În perioada 17 – 30 iulie 2023 la Galeria de Artă Metopa a Filialei UAP Argeș, poate fi vizitată expoziția „THE WAY OF FASHION” a designerului Mihaela Giuiu.

În arta contemporană, moda vestimentară și-a căpătat un statut propriu, devenind o ramură artistică, absorbind puțin câte puțin din toate celelalte genuri artistice atât din zona artelor vizuale, cât și din zona artelor spectacolului. Astfel, interdisciplinaritatea și-a pus amprenta conturând noi forme de expresie artistice convenționale și neconvenționale. De aici reiese faptul că designerii sau artiștii vizuali din această industrie creativă nu pot avea doar o abilitate principală, ci au nevoie de un set de abilități versatile pentru a putea dezvolta un produs util, inovator, construit în baza unui client real, care să reziste testul timpului. La acestea se mai pot adăuga idei conceptuale cu scop artistic, care reflectă paradigmele momentului, arătând diverse realități înconjurătoare ori crezuri ale artiștilor în cauză.

Mihaela Giuiu prezintă publicului expoziția intitulată THE WAY OF FASHION, în cadrul căreia artista propune o viziune de ansamblu asupra domeniului modei vestimentare, arătând drumurile care se pot desprinde din această sferă de activitate interdisciplinară.

Focusul artistei cade pe procesul de design în sine, arătând importanța fiecărui pas, pornind de la idee, concept, cercetare și dezvoltare, până la produsul finit. În tot acest parcurs, Mihaela presară din loc în loc și ilustrația de modă, o ramură distinctă a acestui vast domeniu creativ, fiind una dintre direcțiile modei, ivită din priceperea, talentul și amprenta personală a ilustratorului de modă.

În susținerea discursului său asupra faptului că moda este un domeniu interdisciplinar, îi are alături pe artiștii vizuali Irina Vîlcu și Valentin Teodorescu. Aceștia punând în evidență direcția pur artistică a obiectului-veșmânt, a creației vestimentare cu valențe pur artistice.

Criticul de artă Lavinia – Elena Vieru spune despre expoziția artistei că:

În “THE WAY OF FASHION” complexitatea metodelor de lucru din spatele creațiilor sale. De la concept, schiță şi ilustrație de modă până la produsul finit, o piesă vestimentară este rezultatul procesului laborios al prelucrării ideii şi al tranziției acesteia din spațiul imaginar către cel fizic.

            Parcursul este unul interdisciplinar, Mihaela îmbinând moda cu tehnologia şi plasând creațiile sale între estetic şi funcțional. Ilustrațiile de modă exprimă forță, vigoare, expresivitate. Proiectele de design vestimentar propun modalități inedite de a purta veșmântul care se poate transforma şi rearanja pe corp în funcție de creativitatea purtătorului şi de proporțiile acestuia, indiferent de gen. Mihaela a mijlocit procedeul prin versatilitate, mult fațetare, jocul volumelor şi al dimensiunilor. Compozițiile personale ale artistei, plasate între abstract şi decorativ sunt aplicate în pliurile materialelor. Mișcarea dezvăluie simbolul vocii interioare a purtătorului concretizată în compoziția policromă aplicată pe un fundal negru-intens.

            Mihaela Giuiu inovează constant făcând apel la ingineria textilă şi nanotehnologică. Observăm concretizarea experimentului artistic şi tehnologic în produsul finit inovator. O cantitate considerabilă de informație vizuală este înmagazinată într-o piesă.  Mihaela este atentă la ceea ce se petrece în jurul său, la nevoile societății şi ale individului. Redistribuirea greutății unui rucsac, realizarea unei modalități inovatoare de colectare a amprentelor de pe textile în parteneriat cu laboratoarele de criminologie, optimizarea procesului de fabricare a materialelor într-o firmă, realizarea unor încălțări care să înlesnească munca terapeuților, sunt doar câteva din multiplele proiecte dezvoltate de Mihaela. Prin creativitate şi atenție la detalii, Mihaela dezvoltă procedee complexe de asimilare a rezultatelor cercetării tehnice şi vizuale. Acestea sunt prelucrate în laboratorul imaginativ şi dezvăluite ulterior, într-o logică a contemporaneității. 

 Creațiile Mihaelei Giuiu sunt inovatoare, sunt realizate cu ingeniozitate şi comportă valențe estetice. Expoziția în sine este organizată ca o dispunere în spațiu inedită, o compunere scenografică ce conține ilustrații de modă, proiecte, editoriale, portofolii, costume. Observăm juxtapunerea eleganței non culorilor “colajului” spațial policrom. Artiștii invitați, Irina Vîlcu şi Valentin Teodorescu completează imaginea de ansamblu cu două creații vestimentare inspirate din costumul tradițional românesc.

            Irina Vîlcu revitalizează costumul românesc într-o nouă poezie a formelor. Grafiile din silicon sunt aplicate peste materialele din in şi bumbac. Liniile sinuoase ale ținutei sunt completate de structurile angulare ale materialelor fixate pe mânecile supradimensionate. Observăm dozajul cantităților formelor şi traseul liniilor ca un desen ce străbate marginile laterale verticale ale ținutei. Irina Vîlcu creează un joc vizual şi dirijează privirea pe o traiectorie ritmată. Formele aplicate pe veșmânt se situează într-un raport de complementaritate şi sunt reechilibrate mai apoi în completarea imaginii de ansamblu.

            Valentin Teodorescu reinterpretează tradițiile și spiritul cultural tradițional pornind de la o imagine arhaică a spațiului românesc. Prin sintetizarea formelor, imaginea se transformă şi devine simbol vizual. Costumul românesc din zona Sibiului este punctul de plecare pentru procesul de explorare, elaborare şi restructurare coloristică. Cusătura își depășește rolul funcțional şi devine linie a unui desen repetat pe suprafața costumului. Se creează un joc ritmic orizontal descriind o reminiscență a fotei tradiționale. Valentin Teodorescu experimentează constant şi înglobează în ținutele sale o notă arhaică perpetuată şi readusă în actualitate.

Mihaela Giuiu este absolventă a University of South Wales – BA (HONS) Fashion Design (Licență) și Liverpool John Moores University – MA Fashion Innovation and Realization (Master). Preocupările sale în industria designului vestimentar au în prim-plan cercetarea și dezvoltarea de produs bazată pe nevoile consumatorului cu scopul de a inova și spori funcționalitatea produsului vestimentar.

Deși abordarea proiectelor de design este caracterizată prin gândirea critică, are o fundație solidă în artele plastice și își folosește acest set de abilități în comunicarea vizuală de idei, dar și în explorarea și organizarea conceptelor artistice.

Este un designer și artist vizual proactiv, cu experiență internațională în India, Portugalia, Țara Galilor și Anglia, membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România, implicată în diverse proiecte de artă, o susținătoare a producției fair-trade și a sustenabilității în modă.

Irina Vîlcu a studiat Moda-Design Vestimentar (Licență) și Strategii de Modă și Costum (Master) la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design. Activează în domeniul artelor vizuale și designului prin crearea unor obiecte vestimentare într-o viziune personală. Este un participant activ în competiții, expoziții și evenimente din domeniu. Are un talent înnăscut pentru culoare și printuri, actualmente explorându-și interesul pentru găsirea soluțiilor în design, destinate persoanelor plus size. Este o fire pragmatică, cu focus pe estetică și funcționalitatea în design, și merge până la extrem în perfecționarea proiectelor.

Valentin Teodorescu este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Modă-Design Vestimentar – Licență și Strategii de Modă și Costum – Master. Actualmente este doctorand în cadrul Școlii Doctorale ale aceleiași instituții și membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Design, București. Preocupările sale artistice se îndreaptă pe de-o parte către zona designului vestimentar și costume, iar pe de altă parte către zona performing-ului de costum, conturând mereu personaje cu povești absurde, amuzante și neconvenționale. El folosește moda ca pretext pentru a da viață unor variate manifestări artistice, ce au ca punct de pornire veșmântul, cunoscut sub toate formele sale.