Expoziția deschisă de Petru Lucaci la Galeria Kriterion din Miercurea Ciuc propune o revizitare a unui parcurs început de pictor imediat după 1990, moment în care negrul a devenit pentru el culoarea dominantă, vizibilă în ciclurile „Noctumbre”, „Alb/Negru”, „Night Shadows”, „Clarobscur” sau „Black-basedCocktail”.Caunică posibilitate cromatică, negrul reprezintă pe de o parte, o anulare a cromatismului practicat anterior, concentrat pe virtuțile expresive ale culorii și ale contrastului dintre luminos/lumină și întunecat/întuneric, iar pe de altă parte, o accentuare a profunzimii spațiale, prin forțarea dialogului/jocului dintre vederea apropiată și cea depărtată, dintre văzul haptic și văzul pur. Petru Lucaci afirmă: „Negrul m-a provocat ca pictor, am lucrat cu el în diverse contexte, l-am simţit în plenitudinea şi forţa lui de expresie, şi de aceea mi-am dorit să-i urmăresc mai atent prezenţa în spaţiul artei.” Conștient de dimensiunea radicală a opțiunii sale, el adaugă: „Negrul ascunde un câmp vast de semnificaţii, dar, în acelaşi timp, o imensă forţă expresivă. Am constatat că materia neagră conţine energii pe care, de obicei, nu le exploatăm îndeajuns, că prejudecăţile noastre în legătură cu încărcătura lui negativă pot dăuna picturii, ce este definită esenţialmente de prezenţa culorii.”
Preocupat de virtuțile și limitele picturii, Lucaci a luat mereu „în răspăr” tradiționalele „părți ale picturii”: desenul, clarobscurul, culoarea, construcția spațiului și, nu în ultimul rând, istoria din tablou. Reconvertirea clarobscurului în pictura redusă la negru reprezintă cea mai interesantă experiență vizuală a artistului, deoarece anulează cromatismul, păstrând contrastul clar–obscur/lumină–întuneric. În acest context, influența fotografiei alb-negru și a filmului noir a fost mai puternică decât revizitarea vreunui muzeu imaginar al picturii europene, concentrat pe tradiția tenebrismului.
Valorificând „materia neagră”, Petru Lucaci și-a dezvoltat mijloacele plastice în câteva experimente, devenite marcă proprie. Aș aminti utilizarea exclusivă a picturii în ulei, cu negru-ivoriu sau negru de fum, în scopul obținerii unei materii picturale cât mai dense. În căutarea dimensiunii haptice a negrului, artistul și-a propus să (re)creeze o substanță – cărbunele – și să transforme materia de bază a practicii de atelier – desenul în cărbune – într-o materialitate distinctă, exploatându-i dimensiunea tactilă în tablouri-obiect.
Pasul următor, „ieșirea din suprafață”, e concretizat prin experimentul tridimensional, finalizat în seria de obiecte din lemn stratificat vopsit în culoare neagră. Practica artistică a lui Petru Lucaci are câteva trăsături relevante ‒ de pildă, cultul fragmentului și tehnica montajului, care permite asamblări/permutări de fragmente în compoziții ce-și pot modifica la nesfârșit configurarea vizuală și semnificația.
Privindu-le, mi-am amintit o frază din Sortir du noir, cartea lui Georges Didi-Huberman, publicată în 2015. Comentând Fiul lui Saul, filmul lui László Nemes, autorul afirma că „imaginea care țâșnește din negru își are propriile limite tactile”. Problema limitei dintre vizual și tactil, sub semnul cultivării vizuale a negrului, are și pentru Lucaci o profundă semnificație spirituală, care trebuie regăsită/descifrată cu atenția privirii scormonitoare și răbdătoare.
Ruxandra Demetrescu, august 2025
Recent Comments