Dată: 18 aprilie, 2024
Oră: 19:00
Locație: Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București
Gina Patrichi 8
Expoziția artistului plastic Jovián György se înscrie în seria de expoziții realizate cu sprijinul Academiei Maghiare de Artă, în care publicul bucureștean are ocazia să cunoască opera unor artiști membri sau bursieri ai Academiei Maghiare de Artă.
Jovián György este cunoscut de publicul bucureștean, având în vedere că și-a absolvit studiile universitare în capitala României. Artistului distins cu Premiul Munkácsy – cel mai important premiu acordat în Ungaria artiștilor vizuali – i s-a acordat recent și premiul Artist Emerit al Ungariei.
Expoziția va fi vernisată în prezența artistului, de curatorul Zuh Deodáth.
La vernisaj participă violonistul Csendes László, conferențiar la Universitatea Națională de Muzică București.
Expoziția poate fi vizitată până pe data de 10 mai.
Imaginea duhului care părăsește trupul, metafora condiției umane care se golește încet, este un motiv universal larg cunoscut în cultura europeană, cu rădăcini clare în mitologiile spațiului mediteranean. Trebuie să acceptăm, oricât de dureros ar fi, că ceea ce se naște trebuie să și moară. Materia născută este mai perisabilă decât orice altceva de pe fața pământului.
Vizualizarea descompunerii ca amprentă estetică a artistului Jovián György este deja binecunoscută de câteva decenii. Interpretarea artistică a catedralei episcopale orădene descompuse din lucrarea Atmosfera mea barocă, din anul 1980, are deja o vârstă de peste patruzeci de ani. Supra- sau hiperrealismul seriei Demolare pornește cu o lucrare de inspirație pariziană din anul 2009. În decursul anilor, în urma unor studii serioase artistice și de teren ale pictorului, s-au născut noi și noi viziuni despre autodistrugerea ambientului uman, respectiv despre sângerarea lumii create de noi înșine și prevestirea războiului. Totuși, estetica urâtului pentru Jovián nu este deloc o simplă negare, iar artistul nici nu dorește să creeze un efect ironic sau satiric prin excesul până la deformare a elementelor caracteristice. Urâtul asociat descompunerii, alterarea inclusiv a spiritului uman este privită ca o parte integrală a vieții și trebuie să-și găsească locul în acest context. Altfel tot cu ceea ce va trebui să ne confruntăm ar deveni insuportabil. Cum să îndurăm „lucrurile pecetluite de soartă”? Prin neutralitatea sensibilă a unui observator atent.
Această idee este susținută și de studiile sale fotorealiste. Nu este o întâmplare că dincolo de diferențele tematice, tehnica este identică. La întrebarea pusă artistului dacă se poate picta cu detalii fotografice natura statică de factură academică sau un portret în clarobscur, răspunsul pe care ni-l prezintă fără echivoc este da, cu siguranță, deoarece, indiferent dacă alegem sau nu să privim, lumea rămâne prezentă în fața noastră. Tehnica hiperrealistă este o alegere justificată de pictorului martor ocular al spectacolului lumii: Ceea ce selectez pentru studiu (în intimitatea atelierului meu sau pe care îl vizitez la locul lui) este privit ca un document al descompunerii inevitabile, la fel ca pe stradă, pe lângă drum sau pe un șantier.
Cea mai mare parte a expoziției cuprinde studii de dimensiuni reduse ale seriei de tablouri în format mare a Demolării. Folosind o expresie paradoxală: sunt în majoritate picturi avant la lettre. O importantă caracteristică a operelor lui Jovián este utilizarea, cu un gest de grafician, ale unor elemente tipografice secundare. Începând din anii 1980, în răstimpul celor patru decenii ce s-au scurs până în prezent, aceste au luat diferite forme: de la palete de culori, scări pentru dimensiuni și inscripții textuale, până la rasteruri care ajută compoziția fotorealistică. Rolul acestora este să conștientizăm că cea ce se vede este o interpretare a realității. Aceste gesturi repetitive apar în lucrările expuse aici, semnalând diferența, nu întotdeauna evidentă, dintre reprezentare și lumea reprezentată.
Tradițiile realismului fotografic au cunoscut o evoluție paralelă în zona artistică occidentală și cea din răsărit: tablourile cu tentă de critică socială ale lui Lakner László sau Méhes László nu pot fi interpretate prin prizma portretelor supradimensionate ale lui Chuck Close. Totuși, se pare că Jovián este atras tot mai mult de perspectiva occidentală. Lumea înconjurătoare trebuie înregistrată crud și nemilostiv, iar durerea domolită prin mijlocul dispozitivelor noastre de o ingeniozitate desăvârșită. Redând lumea înconjurătoare descompusă Jovián încearcă să cuprindă ceva ce, totuși, nu putem reconfigura: destinul impus de natura superioară. – Zuh Deodáth, conferențiar universitar la Universitatea Catolică Eszterházy Károly din Eger, Ungaria
Jovián György (n. 1951, Șimleu Silvaniei) după absolvirea liceului de artă din Oradea și-a urmat studiile superioare la Institutul de Arte Plastice (azi: Universitatea Națională de Arte) „Nicolae Grigorescu” din București (1970-1975).
Până în 1982 a trăit și a lucrat la Oradea. Din 1982 are sediul și atelierul la Budapesta. Pe parcursul unui cariere de pictor și grafician și-a acumulat o serie de burse de creație, respectiv a fost laureat al unor premii prestigioase, printre care Premiul Munkácsy pentru realizările în domeniul artelor plastice (1999), respectiv Premiul Expoziția Anului acordat de Movimento de Arte Contemporanea din Lisabona (2016). Operele lui au fost expuse în pavilionul maghiar al Expoziției Universale din 2000 la Hanovra. Picturile lui sunt păstrate în colecții private, respectiv publice din Belgia, Germania, Portugalia, Ungaria și România. Singura operă a lui pe spațiul public, un mozaic de câteva sute de metri pătrați, a fost reconstituit recent și se află la Oradea.
Recent Comments