14.12.2023-31.01.2024
Galeria Relicvar
Strada Târnavelor 4, 400597 Cluj-Napoca, România
”27 iunie 1972: Ordine practică a culorilor, cu valabilitate generală, îmbrățișând toate posibilitățile picturei ( expresiei ), bi și tri-dimensionale , ”de culoare”, ”de valori”, și de ”clar-obscur” , de la Fra Angelico la Tițian, de la Velazquez la Rubens, de la Rafael la Rembrandt, de la Chardin la Delacroix, de la Corot la Cezanne, de la Monet la Van Gogh, de la Lautrec la Gauguin, de la Bonnard la Rouault și la Morandi… Prezenta ordine este rezultatul unor căutări de 22 de ani, din 1950 până azi, timp în care mai mult sau mai puțin, m-am tot învârtit prin hățișul unor posibilități, totdeauna parțiale și relative nemulțumitoare. Ele cuprindeau totuși câte un anumit grad de adevăr, dar nu le puteam integra într-o realitate de ansamblu. Ceea ce înseamnă că punctul din care fuseseră sesizate nu era cel adevărat. De multe ori am avut iluzia că aceea este calea bună, pentru ca după câteva ceasuri sau zile, fie să pierd din nou firul, fie să se dovedească că nu eram pe drumul cel bun. În sfârșit, zilele acestea se pare că i-am dat de capăt, dacă nu cumva e și de data asta o nouă iluzie. Să sperăm că nu.
Necesitatea acestei preocupări mi-a apărut la scurt timp, după părăsirea tehnicei pastelului, prin 1950. De unde, după primele ”succese” de paletă ce mă iluzionam că isbutisem, am ajuns curând la sentimental decalajului disperant dintre ceea ce simțeam la contactul cu natura și ceea ce parveneam să realizez pe pânză. Suferința aceasta insuportabilă și demoralizantă m-a împins să încep să caut sistematic legătura determinant ascunsă dintre culori, cea care dă nașterea diferitelor raporturi și expresiei lor. Numai că aceasta nu era una singură, ci multiple și în continua mișcare. Am început deci acest studiu îndelungat și complicat, prin a studia tonalitățile culorilor fudamentale una câte una, … În tot acest răstimp, despre prea puține lucrări ale mele se poate spune că erau lucrări artistice, inspirate. Cele mai multe nu au fost decât studii, făcând parte din acest lung proces de investigare, și care vizau o cunoaștere care să deslege aripile inspirației și ale puterii, atunci când va veni vremea pentru aceasta – dacă voi ajunge la capăt înainte de moarte”.
Așa își începe Vasile Varga (1921 – 2005) concluziile unui efort de peste 20 de ani de studii personale privind ”posibilitățile picturei” și deslușire a unei ”ordini practice a culorilor”. Caz singular în plastica românească, Vasile Varga a fost un autodidact, un împătimit al picturii, considerată ca ”știință a culorilor, un lucru complicat căruia fiecare pictor trebuie să se străduiască să-i deslușească sensurile”. Dezamăgit de Institutul de Arte de la începutul anilor 50, Vasile Varga a luat pictura pe cont propriu, începând în 1950 un obsedant studiu asupra posibilităților culorii, considerat de către unii confrați care l-au cunoscut ca fiind utopic și indescifrabil. El caută cu obstinație piatra filosofală a picturii, într-un îndârjit demers alchimic, studiind amestecul tonurilor după calcule sofisticate, apoi experimentează rezultatul în natură. Folosește exclusiv mijloace empirice, o terminologie proprie, prescurtări, totul e rațiune, gândire, știință. Este perioada bazată pe observație și analiză, pe rațiune și aplicații practice.
Recent Comments