„Mulțimile lui Vlad”
Expoziție și lansare de carte
AUREL VLAD
Galeria Új Kriterion
Miercurea Ciuc (str Petőfi nr.4)
Joi 12 octombrie orele 18.00
CORTEGII
Sculptorul care a dat trup monumental jertfiţilor de la Memorialul Închisorii Sighet ar fi vrut să-şi mâne „mulţimile”, pe care le-a plăsmuit de peste trei decenii, printr-unul din spaţiile mari de la MNAC, Bucureşti. Încă nu s-a întâmplat alinierea instituțională a astrelor. La Viena, însă, episcopatul are bucuria Bucuriei, ansamblul de 30 de personaje semnate de Aurel Vlad. Artistul a avut cele mai ample demonstraţii expoziţionale la nord de Viena (Klosterneuburg, 2008), şi la Muzeul de Artă din Timişoara (2012). Iar catalogul de față, providențial, va oferi o citire-document a mărcii de atelier Aurel Vlad, ca „patos colectivˮ, pentru circa 20 de ansambluri-mulțime.
În primul deceniu postcomunist, sculptorul a dat expresie gestică şi volumetrică unui repertoriu de doliu istoric, de spaime şi suferinţe, care l-au calificat drept un autentic senzor postural al durerii. L-am numit coregraful butoh al gestului sculptural pentru grupuri monumentale, începând cu Damnaţii – Cortegiul sacrificaților( prezentați în 1997, la galeria bucureşteană „Catacomba”), mai apoi Spaima (1998), Cortegiul Umbrelor (1999), Eclipsa (2001).
Corpusul studiat (chiar academic, drept teză de doctorat) al gestului revelator alimentează compozițiile-mulțime, tipice lui Vlad, precum Cascada gesturilor (2001), cea cu 176 de personaje. Pe lângă sensibilitatea la memoria istoriei traumatice, artistul a abordat „în cheia mulțimilorˮtema massificării consumeriste şi a manipulării mediatice: Pseudosanctuar pentru TV (1997), Aplaudacii (1998), Păpuşile din cârpă (1998).
Pe de altă parte, figurativul animalier joacă la Vlad rolul de ferment expresionist al spaimelor. Carnasierii, taurii, boturile cu fierăstraie de colţi pot exorciza atacurile agresivităţii cotidiene. În cadrul celei de a V -a ediţii a salonului „Arte în Bucureşti”, la Centrul Artelor Vizuale, absida sălii de la parter a fost cathartic invadată de Haita canidelor nituite în tablă, ansamblu terifiant semnat de Vlad, expus în premieră, în 2014. Iar în „vremea molimeiˮ, sculptorul imaginează o haită de câini-covid care escaladează în spirală frenetică o coloană unde, în vârf, gesticulează cu disperare un pâlc uman, asediat şi izolat ca „stâlpniciiˮ din paleocreştinism.
Neliniştea unei lumi (2010), Final de joc (2019), Baricada (2020) sunt compoziții colective – paradoxal, introspecte – despre nesiguranță, retragerea din social şi acceptare a senectuții. Astfel, Vlad convoacă un fel original de „cor anticˮ, figurativ-anonim, care declamă, sculptural vorbind, teme profunde ale „spiritului timpuluiˮ şi ale „personeiˮ. La Vlad predomină spaimele şi victimizarea, dar există şi contraponderea expresiilor de bucurie în corp colectiv. Din voletul tonic al aglomerărilor de personaje, potrivite pentru intervenție cromatică, amintim O lume aproape fericită (anul 2020, cu 333 de figuri) sau Explozia de fericire (anul 2020, cu 222 de figuri).
Conceptul estetic de „frust”, accelerat de creativitate pe palierul antropomorf, parabolic şi, iată, pe „multiplicare coralăˮ este soclul unui atelier neobosit de peste trei decenii. Aurel Vlad, iubitor de umanitate şi de exorcizare a răului prin gestul prins în materie, a devenit după 1990 un nume-far al sculpturii româneşti. Este, în imaginarul material al atelierului său, un autentic artist al patosului. Are o stilistică a robusteţii redevabilă trunchiului de lemn după tiparele statuarei golemice. Apoi, prin tehnica decupajului ivită prima dată în lemn, a dezvoltat şi o spectaculoasă narativitate în mânuirea planimetrică a foii metalice.
Înţesate de lucrări, atelierul şi mansarda-depozit expoziţional funcţionează imbatabil ca fertilizatoare de scene emergente. Sunt un Teatru de Trupuri. Artistul e complet imersat în prodigiosul formelor sale – ba, mai mult, dialoghează animist cu toate întrupările, cu „mulțimile lui Vladˮ.
Aurelia Mocanu
Recent Comments