OTempora
Ornella Fusion Gallery
Str. Gheorghe Lazăr 9, Timișoara
03 FEBRUARIE – 28 FEBRUARIE 2025
Ornella Fusion Gallery, vă invită luni, 03.02.2025, ora 18:00 la vernisajul expoziției OTempora a artistei Cecilia Ana Bell.
Curator: Conf.Univ.Dr. Gabriel Kelemen
OTempora
Expoziția de pictură găzduită pe simeza elegantă a galeriei Ornella Fusion, aduce cu sine dintru-nceput un provocator deziderat conceptual în simbioză fecundă perfectă cu trepidanta metamorfoză cameleonică a substratului turbulent socio-dinamic atât de actual, sugerând deruta ideologică subminativă.
Ca atare OTempora paradoxal și deci concomitent diacronic și totodată simultan arondată vibrantei identități contextuale în cheia fluctuantă a policromiilor peisagere, așadar autoarea Cecilia Ana Bell aflată la a treia expoziție personală, evocă cu instinctuală și doctă nonșalanță o lume complexă, siderală, ce plonjează maiestuos în caruselul omniprezent al devenirilor.
Picturile sale ferestre din illo tempore, din alte lumi, parcurg traseul stilistic când suav romantic mai apoi elegiac, remarcăm o anume sensibilitate gracilă, diafană, ce emană și irumpe concomitent desuet și utopic din substanța picturală policromă.
Astfel seria compozițiilor pictate cu acuratețe și atent dozate compozițional, evocă un labirint sarcastic polisemic arondat în vâltoarea și metafora sensuluicontrasensului, de la concret la ambiguu. Cu măiestrie, răbdurie și curaj, ductul conceptual frizează sinteza magistrală dintre nonfigurativul fluidic spontan, și osatura robust carteziană a abstractului geometric hipercognitiv.
Mesajul încifrat așadar se transmite într-un mod aparte privitorului,
concomitent original și surprinzător, angrenat subtil în mecanismul sinestezic al empatiei axiologice polisemice, într-o fecundă și eternă implozie atemporală. Conf. Univ. Dr. Gabriel Kelemen

Recent Comments