Galeria Galateea Contemporary Art vă invită luni, 12 ianuarie 2016, ora 18.00 la vernisajul expoziției Transformări inevitabile a artistului Matei Gașpar, curatoriată de Nicolae Moldovan. Vernisajul va fi marcat de cuvântul de deschidere susținut de istoricul și criticul de artă Cristian-Robert Velescu.
Expoziția propune o reflecție asupra procesului de transformare a materiei, asumat de artist ca necesitate internă și dirijat printr-un program conceptual riguros. Departe de a fi lăsată într-o libertate aleatorie, materia este condusă către o formă unică, „inevitabilă”, capabilă să susțină semnificația artistică.
Transformări inevitabile oferă publicului un parcurs expozițional în care rigoarea conceptuală și cunoașterea profundă a materiei se întâlnesc într-un echilibru tensionat, definitoriu pentru practica artistică a lui Matei Gașpar.
„Transformările ceramice pe care Matei Gașpar le propune, declarate „inevitabile” prin chiar programul de creație impus de artist, par a se bucura de o libertate deplină, îngăduindu-li-se să evolueze nelimitat, ori încotro duhul materiei le mână. E importat de știut că Matei Gașpar cunoaște duhul materiei ca nimeni altul. Pornind de la titlul expoziției, ai zice că odată ce a intrat în lumea formei, materia își trăiește nestingherită propria-i viață, așa cum vrea ea. Să deduc oare că artistul nu e preocupat decât să îi surprindă vocația proteicității? Iată o ipoteză pe care am formulat-o doar pentru a o declara din capul locului greșită. Ceea ce Matei Gașpar îi interzice materiei este vagabondajul. O face cu strictețe, prescriind o unică direcție în care îi este îngăduit să „prindă formă”, să se transforme. Transformarea e „inevitabilă”, întrucât e singura în măsură să îndrume către semnificația pe care artistul urmează să o așeze în operă.” – Cristian-Robert Velescu
Expoziția va fi deschisă în perioada 12 ianuarie – 08 februarie 2026.
Curator: Nicolae Moldovan
Parteneri: Workspace Studio, Inkad
Parteneri media: Modernism.ro, Revista Arta, Intell News, Leviathan, ArtLine, Amos News, Agenția de Carte, Propagarta, Empower Artists, Piața de Artă, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Zile și Nopți, Top Business


Recent Comments