Interviu cu istoricul de artă Cătălin Davidescu

Gazdă: Cosmin Nasui, istoric de artă

În acest interviu extins, istoricul de artă Cătălin Davidescu discută despre avangarda românească și suprarealismul din perioada interbelică și postbelică. El împărtășește experiențele sale personale de cercetare, începând cu întâlnirea sa cu poetul suprarealist Gellu Naum în anii ’80, când acesta venise la Craiova pentru punerea în scenă a piesei „Apolodor”.

Davidescu explorează complexitatea mișcării avangardiste românești, evidențiind legăturile dintre artiști precum Victor Brauner, Marcel Iancu, Jules Perahim și alții. O atenție deosebită este acordată perioadei anilor ’30-’40, când mișcarea a cunoscut transformări importante sub influența contextului politic și social, inclusiv ascensiunea comunismului și antisemitismului.

Cosmin Nasui punctează aspecte importante precum relațiile dintre diferitele grupări avangardiste, tensiunea dintre orientarea politică de stânga și realismul socialist impus ulterior, și aspectele sociale ale mișcării. Nasui evidențiază mai ales perioade specifice, cum ar fi anii 1930-1940, când artiștii avangardei se confruntau cu multiple presiuni sociale și politice.

El aduce în discuție publicații precum revista „Unu” și urmărește traseul unor artiști precum Jules Perahim, care au trecut de la poziții avangardiste la funcții oficiale în perioada comunistă. Interesant este că Nasui insistă pe aspecte mai puțin cunoscute ale avangardei, cum ar fi rețeaua de relații personale dintre artiști și modul în care aceasta a influențat dezvoltarea mișcării, precum și pe necesitatea unei reevaluări contemporane a acestei perioade din istoria artei românești.

Interviul abordează și fenomenul „Școlii Maxy” din perioada războiului, când artiști evrei, excluși din învățământul oficial, studiau arta modernă sub îndrumarea lui M.H. Maxy. Se discută despre soarta diferită a avangardiștilor: unii au ales exilul (precum Victor Brauner și Marcel Iancu), în timp ce alții au rămas în România și s-au adaptat noului regim comunist, ocupând chiar poziții oficiale importante (precum Jules Perahim).

Un aspect important al discuției îl reprezintă relația complexă dintre avangardă și politică, precum și modul în care artiștii au navigat între idealurile lor artistice și presiunile sociale și politice ale vremii. Davidescu subliniază că, spre deosebire de avangarda occidentală, cea românească nu a avut o poziție radical antagonistă față de arta tradițională, ci a menținut un dialog cu aceasta.

Interviul se încheie cu o reflecție asupra necesității unei reevaluări contemporane a acestei perioade istorice, subliniind importanța cercetării arhivelor și corespondenței pentru o înțelegere mai nuanțată a avangardei românești. Davidescu menționează și existența unor expoziții și publicații recente care contribuie la această recuperare istorică.

/// Materialul video face parte din proiectul editorial „Suprarealism 100: o călătorie prin Avangarda din România”. Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii

Mai multe aici

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.