Artista Gabriela Culic la Palatul Culturii din Bistrița

Centrul Cultural Municipal George Coșbuc vă invită să vizitați expoziția Vântul știe drumul organizată în Galeria Subsol de la Palatul Culturii din Bistrița, cu lucrări de pictură semnate Gabriela Culic.

Lucrările din expoziție au fost selectate de curatorul Gavril Țărmure, managerul Centrului Cultural Municipal George Coșbuc și cuprind motivele cunoscute ale artistei, interpretate pe marginea reprezentării corbului, a lupului și a vâlvei, a lelelor. Pictura materializează un anumit animism estetic, născut între instinct și tradiție, între realitatea neexperimentată și ficțiunea intensă, între forma concretă și conținutul nevăzut al formei. Dincolo de impactul simbolic al imaginii avem intuiția unei descătușări, o energie ce descinde din semnificația subiectului, o permanentizare a mișcării intuitive, a unor deplasări asemănătoare plutirii ce se sustrag regulilor fizicii. Sub semnul oniricului, motivul păsării ne transmite emoția zborului și credința depășirii gravitației, iar animalul migrator ne reflectă îndrăzneala libertății ca stare și manifestare, în timp ce evocarea directă a prezenței umane ne împrospătează încrederea în tradițiile bazate pe simțuri și necuvinte.

Pictura Gabrielei Culic este un fel de călătorie interioară, un fel de proces de exorcizare în care se însoțește cu Dante și Virgiliu în propriul infern și propria evadare. Există în plajele de culoare un neîmblânzit, un fel de libertate nemărturisită și neîmpărtășită, un fel de instinct al acțiunilor nesistemice și răzvrătite prin modul în care sunt așezate tușele și se suprapun pensulațiile. Distingem o privire duală, un fel de maniheism vizual, pentru și din interiorul omului, cu cristalizări cromatice pe intersecții antitetice între alb și negru, cu pozitivare și negare pe trecerile cele mai subtile, constituite în amurgul dintre lumină și întuneric. Albul punctează un primat expresiv cu calitate energică amplificată prin amplele desfășurări frământate în voluptățile negre ale pastei. Frotiurile cu pastă groasă, cu reliefuri în pigment modelat, cu nisipuri și pietrișuri colorate și transparentizate prin glasiuri colorate, impresionează prin fuziunea atmosferei plastice între realitatea tactilă și ficțiunea imagistică, și pun în scenă experiențe fabuloase și irepetabile.

Spațiul galeriei, ca o sală hipostilă cu  suprafețe oxidate și tactilitate naturală, cu cadențe albe și griuri pietrificate, cu noblețea atemporalității, oferă un spațiu al imersiunii vizuale, un context poetic foarte potrivit cu alegoria picturii practicate de  Gabriela Culic, un spațiu pe care merită să-l parcurgem cu pasul ca pe o amplă instalație artistică.

Despre eveniment:

Locație: Palatul Culturii, Strada Albert Berger, Nr. 10,Bistrița

Calendarul expoziției: 11.04.2025 – 31.05.2025

Organizator: Primăria Municipiului Bistrița prin Centrul Cultural Municipal George Coșbuc, Bistrița

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.