Asociația pentru cultură și arte Arbor invită publicul la vernisarea expoziției familiei Orlova-Șibaev, o dinastie de artiști care ocupă un loc important pe scena culturală a Basarabiei începând cu anii 1950. Din această familie de talente, formată din reprezentanții a trei generații de artiști, fac parte bine-cunoscuta pictoriță Olga Orlova, regretatul maestru Iurii Șibaev, gemenii Nina Șibaeva, excelentă desenatoare și pedagog, și Alexandr Șibaev, fotograf, și juniorul familiei, artistul plastic și istoricul de artă Dmitri Șibaev. Moștenirea plastică a secolului trecut, dar și creațiile recente ale familiei sunt apreciate de criticii de artă pentru calitatea lor și pentru sinceritatea în exprimarea emoțiilor, datorată eticii și culturii plastice dobândite pe parcursul carierei artistice a fiecărui membru al dinastiei Orlova-Șibaev.

Expoziția Reuniune de familie poate fi văzută ca o continuare a expoziției Culorile „dezghețului”. Satul basarabean în pictura anilor 1960, deschisă în aprilie – mai la Muzeul Național al Țăranului Român, pe ale cărei simeze au putut fi admirate lucrările pictoriței Olga Orlova. Aceste expoziții, ca și altele planificate de Asociația pentru cultură și arte Arbor pentru anul 2024, își propun să aducă la București mai multe nume consacrate ale artei contemporane din Basarabia, în mare necunoscute locuitorilor capitalei.

În expoziția Reuniune de familie, al cărei vernisaj va avea loc joi, 6 iunie 2024, în intervalul 16.00 – 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei 11, sector 1, București), iubitorii de artă sunt așteptați nu doar pentru a contempla opera unor importanți maeștri din stânga Prutului, uniți de interesul față de lumea înconjurătoare ¬– naturală și antropică –, ci și ca să descopere, prin varietatea lucrărilor de pictură, grafică și fotografie realizate în ultimele cinci decenii, caracteristicile demersului plastic propriu fiecărui expozant. Pe simezele Galeriei Arbor vizitatorii vor putea vedea opera Olgăi Orlova, reprezentată de portrete și peisaje lirice sau decorativ-monumentale, un peisaj semnat de Iurii Șibaev, în care au fost recreate coloritul și atmosfera diafană a satului pescăresc Vâlcov din sudul Basarabiei (astăzi Ucraina), compozițiile grafice ale Ninei Șibaeva, care se remarcă prin desenul filigranat și prin tonalitatea atenuată, pictura lui Dmitri Șibaev, ce impresionează prin expresivitatea formelor arhitecturale ale Chișinăului vechi, și fotografiile lui Alexandr Șibaev, care ies în evidență prin interpretarea mistică a motivelor urbane. În lucrările acestor artiști se poate observa și rolul aparte pe care îl joacă lumina, recreată de fiecare pictor prin propriile tehnici și care pare să mângâie sufletul privitorilor, în timp ce lumina din fotografii îi poate atrage în sfera enigmatică a unei existențe apuse.

Arbor.art.room
str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București

Reuniune de familie. Olga Orlova, Iurii Șibaev, Nina Șibaeva, Alexandr Șibaev, Dmitri Șibaev
Vernisaj: 06.06.2024, orele 16:00 – 21:00
Perioadă de vizitare: 07 – 30.06.2024
Închis│duminică – marți
17:00 – 19:00│miercuri – vineri
12:00 – 18:00│sâmbătă

Biografii

Olga Orlova (n. 1932, Tighina) este absolventă a Școlii Republicane de Arte Plastice I.E. Repin (1951), unde ulterior a fost și profesoară (1969–1976). Abordează toate genurile picturii de șevalet, incluzând adesea în compoziție elemente etnografice. Expresivitate monumentală obținută prin echilibru ritmic, prin abstractizarea formelor și limpezimea acordurilor cromatice. Chipurile tipice de țărani exprimă integritatea de caracter, noblețea sufletească, fără să ascundă semnele soartei nemiloase. Abstractizarea care virează spre decorativ, adesea chiar spre un stil monumental, se vede până și în studiile de format mai mic, în portrete de tonalitate lirică.

Iuri Șibaev (n. 1930, Kneaj-Lukianovo, Gorkovo, Rusia – d. 1986, Chișinău) a fost absolvent al Școlii Republicane de Arte Plastice I.E. Repin din Chișinău (1952). A practicat pictura de șevalet, cu preferință pentru genul peisagistic. Preocupat de armonia cromatică a obiectelor modelate abstract și unite printr-o atmosferă diafană.

Nina Șibaeva (n. 1957, Chișinău) este absolventă a Institutului de Arte G. Muzicescu din Chișinău, secția de grafică (1990). Din 1992 este profesor la Școala de artă A. Șciusev pentru copii. Activă în domeniul graficii și picturii de șevalet. Stilul compozițiilor grafice se remarcă prin unitatea desenului detaliat, adesea ornamentat, al formelor de obiecte și printr-o tonalitate atenuată, cu folosirea delicată a culorii.

Alexandr Șibaev (n. 1957, Chișinău) este absolvent al Institutului de Radiotehnică din Taganrog (1979). În prezent este cercetător științific-stagiar la Academia de Științe a Republicii Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei. Stăpânind la perfecție secretele artei fotografice, exprimă măreția naturii și creează din motive urbane reale figuri mistice, închizând în ele taina unei vieți trecute, adesea tragice, care se împărtășește din duhul veșniciei.

Dmitri Șibaev (n. 1990, Chișinău), licențiat și apoi absolvent de masterat în Departamentul de Grafică al Facultății de Arte Plastice din cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău (2009–2015). În prezent este doctorand la Școala Doctorală de Științe Umaniste a Universității de Stat din Moldova. A fost profesor la Liceul Academic de Arte Plastice Igor Vieru (2015–2018), în prezent este asistent universitar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău. Lucrează cu diverse tehnici de grafică, dar și în pictura de șevalet. Este interesat de caracterizarea expresivă a unor clădiri de însemnătate istorică.

Texte de Ludmila Toma, Victoria Nagy Vajda, traducere Justina Bandol

Pentru o mai bună înțelegere a valorilor care stau la baza familiei Orlova-Șibaev, vă invităm să citiți interviul Gena picturii „Orlova-Șibaev” (https://www.arborinstitute.eu/gena-picturii-orlova-sibaev/) semnat de Natalia Șmurgun pentru Asociația Arbor. Deși planificată inițial în mai 2022, expoziția Reuniune de familie. Olga Orlova, Iurii Șibaev, Nina Șibaeva, Alexandr Șibaev, Dmitri Șibaev a fost amânată din cauza invaziei Federației Ruse în Ucraina și reprogramată pentru 2024, în cadrul programului expozițional Arbor dedicat maeștrilor artei contemporane din Basarabia.

Expoziția Reuniune de familie. Olga Orlova, Iurii Șibaev, Nina Șibaeva, Alexandr Șibaev, Dmitri Șibaev este organizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în România.