Expoziția de artă fotografică Cristian Macovei „Privire și Loc” @ Muzeul de Artă Comparată Sangeorz-Băi

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud, Muzeul de Artă Comparată Sangeorz-Băi

Va invită la expozitia de artă fotografică „Privire și Loc“, autor Cristian MACOVEI.

Este deschisa in perioada 4 octombrie-2 noiembrie 2024 la Muzeul de Artă Comparată Sangeorz-Băi.

Este o fotografie excelenta, o fotografie in care surprinde foarte lin dar foarte elocvent tot ceea ce inseamna caligrafiile mimicii caracteristice pentru portret si care ne invita sa coboram si noi inspre ceea ce vorbeam despre intalnirea cu imersivitatea intru aflarea visului si profunzimii fiintarii acestor entitati umane, acestor oameni. Iar starea de peisaj, la randul ei, este o stare de portretizare a departarilor,fie celor proxime, fie celor cu adevarat indepartate,chiar si utilizarea evidentelor de real ale departarii care prin peisaj ne sunt accesibile caci o propunere de calatorire catre posibile, plauzibile, banuite, accesibile sau inaccesibile, multe lumi, o stare de depasire a universului prin multivers. – Dorel Gaina

Undeva, între lumină și întuneric, în lumile dense de lapte, Jose Saramago, spunea atât de bine în al lui Eseu despre orbire: „cred că n-am orbit, cred că suntem orbi, orbi care văd, orbi care, văzând, nu văd”. Astfel că, întrebarea magistrală pe care ne-o punem, de multe ori retoric, în clipele de onestitate absolută cu sinele nostru fiind: „dar oare câți dintre noi suntem pregătiți cu adevărat să vedem?!” 

Informația-imagine se izbește întâi de iris, de retină, de cornee, apoi se sparge în milioane de cioburi, toate aceste micro fragmente făcându-și loc din afară către înăuntru, spre ochiul nostru interior, acolo unde informația se va recompune în dublu sens. Dincolo de toată anatomia ochiului receptor, văzul este, de netăgăduit, cel mai important dintre toate simțurile omului. În spatele lui, ființa umană așteaptă avidă și ludică să primească și să privească dimensiunea lumii cu toate complexitățile si perplexitățile ei. 

Privirea se constituie astfel în cea mai autentică și sigură portavoce a întregului nostru spirit, un permeabil și cinetic dialog al minții cu universul exterior. Ești viu în privire și mort în afara ei, iar acolo unde sunt priviri vor fi deopotrivă și fericiri și tăceri și, undeva, în goana noastră continuă prin lumină și întuneric, pendulând între întâia gură de aer și ultima, ne antrenăm asiduu pentru a vedea. – Alexandra Muresan