Expozita ”VEGAS” Galeria ”Casa Matei Corvin” a UAD Cluj-Napoca
Autor: Bogdan Rusu An II Master – Departamentul Ceramică-Sticlă-Metal.

Masterand al Facultăţii de Artă Decorativă din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Bogdan Rusu are o activitate expoziţională în ascensiune la Cluj-Napoca. În anul 2014-2015 a obţinut o bursă în Turcia, Antalya la Universitatea de Artă, unde a participat la mai multe expoziţii de grup. Bogdan Rusu oscilează între artă şi design, iar proiectul „VEGAS” materializează cele două direcţii ale artistului.
Expoziţia „VEGAS” este rezultatul din ultimul an de lucru al studentului, care a obţinut mai multe premii în cadrul competiţiei Expo Maraton.

Concept proiect expozițional ”VEGAS”

„Există în mintea noastră o fascinaţie continuă pentru fenomenele extraordinare, omul fiind mereu preocupat de miracole şi secretele lor. Suntem tentaţi în fiecare moment de situaţiile în care o aparenţă sau o ficţiune este considerată realitate.
Aduc în faţă publicului recuzita iluzionistului; o schimbare de percepţie prin care iluzia pare că este mai aproape, dar cu cât crezi că vezi mai mult, cu atât va fi mai uşor să fii păcălit.
Iluzionistul se joacă cu percepţia şi psihicul spectatorului asupra realităţii, produce magie şi iluzie. Produce o cunoaştere falsă a unei situaţii prezente înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepţiilor sau de anumite stări psihice.
Există o linie subţire între magician şi spectator, între iluzie şi realitate, iar la mijloc se află confuzia. Când vezi, te uiţi, dar, de fapt filtrezi, interpretezi şi cauţi un sens. Iluzionistul este martorul realităţii din spatele iluziei, iar omul este cel care caută mereu să afle secretul. De fapt, realitatea este mereu în faţă ochilor noştri, iar magicianul are abilitatea de a îmbracă totul într-un miraj.
Treaba mea este să iau cel mai preţios dar pe care mi-l poate face privitorul, şi anume atenţia sa, pe care să o folosesc împotriva privitorului însuşi.”