Ieriul lui maine
Alice Neculea, curator
Gabriela Culic este din București, licentiata UNArte, în 2003. In ultimii 20 de ani a avut numeroase expoziții în Romania si in strainatate și a obținut multiple premii și distincții artistice, atat în țară cat si peste hotare, un exemplu fiind Premiul Muzeului Național de Artă al Moldovei la Bienala Internațională de Pictură, in 2015 si 2017. Ea a trăit și a lucrat mult timp atât la București, cât și în Berlin.
Gabriela este un artist care aduce cu sine o artă sinceră, marcată de propriile trăiri, dar si oarecum, de paradoxuri aș spune.
Deși lucrările sale au poate la prima vedere o aparentă apăsare, spiritul în care au fost create și care le animă in forul interior al Gabrielei, conotațiile lor simbolice, nu sunt nicidecum ”apăsătoare”.
Deși este un artist al singurătății, marcat de singurătatea pe care de altfel o îmbrățișează – îi place singurătatea atelierului, nefiind insă antisocială, iar acest lucru răzbate uneori în lucrările sale – ea nu este nicidecum un artist al deznădejdii. In general, singurătatea poate aduce cu sine deznădejdea. Singurătățile ei duc la meditație și o încercare, dimpotriva, de împlinire a spiritului, nu de o pierdere a lui în disperare.
Motivele și căutările ei în pictură, concretizate în mai multe cicluri de lucrări, au conotații filozofice ce țin de introspecție, de sondări adanci ale minții și sufletului uman, sunt căutări ale ”ochiului interior”- cum îi place ei să spună – nu sunt căutări ale unor motive înconjurătoare, ce se oferă la tot pasul, privirii exterioare.
De foarte mult timp este preocupată de anumite teme și simboluri – cum sunt, de exemplu, corbul și lupul – ce țin de propriile ei introspecții și întrebări existențiale, de cunoaștere în general, ca și de spiritul a tot ceea ce menține legătura între universul terestru și viața spirituală. Gabriela și-a însușit spiritul celor două simboluri, dorind să fie însoțită în permanență de spiritul lupului, pentru că lupul înseamnă, printre altele, inteligență, lupta si adaptare, prezență permanentă în propria ta viață, cu instinctele tale, cu intuiția și voința ta… Dar si de spiritul cunoașterii și al memoriei, facand apel la simbolul celor doi corbi Huginn și Muninn, ce il insotesc pe zeul Odin, zeul suprem din motologia nordică.
Am pomenit de aceștia doi pentru că știu că a preocupat-o această simbolistică a corbilor lui Odin, iar corbul în general, în pofida unor prejudecăți, are un aspect pozitiv, căci este o pasăre cu multe calități, inteligentă, devotată familiei, are capacitatea unor procese cognitive complexe, este jucăuș. Conotațiile negative în simbolistica corbului se pare că sunt de dată relativ recentă și apar aproape exclusiv în Europa, iar acest lucru poate fi legat de faptul că distruge recolte agricole si este de asemenea, necrofag.
In majoritatea credințelor și miturilor ce il privesc, el apare ca un erou solar, adesea demiurg sau mesager divin, chiar ghid al sufletelor in ultima lor călătorie, căci este psihopomp. Și dacă bine ne amintim, el apare în Biblie ca simbol al perspicacității, corbul fiind pasărea trimisă de Noe în recunoaștere, să verifice dacă apele au început să se retragă, si care s-a întors numai atunci când a putut vesti reapariția pământului.
Simbolul lupului este și el foarte complex și ca toate celelalte este ambivalent, poate fi valorizat pozitiv sau negativ. Pentru că vede noaptea, de exemplu, el poate deveni un simbol al luminii, solar, eroul războinic, strămoșul mitic. Gura de fiară a lupului, care apare si ea in lucrările Gabrielei, dincolo de simbolismul devoratorului și aspectul infernal, este în fapt, în multe mitologii, o imagine inițiatică și arhetipală, legată de fenomenul alternanței zi- noapte, viață- moarte. Acest caracter inițiatic îi conferă lupului înțelepciune, intuiție, puterea de a distinge întotdeauna adevărul, și de asemenea rolul de psihopomp, ghid al sufletelor pe care le ajută să treacă în lumea de dincolo.
Oricum ar fi, Gabriela transcende înțelesul acestor teme și simboluri, dincolo de bine și rău, de inevitabila lor ambivalență și dualitate, și până la urmă – dincolo de prejudecăți.
Fiind un artist al transcendenței, propunerile ei plastice și de expresie se supun și ele aceleiași paradigme. Figurativul îl transcende în abstract și abstractul în figurativ. Linia de demarcație dintre acestea două se estompează simțitor, și ca să revin la ideea de paradox, deși contururile sunt recognoscibile, extracția lucrărilor sale este totuși de natură abstractă. Adică imaginile și desenul sunt supuse unei epurări ce merge în această direcție, căci Gabriela rezonează mai degrabă cu abstractul, ce ține de privirea interioară, așa cum spuneam, decât cu figurativul, ce ține de privirea exterioară. Pentru că, deși recunoaștem forma (care spune destul de clar că este vorba despre lup sau despre corb), interiorul ei nu ne oferă nici un fel de amănunte naturaliste, ci este tratat într-o manieră abstractă. Culoarea este opacă, monocromă și egală, și este așezată în interiorul conturului formei cu un febril gestualism ce conduce pensula cu pasta – groasă, abundentă – uneori pe forma anatomică, alteori pur și simplu – în felul acesta creand reliefuri sugestive, ca în cazul aripilor corbilor. Sugestive, dar niciodată descriptive. Alteori, pensula se mișcă la fel de febril și gestual, de data aceasta într-o dedublare a contururilor și un joc al transparențelor, ce creează impresia și dau starea de zbatere…de respirație (unul din ciclurile ei se numește Breath), de zbor… Iar această stare îi este proprie și artistei, nu doar păsărilor…
Cromatica este și ea extrem de redusă. Câteva tonuri sobre și măsurate de ocru, brun…, ocazional albastru, ….puțin verde, roșu englez sau lac garanță. În rest nonculori – alb și negru (care, în paranteză fie spus, deși apar ca opuse, în valoare absolută ele sunt de fapt egale, pentru că reprezintă cele două extremități ale gamei cromatice, ambele fiind absența sau suma tuturor celorlalte culori, negare sau sinteză a lor, în egală măsură). Alb și negru deci, și ele cu ambivalența lor simbolică, ce se subscrie pe deplin, ambivalenței ce definește imaginea, creația și chiar actul creator în sine al Gabrielei Culic.
Cam acesta ar fi punctul de plecare al înțelegerii picturii și temelor Gabrielei Culic, un artist cu o sensibilitate plină de forță, de transcendente frământări interioare si de aparente paradoxuri.”







































Recent Comments