Hanami – sărbătoarea florilor, care celebrează cultura japoneză a avut loc sâmbătă 12 aprilie. Evenimentul organizat de Ambasada Japoniei în România a însuflețit Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău, unde au fost prezenți în jur de o mie de participanți. Au fost numeroase ateliere prin care se putea experimenta cultura japoneze sub diverse forme: ceremonia ceaiului, origami, caligrafie, yukata, gyotaku.
Foarte mulți au fost interesați de tehnica grafică japoneză, astfel că la atelierul ținut de artistul vizual Lucian Muntean masa și băncile au fost neîncăpătoare. Hartie japoneză, pensule, tuș și plante au fost ingredientele cu care copiii au exersat monoprintul. A fost prezentată și expusă tehnica Gyotaku, dar care nu a fost pusă în practică deoarece suntem în perioada de prohibiție la pescuit.

Fotografii: Raul Ștef / https://www.raulstef.com/


Gyotaku (魚拓) – este o veche tehnică japoneză de imprimare după pești, tip monoprint, folosind tuș și hârtie de caligrafie. “Amprenta” detaliată evidențiază caracteristicile speciei. Se pot folosi și alte vietăți marine precum caracatițe, moluște sau crustacee. Mai multe detalii aici: https://lucianmuntean.ro/gyotaku-printing-fish/

Lucrări în tehnica gyotaku create de Lucian Muntean

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.