Firul timpului 

Expoziție personală a artistei Lelia Brinda

Expoziția Firul Timpului va putea fi vizionata la Galeria Park (str. G. Enescu, nr 1, Timisoara), în perioada 20 mai – 8 iunie.

Vernisajul expoziției va avea loc in 21 mai, de la ora 18.00.

”Lucrările adunate în această expoziție continuă încercarea mea de a păstra vie legătură sufletească cu înaintașii mei, transpunând întru-un limbaj artistic abstract creații de artă populară și obiecte de familie. În acest demers, am fost inspirată de scene de viată din satul meu natal, mai precis de cultivarea cânepii și transformarea ei, fir cu fir, de către mama și bunica mea în dantele, broderii, cearșafuri și veșminte.

Dacă la nivel material aceasta activitate era o necesitate a vieții de zi cu zi, la nivel spiritual fiecare fir împletit cu dragoste și migală a devenit o legătura indivizibilă între generații. Așa au luat naștere casetele de ceramică impregnate cu simboluri, precum și fusele și ghemele supradimensionate cu imagini – toate fiind o punte peste timp care unește trecutul, prezentul și viitorul.

Cu toate că visam să devin artistă încă din copilărie, am regăsit calea creației abia după 50 de ani. Activând aproape trei decenii în domeniul juridic și economic, am simțit nevoia unei alte perspective asupra vieții – ceva mult mai adânc și viu, dincolo de lumea logicii. Ceva care m-ar ajuta să recuperez sentimentul pierdut de căldura, simplitate și frumusețe al casei în care am crescut, împodobită toată cu tapiseriile și broderiile mamei mele.

Pe măsura ce căutam, amintirile din copilărie au început să capete o nouă viată și să mă inspire – mai întâi în ochii mintii, apoi pe pânză, iar mai târziu în lut. Astăzi, arta este pasiunea mea și totodată ancora mea personală. Ceramica, pictura abstractă și obiectele decorative pe care le creez sunt inspirate din moștenirea familiei mele, aducând în contemporaneitate rădăcinile trecutului”, spune Lelia Brinda.Lelia Brinda (n. 1960) a absolvit Masterul în sculptură – Materie și concept la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timisoara in 2019. Din 2016, a avut trei expoziții personale la Galeria de Arta Helios și la Muzeul Banatului din Timișoara, participând de asemenea in multiple expoziții de grup la Muzeul Național de Artă, Muzeul Catedralei Mitropolitane (Timișoara), Bienala Albastra (Brașov), precum si in alte orașe. intre 1994-2021, a fost directorul Oficiului National al Registrului Comerțului Timiș. A mai absolvit Facultatea de stiințe Economice a Universității de Vest din Timisoara in 1983 si Facultatea de Drept a Universității Tibiscus in 2013.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.