Bucureștiul, sărbătorit prin istorie, artă și literatură!
Muzeul Municipiului București invită publicul să descopere capitala în zilele speciale dedicate orașului nostru într-o lumină nouă – prin expoziții, seri literare, conferințe, tururi ghidate, filme documentare și experiențe vizuale ce aduc laolaltă trecutul și prezentul orașului.
Spațiile muzeale se transformă în locuri de întâlnire cu istoria, literatura și artele vizuale. Cu ocazia Zilelor Bucureștiului, intrarea la toate muzeele din structura MMB va fi liberă în zilele de 20-21 septembrie 2025, precum și participarea la evenimentele care se vor desfășura în cele două zile.
Vă invităm să sărbătorim împreună Bucureștiul – orașul nostru viu, plin de povești, culoare și emoție!
EXPOZIȚII TEMPORARE DEDICATE ORAȘULUI
„București: oameni, locuri, timpuri”
În sediul Primăriei Municipiului București (Bdul Regina Elisabeta, 47), publicul va putea admira lucrări din patrimoniul Pinacotecii București care reprezintă peisaje și portrete realizate de pictori consacrați, precum și lucrări de sculptură. În total, un număr de 60 de obiecte de patrimoniu vor putea fi admirate în perioada 20-21 septembrie 2025.
„Principium Mobilitas” – ediția a III-a
Data: Vineri, 19 septembrie 2025, 10.00-18.00 (ultima intrare la 17.30)
Locația: Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2)
Organizatori: Primăria Municipiului București – Direcția de Mediu, Serviciul Ecologie Urbană în parteneriat cu Muzeul Municipiului București
Eveniment dedicat celebrării Săptămânii Mobilității Europene și Zilelor Bucureștiului.
Micro-expoziția „Muzeul didactic: 1 minut de București despre secolul al XV-lea”
Perioada: 17–21 septembrie 2025
Locație: Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2)
Program de vizitare: miercuri–duminică, orele 10.00–18.00 (ultima intrare: 17.30)
Organizator: Expoziție organizată de Muzeul Municipiului București
Expoziție special organizată pentru Zilele Bucureștiului, dedicată prezentării Bucureștiului medieval într-o formă condensată, accesibilă și atractivă pentru publicul de toate vârstele.
Expoziția outdoor „Trecut-au anii. Bucureștiul de ieri și de azi”
Organizator: Muzeul Municipiului București în parteneriat cu Asociația “Bucureștiul meu drag”
Locație: gardul Palatului Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2)
Expoziție foto-vizuală care oferă o oglindă între trecutul și prezentul orașului.
Expoziția de autor “București, un oraș numit acasă” – Vali Irina Ciobanu
Locație: Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici” (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1)
Program de vizitare: expoziția este deschisă în perioada 12 – 28 septembrie și poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00–18.00 (ultima intrare: 17.30)
Detalii proiect: Expoziția reunește lucrări ce surprind, prin tușe vibrante și armonii cromatice, frumusețea orașului București – un spațiu al memoriei, al cotidianului și al emoției transpus în univers plastic. Vali Irina Ciobanu explorează contrastul dintre pulsul modern al capitalei și farmecul discret al curților ascunse sau al clădirilor vechi, transformând Bucureștiul într-un personaj viu, plin de lumină și culoare.
Expoziția A21+ cu tema „Bucurestiul nocturn”
Locație: Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151)
Program de vizitare: expoziția este deschisă în perioada 12 – 12 octombrie 2025 și poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00–18.00 (ultima intrare: 17.30)
Detalii proiect: organizată în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, curatori Silvia Stoica și Roxana Barbu, expoziția aduce în atenția publicului o explorare inedită a peisajului urban. Este vorba despre un spectacol vizual generat de absența totală a luminii naturale si specificul relației dintre lumina artificială-spațiu-formă. Lucrările prezente în expoziție sunt realizate în tehnici diferite (ulei, acrilic, acuarelă, tehnici mixte), pe suporturi precum pânză, hârtie, lemn, având fiecare un anumit specific, forță de comunicare și expresie, evidențiind capacitatea de transformare și puterea de comunicare prin limbajul specific artelor vizuale.
CONFERINȚĂ LA PALATUL SUȚU
Conferința „Modă și stil bucureștean. O radiografie vestimentară a orașului capitală” va fi susținută de dr. Maria-Camelia Ene, istoric, Coordonator Compartiment Istorie Modernă și Contemporană, Muzeul Municipiului București
Data: Duminică, 21 septembrie 2025, ora 14:00
Locație: Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2)
Organizator: Eveniment organizat de Muzeul Municipiului București.
SERI LITERARE CU SCRIITORI CONSACRAȚI
„Deznodământul nu contează”. Muzică și ficțiune
Data: Miercuri, 17 septembrie, la ora 18
Locație: Grădina Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151).
Coordonator: Doina Ruști, apreciat prozator contemporan
Invitați: Regizorul Toma Enache, autorul filmului „Enescu jupuit de viu”; Roxana Ruscior – lectură de autor, actrița Claudia Ene de la Teatrul Elisabeta din București.
Moderează: Adrian Ciocioman.
Seara de lectură „SCRIITORI BUCUREȘTENI citesc”
Data: Sâmbătă, 20 septembrie 2025, ora 18:00
Locație: Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2)
Coordonatoare: Doina Ruști, apreciată prozatoare contemporană, cunoscută pentru trilogia fanariotă („Manuscrisul fanariot”, „Mâța Vinerii”, „Homeric”), alături de romane cu puternic impact social precum „Fantoma din moară” și „Lizoanca la 11 ani” (Premii: Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române)
Organizatori: Muzeul Municipiului București în parteneriat cu Asociația Creatorilor de Ficțiune. Vor participa scriitori inspirați de istoria Bucureștiului, care și-au transpus viziunea orașului în romane: Doina Ruști, Dinu Flămând, Adrian Majuru, Roxana Dumitrache, Andrei Novac, Ana Iorga, Cătălin D. Constantin, Iren Mate, Péter Demény, Dan Pleșa, Petre Nechita.
TURURI GHIDATE ÎN CENTRUL BUCUREȘTIULUI
MMB oferă gratuit bucureștenilor șase tururi ghidate în ziua de sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 10.00, cu următoarele teme și locuri de întâlnire:
1. Sub Universitate: vestigiile de sub noi
Ghid: Adelina Darie
• Punct de plecare: Universitatea din București
• Descriere: Turul pune în lumină descoperirile arheologice realizate sub Universitate, cu accent pe cercetările recente din curtea interioară. Participanții vor afla cum arată urmele așezărilor medievale și moderne ascunse sub actualele clădiri și ce spun acestea despre începuturile orașului.
• Traseu: Esplanada din fața Facultății de Istorie.
2. Sub Cartierul Evreiesc: istorii uitate
Ghid: Sorin Cleșiu
• Punct de plecare: Strada Sfânta Vineri (zona fostei Sinagogi Malbim)
• Descriere: Un tur dedicat rămășițelor și vestigiilor păstrate sub actualul Cartier Evreiesc. Vor fi evocate sinagogile dispărute, comunitatea evreiască și urmele vizibile sau recuperabile ale acestui cartier istoric.
• Traseu: Strada Sfânta Vineri – Halele Traian – Bulevardul Mircea Vodă.
3. Străzi și hanuri dispărute din Centrul Vechi
Ghid: Elena Gavrilă & Theodor Ignat
• Punct de plecare: Hanul lui Manuc
• Descriere: O incursiune în trecutul comercial al orașului, când Centrul Vechi era plin de hanuri și străduțe înguste. Vor fi povestite istoriile locurilor dispărute, dar și felul în care memoria lor se păstrează în documente, planuri și vestigii arheologice.
• Traseu: Hanul lui Manuc – Strada Șelari – zona Hanului Constantin Vodă – Curtea Veche.
4. Hanuri, biserici și viața orașului medieval
Ghid: Gabriel Constantin
• Punct de plecare: Curtea Veche
• Descriere: Un tur în inima Centrului Vechi, dedicat hanurilor și bisericilor care au susținut viața comercială și spirituală a Bucureștiului. Participanții vor redescoperi hanurile dispărute, dar și edificiile religioase care dau încă identitate zonei.
• Traseu: Curtea Veche – Hanul cu Tei – Biserica Sf. Dumitru – Lipscani.
5. De la Rosetti la Kogălniceanu – Primul bulevard al orașului
Ghid: Cezar Buiumiaci
• Punct de întâlnire: Piața Rosetti, nr. 1
• Descriere: Turul explorează primul bulevard modern al orașului, născut în a doua jumătate a secolului XIX. Se vor prezenta clădirile emblematice, poveștile familiilor care au locuit aici și transformările urbanistice majore.
• Traseu: Piața Rosetti – Bulevardul Carol I – Universitate – Bulevardul Regina Elisabeta – Piața Kogălniceanu.
6. Stilul brâncovenesc în spațiul bucureștean
Ghid: Nicoleta Bădilă
• Punct de plecare: Palatul Suțu (Sala medievală)
• Descriere: Turul începe cu o introducere în epoca lui Constantin Brâncoveanu și vizualizarea surselor iconografice în sala medievală a Palatului Suțu. Va fi evocată pictura religioasă post-brâncovenească prin fragmentele de frescă de la Mănăstirea Văcărești, iar apoi se coboară pe Bulevardul I.C. Brătianu pentru a observa direct arhitectura și iconografia edificiilor brâncovenești.
• Traseu: Palatul Suțu – Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou – Biserica Colței.
DOCUMENTARE ISTORICE
Muzeul Municipiului București a oferit către ARCUB și CREART din arhiva instituției o serie de filme documentare realizate de MMB în cadrul Cinema Museion și care vor putea fi vizionate în aceste zile dedicate orașului, conform programului anunțat de cele două instituții partenere.
Titlurile documentarelor sunt: „Calea Văcăreşti”; „Conferinta micii înțelegeri 1925”; „Festivitățile din Ploiești 1925”; „Palatul Voievodal Curtea Veche”; „Vizita reprezentanților Micii Înțelegeri la Vila Florica”; „Aniversarea Basarabiei (1924)”; „Artera Piaţa Victoriei – Piața Muncii”; „Concurs de arături, 1927”; „Funeralii Ion I.C. Brătianu (1864-1927)”; „Funeraliile Regelui Ferdinand al României”; „Nunta de la Belgrad, 8 iunie 1922”; „Cum era Calea Moşilor în anii ’70”.


Recent Comments