Oameni și cărți
Text și fotografii Călin Hentea
Când eram mic, îmi imaginam autorii de cărți și actorii de film ca pe niște zei intangibili, dincolo de apucăturile și cotidienele noastre tabieturi și slăbiciuni. Nici acum percepția mea nu s-a schimbat prea mult, deși chiar eu am semnat câteva cărți. Orice s-ar spune, scriitorii de literatură sunt un pic mai altfel decât ceilalți confrați în ale condeiului, deoarece ei sunt hărăziți să plăsmuiască lumi, personaje și întâmplări din propria lor minte și simțire.
Cred că din acest motiv mi-a plăcut să-i surprind pe scriitori într-un instantaneu prilejuit îndeobște de un eveniment literar, chiar dacă ei, scriitorii, sunt mult mai vulnerabili la imagine decât actorii, a căror meserie asta este – să pozeze. Mulți scriitori sunt niște timizi camuflați sau niște introvertiți hipersensibili și de aceea nu se simt în largul lor în fața obiertivului foto la fel precum în fața unei coli albe de hărtie. Detest viclenia perversă a paparazzi-lor, dar totuși mă interesează clipa de viață a autorului dincolo de poza de pe coperta a IV-a (de obicei un neinspirat portret). Poate că aici este cheia instantaneelor care urmează (în cazul unora eun nefiind fotograful, ci doar regizor sau autor), un set din care am eliminat cât de mult am putut starea ”de poză”, atunci când autorii cuvintelor – scriitorii – sunt puși față în față cu autorii imaginilor – fotografii. Acest lucru se întâmplă, îndeobște, la lansările de carte, un gen de festivism, indispensabil atotputernicului marketing și pe care-l detest. Faptul că unii apar în această suită mai des și alții mai rar este doar efectul unei conjuncturi și nu al unei premeditări. De altfel, sunt convins că toate aceste personaje fotografiate vor rămâne, dacă va fi să rămână, în memoria colectivă nu prin imaginea, ci prin scrisul lor.
Rămâne ca fiecare privitor să-l citească singur pe fiecare autor în parte.
1 Dan C Mihailescu si Alex Stefanescu La un ceai in 2013

2 Criticul Alex Stefanescu si enciclopedistul Horia C. Matei La un ceai pe 19 iunie 2013

3 Daniel Cristea Enache mereu cald si zambitor

4 Stelian Turlea ii da autografe Georgetei Dimisianu in 2014 la o lansare a unui roman al sau la libraria Bastilia

5 CTP dand autografe la Gaudeamus 2012 pentru Filmul surd in Romania muta

6 Ion Cristoiu, in vesta si o admiratoare la Gaudeamus 2007

7 Poetul Mihai Galatanu dand autografe la Gaudeamus 2007

8 Criticul de film Eugenia Voda la lansarea Filmului surd in Romania muta la Gaudeamus 2012

9 Criticii de film ce au scris editia speciala a APERITIFF-ului in 2012

10 Daniel Cristea Enache de vorba cu prietenul sau Stelian Turlea la o lansare din 2014

11 Denisa Comanescu surprinsa la un interviu pe timpul unui targ de carte

12 Ion M. Ionita uimit de Muzeul Presei Militare prezentat de Florin Sperlea pe 23 iulie 2014

13 Regretatul critic si eseist Alex Leo Serban in 2009

14 Smaranda, fiica lui Adelin Petrisor, nu are rabdare la interviurile tatalui la Gaudeamus

15 Andrei Makine la libraria Kiralina in noiembrie 2013

16 Lucian BOIA in 2011 la aparitia Capcanelor istoriei in centrul vechi al Capitalei

17 Denisa Comanescu, Dan C. Mihailescu si Irina Petrescu ascultandu-l pe Lucian Boia vorbind despre Capcanele istoriei in noiembrie 2011

18 La Laptaria lui Enache in iunie 2005 Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu vorbesc despre Cartea de bucate a Sandei Marin

19 Daniel Nicolescu – traducatorul si Pascal Bruckner – autorul la editura Trei la Gaudeamus 2012

20 In iunie 2012, istoricii Adrian Cioroianu, Florin Sperlea, Ion M Ionita si corespondentul de razboi Adelin Petrisor mi-au sustinut Enciclopedia propagandei romanesti

21 Nastase Adrian si Turcescu Robert la Gaudeamus 2007, ei stiind in ce roluri

22 Augustin Buzura si Paul Daian la un targ de carte

23 Ioan Es. Pop si Daniel Nicolescu in 2009 pe vremea cand erau colegi in redactia Ziarului de duminica

24 La Paris, in aprilie 2004, la o conferinta NATO impreuna cu regretatul profesor britanic Philip M. Taylor – nr 1 in istoria propagandei

25 Nic Baboi alias Radu Voinescu si Liviu Visan, fosti militari, dar dintotdeauna scriitori, la Gaudemus 2007

26 Purtat la brat la BNR, Radu Beligan inca mai poate sa dea autografe in 2014

27 Dintre putinii jurnalisti culturali ramasi Lucian Vasilescu, Daniel Nicolescu si Tudor Calin Zarojanu

28 Alaturi de scriitorul George Astalos si sotia sa, Helene si gl (r) Maricel Popa in iulie 2010 la Casa Radio

29 Zambetul cumsecade al poetului Ioan Es. Pop

30 Horia Roman Patapievici la Gaudeamus

31 Mihai Galatanu si Bogdan Hrib fara inhibitii la Gaudeamus

32 Istoricul si muzeograful Cornel Constantin Ilie la lansarea cartii sale la Muzeul National de Istorie in 2013

33 Daniela Zeca Buzura in aula Universitatii Nationale de Aparare in noiembrie 2014

34 Iremediabilul indragostit de film Tudor Caranfil

35 Istoricul Daniel Cain sustinandu-si teza de doctorat cu academicianul Dan Berindei in comisie in 2008

36 Valeriu Rapeanu citind Observatorul militar

Recent Comments