În cele peste trei decenii de activitate Fundația Culturală Memoria a derulat numeroase proiecte cu caracter cultural și/sau educațional adresate atât tinerilor cât și adulților. Fundația noastră a depus și a câștigat în 2023 un proiect în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – pilonul Coeziunea socială și teritorială. 

Proiectul nostru, Caravana Istoriei. În căutare de modele pentru prezent și viitor, s-a înscris la Investiția I5-1 din cadrul PNRR care vizează „Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural”, respectiv „reducerea decalajului de acces la cultură între zonele rurale și cele urbane mari”. 

Acest proiect s-a desfășurat în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 1, Plătărești, susținut de Primăria Plătărești și finanțat de Uniunea Europeană Next GenerationEU, prin Planul Național Regional de Redresare. PNRR: Fonduri pentru o Românie modernă și reformată!

Proiectul a avut un caracter cultural-educațional și-a propus și a reușit să aducă în atenția elevilor, profesorilor și adulților din comuna Plătărești, județul Călărași, două pagini importante din istoria recentă: colectivizarea agriculturii și deportările din anii ’50, dar și o serie de personalități care pot constitui modele pentru cei de azi și de mâine. 

Obiectivul general a fost creșterea gradului de expunere la cultură și de cunoaștere a trecutului recent în cazul locuitorilor din Plătărești și satele aferente. Proiectul și-a propus și a reușit să stimuleze interesul societății pentru cunoașterea istoriei recente, ca parte definitorie a identității unei națiuni.

Obiectivele specifice au fost pe deplin îndeplinite, le menționăm pe cele inițiale: – stabilirea unor modele morale și etice ca urmare a cunoașterii trecutului recent și a unora dintre cei care au fost angrenați în colectivizarea și deportările masive din Bărăgan; – dotarea cu mijloace fixe și de mobilier a două săli din Școala Gimnazială nr. 1 Plătărești; – crearea unor punți de dialog între generații (elevi-adulți-vârstnici), elevii și adulții descoperind istoria recentă a României și istoria locurilor prin intermediul vârstnicilor din propriile familii; – implementarea de programe noi care să răspundă unei agende culturale complexe, în conformitate cu standardele în domeniu; – promovarea și înțelegerea importanței valorilor democratice și a libertăților individuale în contrapondere cu lipsa lor, așa cum s-a întâmplat în anii comunismului; – creșterea gradului de acces la cultură a tinerilor din zonele defavorizate; – promovarea imaginii proiectului cultural în vederea atragerii unor noi deschideri educaționale

Activitățile educaționale pentru și cu elevi s-au desfășurat în perioada aprilie 2023 – iunie 2024 și au constat în:

Activitățile din cadrul proiectului s-au materializat în trei produse culturale distincte: 

  • un volum de interviuri de istorie orală: În căutare de modele pentru prezent și viitor;
  • Memoria – revista gândirii arestate (nr. 122, 123, 124, 125/2023 și 126, 127/2024); 
  • o expoziție cu lucrări de bandă desenată: BD Historia în Plătărești.

În ceea ce privește impactul acestui proiect, Caravana istoriei. În căutare de modele pentru prezent și viitor a contribuit semnificativ la creșterea gradului de expunere la valorile culturale a elevilor și a populației adulte din zona defavorizată, nu doar economic, ci și din punct de vedere cultural, printr-o abordare care nu i-a pus pe participanți într-o postură pasivă, ci i-a implicat efectiv. 

Participanții la evenimentele culturale organizate cu dezbateri și vizionări de filme documentare au avut posibilitatea să observe eroii printre noi, să intre în dialog chiar cu personajele din filme, avându-i ca invitați în fața lor, iar cei foarte în vârstă au avut posibilitatea să le împărtășească elevilor ceea ce își mai amintesc despre acele episoade tragice din istoria locurilor (colectivizarea agriculturii, deportarea). Toți elevii au avut posibilitatea să afle mai multe despre istoria recentă a României, despre caracterul unor oameni, adevărate modele și astfel să reușească să înțeleagă mai bine prezentul și importanța democrației. 

Participanții la atelierele de istorie orală, de bandă desenată și de creație au deprins abilități specifice și au aprofundat o serie de cunoștințe care le vor fi utile și în viitor și îi pot influența inclusiv în alegerea unei profesii, iar prin realizarea unui ziar al școlii, au putut descoperi importanța implicării active în viața socială și culturală a comunității școlii și nu numai.

Intenția Fundației noastre este ca această Caravană a istoriei să poposească și în alte spații, îndepărtate fără voia lor de zona de cultură, oferindu-le modele, instrumente pentru o deschidere a tinerei generații către un destin frumos. Limitările geografice, administrative, ideologice sau de orice altă natură dispar când idealurile fiecăruia sunt direcționate către modele de libertate, democrație, integrare și susținere reciprocă. 

Acest proiect dorim să îl asociem cu activitatea curentă a Fundației noastre iar localitatea Plătărești să rămână în proiectele noastre de dezvoltare cultural-educațională. De asemenea, ne dorim ca, prin proiecte viitoare, să putem să contribuim la modernizarea mai multor clase din școală.

Echipa de implementare București: Cosmin Budeancă, Nicolae Constantinescu, Oana Ichim, Cristina Chirvasie, Grațiana Lăzărescu, Loredana Martin, Mihai Grăjdeanu.

Echipa de implementare Plătărești: Mihaela Stoica, Anca Ispas, Constanța Marinescu.Parteneri instituționali în proiect: Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Asociația Postmodernism Museum, Fundația Academia Civică, Fundația Corneliu Coposu, Muzeul Ororilor și Comunismului în România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.