Volume, linii și puncte

Anamaria & Marcel Stanciu – Grafică și sculptură – Muzeul de Artă Comparată Sȃngeorz-Băi, 14 iulie-2 august 2023 – curator Maxim Dumitraș

Expoziția de sculptură și grafică deschisă vineri 14 iulie 2023 la Muzeul de Artă Comparată din Sȃngeorz-Băi îi are ca protagoniști pe Marcel Stanciu și Anamaria Stanciu. Curatorul Maxim Dumitraș a integrat lucrările celor doi în spațiul ales pornind de la sculptura ȋn lemn de stejar  („Semn”) realizată în anul 1996 prin cioplire directă de Marcel Stanciu, proaspăt absolvent pe atunci al Academiei de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj Napoca și de la desenul hiperrealist supradimensionat al Anamariei Stanciu („Matca”) din 2022, lucrare ce a marcat finalizarea studiilor sale de masterat la aceeași instituție de învățământ. Dincolo de forma sau de limbajul pe care le-au folosit, aspecte proprii până la urmă oricărui demers artistic, expoziția de față se remarcă prin raportarea la condiția umană, la traumă și autovindecare, la moartea care face parte din viață și, nu în ultimul rând, la familia care pune un rost în toate și dă sens lucrurilor. Aparținând unor generații diferite, cei doi artiști au preocupări distincte și moduri de abordare a temelor alese din cu totul alte perspective. Sculptura lui Marcel Stanciu are în centrul ei spiritualitatea creștină cu tot ce presupune aceasta: jertfa, milostenia, împărtășania, comuniunea, mântuirea. Lucrarea „Semn”, de fapt o cruce în lemn de stejar, dar în același timp și biserică, este un punct de plecare dar în mod paradoxal și de sosire pentru artist, căci în cele aproape trei decenii scurse de la conceperea ei acesta a creat mereu în aceleași coordonate. Chiar dacă pot fi observate diferențe stilistice la celelalte jaloane temporale cum ar fi „Semn solar”, „Agapă I”, „Agapă II”, „Podoabă”, esența rămâne neschimbată ca și crezul său de altfel.

Grafica Anamariei Stanciu se remarcă prin atenția pentru detaliu, oricât ar fi el de neînsemnat, aici fiecare amănunt este parcă pus sub o lupă uriașă, rezultatul find fără indoială pe măsura muncii meticuloase de luni și luni de zile. Pornind de la imaginea fotografică, artista marchează fiecare linie sau punct nu cu creionul sau penița cum ne-am aștepta ci cu pixul, sunt două teme importante aduse în atenția publicului: trauma și moartea. Pentru a le depăși sau măcar a găsi împăcare cu acestea, consideră că cel mai bun remediu e să le dea chip, să le analizeze în amănunțime, fără vreun filtru intermediar. Realitatea nu este câtuși de puțin cosmetizată, ba dimpotrivă, tot ce de obicei se ascunde este adus în față, chiar sub ochi, teama și descompunerea au aproape miros, văzul se amestecă în mod neașteptat cu auzul și gustul amărui colorează spațiile lăsate în mod intenționat goale.

Expoziția celor doi artiști, tată și fiică, ne propune spre analiză și contemplare dialogul dintre maturitate și tinerețe, subliniază contrastul dar și complementaritatea a două lumi diferite deși apropiate, evocă acel trecut ce își face simțită în mod palpabil prezența, condiționând lucrurile care vor veni și celebrează începutul promițător al unei sensibilități aparte care are tot viitorul în față.

Constantin Țînteanu