La Sala de Expoziții „Constantin Brâncuși”, în incinta Palatului Parlamentului, Centrul Internațional de Conferințe, pe 4 septembrie, a avut loc inaugurarea expoziției de pictură Genius Loci a Eleonorei Brigalda (Republica Moldova).

Expoziția este o retrospectivă, ce prezintă 50 pânze realizate pe parcursul anilor de pictorița Eleonora Brigalda, dr., profesor universitar, membră UAP din Republica Moldova.

Genius Loci – genericul sugestiv al proiectului expozițional induce în diferite dimensiuni arhetipale, relevate pe pânză. Cromatica lucrărilor racordează cu paleta culorilor de pământ din cultura cucuteniană, făcând apel și la figurile idolilor ancestrali. Tematica lucrărilor abordează aspecte identitare, subiecte istorice, personalități marcante (precum cea a lui Stefan cel Mare) și simboluri din ethosul românesc. Pornind de la o fixare concretă, figurativă spre o stilizare–abstractizare, se desprind tratări ale unor subiecte precreștine, medievale până la cele din contemporaneitate. Autoarea ne invită prin acest demers să descoperim încărcătura complexă a intersectării spiritului locului cu spiritul timpului” – menționează curatoarea expoziției Valeria Barbas, dr.

Pe lângă domeniul artistic Eleonora Brigalda desfășoară o vastă activitate didactică în calitate de profesor universitar la Universitatea Pedagogică de Stat ”I. Creangă”, fiind curatoare la diverse proiecte artistice printre care Salonul Profesorilor de Arte Vizuale din R. Moldova, autoare a numeroase articole, monografii (4), Laureată a Premiului Național din Republica Moldova.

Potrivit dr. Constantin Ciobanu, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române: „Eleonora Brigalda , prof.univ, dr . este artistă cu multiple valențe creatoare. Pe parcursul anilor ea s-a manifestat  în domeniul științific, cel al pedagogiei artelor plastice, indispensabila fiind în acest parcurs creația artistică.  Eleonora Brigalda  propune o expoziție cu  titlul simbolic ce provine din latina Genius Locci – spiritul locului, care prezintă o abordare plastică bazată, deopotrivă, pe un studiu aprofundat al istoriei și areologiei. Fiecare din opere etalate face referință la istoria artelor, artei vechi, începând cu arta preistorică și medievală, inspirate din pictura brâncovenească, forme ancestrale care formează  arhetipuri ale inconștientului, imagini fie antropomorfe sau zoomorfe, aparținând culturii Hamangia, Cucuteni Tripolie, care creează acea ambianță a spiritului locului și nu se limitează pentru autoare la Basarabia. Cheia decodificării acestui concept se regăsește în simbolurile și mesajele prezente în tablourile pictoriței”.

La rândul său, criticul de artă Ana Amelia Mădălina Dincă menționează că: „Eleonora Brigalda este o artistă de școală academică și acest lucru se observă și în lucrările de factură modernă, dar și în cele de factură abstractă. Eleonora Brigalda trece foarte ușor de la forma vizual recognoscibilă la zona abstractă, figurativul este interpretat astfel încât să transmită un mesaj foarte puternic, în același timp autoarea nu rămâne ancorată într-o idee, sau într-o structură imagistică. Ea trece prin multe formule de conceptualizare astfel încât această expoziție foarte diversă pune în evidență un demers al artistei în ceea ce privește dialogul între stiluri, dialogul între simboluri, dialogul între afecțiuni, vizibil și invizibil, între lumea terestră și transcendentă, specifice arealului românesc. Artista a reușit să fie diversă și unitară într-un discurs plastic inedit. Artista ne dă voie să ne rătăcim privirea în colțul de natură unde ochiul contemporanului pătrunde cu greu. Este o sensibilă observatoare a naturii încât experiența în ceea ce privește structura imaginii, geometria secretă sunt corelate foarte bine cu ceea ce artusta oferă în realitate.  Îi place să contemple natura, dar și sa releve  nu numai la lucrurile frumoase, dar și cele care au marcat existența noastră, in tripticul „Deportări”. Este o artistă foarte atentă în ceea ce privește știința cromatologiei. Lucrările pictoriței Eleonora Brigalda se remarcă prin tușă, prin pata de culoare, prin acordurile cromatice. Și aceste rafinate culori, se regasesc în lucrări de o excepțională sensibilitate cromatică, care pur și simplu se lipesc de suflet”.

Pictorița Eleonora Brigalda a subliniat că „expoziția se referă la istoria scrisă și nescrisă a trecutului si prezentului dramatic a arealului românesc transpusă în culori. Miturile fundamentale ale neamului au servit drept punct de referință și inspirație întru cercetarea, cunoașterea și conștientizarea identității”.

Vernisajul expoziției a fost prezentat de criticii de artă: Constantin Ciobanu, Ana Amelia Mădălina Dinca, coordonator: Ștefan Popa, reprezentantul Sălii de expoziție – Magda Midvichi.

Expoziția Genius Loci va fi deschisă până pe 30 septembrie, 2023.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.