
Opinia publică și gustul comun trebuie formate. Pot fi astfel atât stricate, cât și – dimpotrivă – făcute capabile pentru schimbare. În acest scop, însă, este nevoie de instituții care să-și asume ajustarea sau chiar schimbarea direcției. Deschiderea de drumuri, cum ar veni. Să ne imaginăm cât de teribil de greu trebuie să fi fost unei edituri să funcționeze cu exigențe europene în plină dictatură comunistă, și totuși să izbutească, chiar și cu compromisuri. Astăzi nu trebuie să ne confruntăm cu astfel de puteri despotice, dar nici așa nu este ușor să convingi o comunitate conservatoare din pricina situației sale existențiale, care este îngrozită de orice schimbare, datorită experiențelor sale istorice nefaste, că de pildă la Miercurea Ciuc, la fel se poate, este voie, mai mult, trebuie să se creeze artă modernă, ca în Berlin sau Paris. Cred că, din acest punct de vedere, pentru lansarea și funcționarea neîntreruptă a Galeriei „Új Kriterion” din Miercurea Ciuc era nevoie mai întâi de o intenție curajoasă și ambițioasă, apoi de migală la fel de susținută. Și era nevoie, firește, și de aceea încredere în sine că o instituție care poartă denumirea de Kriterion, poate fi concepută doar în așa fel încât să aibă tendințe inovatoare, să fie primitoare, dar și optimistă în privința faptului că și în Ținutul Secuiesc există un public sensibil și receptiv pentru arta modernă.
Noi, ardelenii, suntem plini de contradicții, iar cei care ne privesc din exterior, creionează o imagine de asemenea contradictorie despre noi, mai ales cei din Ungaria, dar și alții. Îmi aduc aminte că actualul rege al Marii Britanii, care a fost în vizită deseori pe la noi, încă în calitate de moștenitor al tronului, a declarat că îi place aici caracterul străvechi, plaiul neatins. Ei, acest „neatins” este destul de relativ, cel mai probabil însemnând doar că în multe privințe suntem în urmă cu câteva decenii sau chiar secole pe alocuri, ceea ce, bineînțeles, este un lucru pozitiv doar într-un singur caz: dacă întârziem în distrugerea habitatului natural. De ar fi așa!
În schimb, de ce ar trebui să apreciem, de pildă în arta plastică, doar gustul tradițional, respectiv numai performanța de altfel meritorie, de calitate, uneori genială, însă, pe de altă parte, de multe ori convențională? Atât în pictură, grafică, sculptură, cât și, eventual, în arhitectură. De ce ar trebui să lăsăm ca cei care ne vizitează, să vadă la noi exclusiv această tradiție? De ce nu am încerca să le arătăm aceea totalitate transilvăneană, a cărei parte este deja și acest spiritus rector al Galeriei „Új Kriterion”, Botond Részegh, un artist mai tânăr, cu o viziune avangardistă îndrăzneață? De ce nu am întruni și geografic multitudinea captivantă de direcții, viziuni și genuri, de la Szentendre sau București și până la Miercurea Ciuc, pentru publicul de aici, care poate să privească și să vadă, și care vrea să se deschidă, să aibă experiențe și să se împlinească? Poate nici nu am conștientizat îndeajuns că există în toate acestea și o veste bună: Transilvania este într-adevăr o forță în artele plastice. La fel și Ținutul Secuiesc. Nu este întâmplător nici faptul că școala de pictură de la Baia Mare a fost cea mai importantă grupare a întregii vieți artistice maghiare. Însă dacă nu interpretăm corect acest lucru – și anume că ceea ce este astăzi tradiție, cum ar fi Baia Mare de odinioară, a fost cândva modernitate –, va fi mult mai dificil să impunem orice străduință de modernizare pe care o avem. Da, și aceasta este o contradicție, dar numai astfel devine arta într-adevăr artă. Ceea ce astăzi este tradițional, ieri a fost încă modern. Este posibil ca să fie un loc comun ceea ce voi spune acum, dar nu strică să-l repetăm: doar acele lucruri vor dăinui care slujesc într-un fel schimbarea. Vă invit să vedeți statuile abstracte sau semiabstracte din piețele publice din Berlin și München! Ni le putem imagina într-un orășel din Ținutul Secuiesc? Dacă da, deja suntem câștigați, cel puțin în gust și în a ne decide, că și aici, și în această chestiune este nevoie de o schimbare de viziune.
Transilvania este mai bogată, decât o imaginăm. Transilvania este mai exigentă, decât credem. Ca să putem conștientiza aceste lucruri, avem mare nevoie de instituții cum este și Galeria „Új Kriterion”, care deja indică stabilitate prin funcționarea ei de un deceniu, reflectând nu doar o inițiativă viabilă, ci și capacitatea de formare dârză a gustului public. Știm foarte puțin despre noi înșine, precum și, de fapt, despre alții. De pildă, cunoaștem doar cât de cât arta plastică românească. Iar arta plastică din Ungaria o știm doar din auzite, cu excepția cazurilor în care cineva dăruiește vreunui consiliu local sau județean de la noi câte o statuie care zăcea în vreo magazie. În acest context, Galeria „Új Kriterion” a însemnat pentru comunitate deschiderea a noi și noi ferestre către exterior, înspre adevărata Budapesta și adevăratul București. Și cât de benefic este și faptul că aici și fotografia și-a primit locul demn în toți acești ani, nu a fost pusă să stea, vorba aia, pe un scăunel pentru copii.
În concluzie aș dori să spun că îi prețuiesc pe cei care nu doar urmăresc, ci și influențează gustul public. Ca artist sau mecena, în calitate de creator sau curator, ca scriitor sau editor. Iar cu criteriile, adică cu măsura Galeriei „Új Kriterion” nu putem decât să fim de acord.
Traducere de Szabolcs Szonda
Recent Comments