KECSKEMÉT ÎN BAIA MARE – EXPOZIȚIE DE EMAILURI PE METAL, PICTURI ȘI SCULPTURI

Foto: Cristi Farcas

Două comunități artistice din Kecskemét se prezintă pe simezele Galeriei Hollósy din cadrul Centrului de Artă Contemporană Colonia Pictorilor, începând cu data de 10 iulie.

Societatea Maghiară a Artiștilor în Email (Hungarian Society of Enamel Artists) reunește cei mai importanți artiști maghiari contemporani în tehnica emailului pe metal. Expoziția itinerantă de față prezintă în special lucrări realizate în tehnica artei emailului pe metal, în manieră artistică/picturală. Căutările plastice și vizuale ale artiștilor contribuie la reînnoirea și reformularea modului de gândire, transpunere și comunicare în arta actuală și contemporană.

Cea de-a doua invitată în acest proiect este Comunitatea Artiștilor Plastici din Kecskemét (KKK), care reprezintă arta plastică contemporană a orașului în specializările: pictură, sculptură, grafică, ceramică și arte textile. Lucrările artiștilor reprezintă reinterpretări ale realității vizibile și invizibile, ale lumii spirituale, devenind atractive și perceptibile pentru public, prezentând întreaga lume creată.

Galeria Hollósy găzduiește această expoziție de grup a artiștilor din Kecskemét, realizată cu sprijinul financiar al Academiei Maghiare de Artă.

VERNISAJ | 10 IULIE 2025 | ORA 18:00

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 iulie – 12 septembrie 2025.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.