„utopia, merită. acumulări” este o expoziție ce se dorește a fi văzută ca un fragment preliminar al evenimentului ce va marca sfârșitul proiectului Continuous Studio VI. Propunem, așadar, un moment intermediar de expunere și selecție a unei colecții de desene ce s-a constituit în timpul și spațiul bistrițean, precum și alte lucrări realizate în tehnici constituite în urma unui proces de tip încercare și eroare, executate în baza schimburilor constante pe care Gorzo le-a avut cu orașul.

Acumulările reprezintă tot ce am adunat noi în timpul petrecut la Bistrița. Sunt acumulări de experiențe, experimente, tehnici, discuții, lecții, stres, animozități, încercări, erori și tot ce a mai rămas dintr-o experiență autentică, nealterată, pe alocuri obositoare. Dar sațietatea a venit mereu cu o oarecare formă de răbdare, cu dorința de a ne trezi a doua zi, a treia sau a cincea ceva mai bine, cu o putere violentă, a cărui sursă e greu s-o percepi. Pentru că, uneori, mergi tot înainte fără să îți pese cum, știi doar că trebuie să mergi înainte, pentru că ăla e singurul lucru pe care îl ai aici și acum.” echipa Utopia (Gorzo, Lina Țărmure, Răzvan Năstase, Ioana Gorzo)

„Munca pe care o facem e fără sfârșit și ne definește” este ipoteza de lucru a lui Gorzo de la care pleacă Continuous Studio. La Bistrița travaliul a căpătat o caracteristică de tip crescendo, deci, o dezvoltare organică, împărțită pe etape ce irump fiecare din cea precedentă. În primă fază — aproximativ trei săptămâni — s-a desenat pe format mic;

s-au creat imagini ca prelungiri ale gândurilor, evidențiindu-se nevoia de a face imagine oricând și oriunde. Într-un fel, Gorzo și-a pus astfel bazele propriei lumi bistrițene, cu ajutorul a câtorva sute de desene cu format de aproximativ 20 x 13 cm, extinzându-se apoi înspre 26 x 18 cm și, ulterior, tot mai amplu.

Aproape contra-intuitiv, însă, aceste imagini nu reprezintă schițe, ci mai degrabă semințe ale unor potențialități din viitor. Ele nu formează doar o comunitate bistrițeană de momente și interacțiuni, ci și temelia pentru ce a urmat: formate din ce în ce mai ample, tehnici ce devin tot mai complicate și mai încurcate. Aceste desene reprezintă, deci, un eventual punct de pornire și nu este specific proiectului de la Bistrița, cât mai degrabă unei modalități de lucru ale lui Gorzo, creatorul raportându-se la desenat ca la un instrument de aclimatizare și orientare într-un spațiu încă neîncercat. Astfel, ele sunt mereu supuse unei selecții în baza funcționalității formei și a capacității de a rezista în fața unor dimensiuni mai mari, fiind susținute ulterior de tehnici tot mai diverse; cele de la Bistrița pornind de la creion și trecând prin pastel, tuș, acrilic, pigmenți și multă rășină acrilică, folosită ca un fel de mediu general de asumare a tehnicalității, precum și de conservare a acesteia. Apoteoza dimensiunii, 190 x 120 cm, propune și cea mai recentă tehnică pe care Gorzo a perfecționat-o în curtea Casei cu Lei. Caracterizată prin acumulări de straturi de nisip / talaș de lemn, pigmenți și rășină acrilică, această tehnică permite atât crearea unor obiecte bidimensionale, asemenea unor basoreliefuri sau artefacte arheologice străvechi, cât și așezarea straturilor pe un suport transparent, ce suportă o contemplare duală a privitorului, acesta având ocazia de a vedea din față primul strat, iar din spate, pe ultimul.

Proiectul „Continuous Studio VI: utopia, merită” a avut, deci, din totdeauna un caracter de tip work-in-progress, cu multe propuneri, idei și răzgândiri pe parcurs. Mai mult decât atât, el a reprezentat un demers aglomerat, cu conglomerări de vizite și discuții, schimbări de plan în ultimul moment, dar și timp prietenos cu interminabilele încercări și erori. Momentele bucuroase, antipatice, încărcate de crispare, micile victorii sărbătorite, dar și continua muncă, discuțiile constitutive, nesfârșite, urmate de multiple ore de lucru în fața laptopului sau al hârtiei, cu pigmenți, cuvinte, mail-uri și apeluri esențiale, zgomotul compresorului, glume și iritări, toate se regăsesc în lucrările ce formează expoziția de față. „Acumulări” reflectă, așadar, o mică parte din tot ce s-a trăit la Bistrița.

Expoziția se află la galeria Palatului Culturii din Bistrița și se poate vizita până în 30 octombrie, de luni până vineri în intervalul orar 9-18 și, în afara programului menționat, cu o programare la numărul de telefon +40 755 637 266 sau printr-un mesaj privat pe Facebook / Instagram @continuous.studio.

Organizatori: Asociația Diptych, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița

Design grafic & documentare fotografică: Răzvan Năstase

Asistent producție: Ioana Gorzo

Partener: Crama Jelna

Foto credite Răzvan Năstase

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.