Szentes Zágon
Gdansk 50
Vernisaj pe 31 iulie 2025
Deschide Dóra Mārcutiu- Rácz
Galeria Új Kriterion, Miercurea Ciuc
(Str. Petőfi nr. 4)
Mărcuțiu-Rácz Dóra
Cutia neagră
Fragment din jurnalul de călătorie al GDAŃSK 50 Photo Remake Project
Revenim în locuința noastră din Baciu cu mândria unor aventurieri total nebănuitori. Aranjăm conținutul pachetului cu alimente pe care l-am transportat cu mare grijă (sarmale congelate și ouă de la țară), răsadurile le lăsăm pe balcon, cu speranța naivă a replantării lor cât mai grabnice. Atenția noastră se îndreaptă spre un altfel de suvenir. Inventarul locuinței noastre tocmai s-a îmbogățit cu o serie de relicve de familie, care umplu o pungă de plastic, dar și cu o presă de carte în stare destul de bună, care va împodobi colțul de living proclamat studio, alături de un aparat de mărit foto Krokus Color 4. Instrumentul polonez semeț a ajuns la noi cândva la începuturile pandemiei, în urma unei curățenii generale de la Jigodin, însă eu mi-am dat seama mult mai târziu, că perechea de litere roș-albe SL de pe cupola gri care seamănă cu un coif cavaleresc nu este monograma lui Szentes Lajos – așa cum mi-a spus odată Zágon, mai în glumă, mai în serios, iar eu, spre suprinderea lui totală, l-am și crezut. Nu este prima și nici ultima legendă despre tatăl său pe care o aud. Poate nu le voi cunoaște niciodată pe toate.
Inventarul este gata: presa de carte necesită îngrijire suplimentară, trebuie tratat și lemnul său, pentru că, deh, caria nu iartă și nu uită. Moștenirea transportată într-o pungă de plastic ajunge acum într-o cutie nou-nouță, din carton negru. Pelicule tăiate în benzi de câte cinci-șapte cadre, arhivate cu grijă, în ambalaj de hârtie pe care figurează cu exactitate locul și data realizării lor. Numeroase versiuni ale unor poezii, scrise pe coli de dimensiuni identice, așezate într-un plic de un galben strident, de hârtie foto Azomureș, despre producătorul căreia îmi vin în minte deja doar norii de fum mizerabili de deasupra Târgu Mureșului. O operă de-o viață într-o cutie de carton neagră. Aceasta din urmă îmi pare neliniștitor de mică, deși nu este atât de măruntă, poate pentru că este neliniștitor de scurtă viața trăită în fundalul creării acestei opere: a ținut din 1944 doar până în 2002. Zágon se lasă absorbit de pelicule, eu de poezii, explorăm relicvele adunate în cutie aidoma unor istorici de artă aflați la debut de carieră. Doar pickup-ul, amuțind din douăzeci în douăzeci de minute, ne face să ne dăm seama de trecerea timpului.
Scanerul parcă geme în timp ce parcurge negativele, iar sunetul său acoperă foșnitul colilor de hârtie pe care le răsfoiesc. Aceste poezii au fost scrise cam în anul nașterii mele, cel puțin asta indică datarea lor precisă care i-ar face invidioși pe mulți poeți. Pagini prevăzute cu carte de vizită auctorială, dactilografiate, redactilografiate, fotocopiate păstrează uneori și mai multe variante ale acelorași poeme. Pe alocuri mici stilizări ulterioare, mărturii și dedicații, secretizări de nume și de iubiri.
Nu izbutesc să epuizez încă setul de poezii, când pe monitorul lui Zágon deja apar copiile digitale ale cadrelor de pe pelicule: un material fotografic provenit de pe role cu 36 de poziții, despre străzile din Gdańsk, aflat în nordul Poloniei. Aud prima oară despre această localitate de la Zágon, mă și simt ușor jenată, dar îmi promit că recuperez această lacună. Îl descos pe Zágon despre anecdote și amintiri, el suportă cu răbdare, îmi răspunde, dacă poate, și nu bate câmpii, dacă nu. Îmi spune că anul viitor se împlinesc tocmai cinci decenii de când tatăl său a fost la Gdańsk. Nu știu dacă acesta este momentul în care s-a înfiripat în el ideea reproducerii foto, sau a purtat-o în el de mai mulți ani, ori i-a venit doar mai târziu, când, în mai, prima fotografie din Gdańsk ajunge pe internet – aceea pe care de atunci o numim între noi Szikra (’scânteie’). Pe atunci știam doar foarte puțin despre misterioasa călătorie la Gdańsk, gașca de prieteni care a făcut-o s-a împrăștiat între timp, familia a păstrat legătura doar cu Szilágyi Varga Zoltán. Mama lui Zágon nu a primit pașaport în 1974, ca urmare nu a putut participa la excursia cu mai multe stații, care a vizat Cracovia, Gdynia, Gdańsk și Sopot. Astăzi nu mai știm cu siguranță, dar poate nu știau nici ei pe atunci, dacă acest lucru s-a întâmplat pentru că li s-a părut prea tânără, și se temeau că, studentă fiind, nu s-ar mai întoarce acasă. Doar aparatul de fotografiat Exa, împrumutat de la facultate, a umblat prin lume, cu acesta a fost realizată de Szentes Lajos seria de fotografii despre Gdańsk, pe film alb-negru Fortepan de 35 de mm, având echipamentul socotit ca fiind de bază pentru acele vremuri, un obiectiv cu distanța focală de 50 de mm.
Deja ni se pare ciudat, de cât de mult timp ne uităm la Szikra, și în acest moment doar unul dintre noi știe, de ce. Zágon se lasă pe spate în scaunul său ergonomic, așa cum face de obicei atunci când vrea să privească ceva pe îndelete, mângâindu-și barba se pierde în cele mai mărunte detalii, cum este și aceea Dacia 1300 parcată lângă biserica Sf. Maria din Gdańsk, lăcaș înconjurat de case cu fațada îngustă, care se înalță spre cer. Parcă ar fi penele păsării phoenix pe trupul orașului nimicit aproape în totalitate în cel de-al doilea război mondial. În secțiunea de comentarii a postării cu Szikra, Szilágyi Varga Zoltán se alătură evocării comune: în acest moment știm deocamdată foarte puțin despre faptul că destinația originală a găștii de prieteni era Cracovia, și că nici tinerii excursioniști nu știau mai multe decât mine despre îndepărtatul oraș-port polonez.
Sunt doar ușor surprinsă când Zágon îmi spune că ar fi bine să reconstituim fotografia, să vedem, cât s-a schimbat orașul în cincizeci de ani. Deodată primește o altă greutate totul: determinarea, caracterul finalizat al operei omnia păstrată în cutia neagră, aniversarea jubiliară ca ocazie perfectă. Ideea răsunătoare nu rămâne captivă într-un vid, Szikra nu doar declanșează, dar și alimentează o muncă de detectiv artistică în care până astăzi nu există capăt de linie, ci doar stații intermediare.
Dar despre acestea încă nici nu bănuim nimic în acest moment.
Traducere: Szonda Szabolcs
Recent Comments