• Joi, Uniunea Artiștilor Plastici, Filiala Ploiești deschide o nouă expoziție, de data aceasta de sculptură: „Oul și sfera”, a artistului Gabriel Sitaru.
• Vernisajul expoziției va avea loc joi, 30 martie, ora 16.00, evenimentul fiind dedicat Festivalului Internațional de Poezie Nichita Stănescu” ed. a XXXIII-a.
Forme cu grație, profunzime și idee exprimă expoziția „Oul și sfera”, a artistului Gabriel Sitaru, pe care o puteți vizita începând de joi, 23 martie, până pe 5 aprilie. Pentru ploieștenii iubitori ai artei, dar și pentru cei care doresc să cunoască această sferă a creației, expoziția este deschisă de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00, la Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Ploiești.
Activ în câmpul artelor vizuale mai ales de la sfârșitul anilor ’80, Gabriel Sitaru tinde în creația sa spre o formă de expresie esențializată, sculpturile sale redau ideile cu o preocupare aparte către lirism, către metaforă. Este un sculptor care tinde spre abstractizare, recurgând la simboluri, la sugestii și, așa cum îl consideră criticii de artă, „artistul își concepe lucrările într-o corelare explicită cu versuri din creația stănesciană”.
Gabriel Sitaru lucrează într-o gamă largă de materiale: marmură, granit, piatră, bronz, inox, alamă, lemn, uneori recurgând la combinarea lor pentru obținerea efectelor plastice dorite. Preocuparea pentru perfecțiunea finisajelor se relevă mai ales în tendința de uniformizare a suprafețelor, dusă uneori până la netezime totală. (Maria Oroșan-Telea, 2014).
Gabriel Sitaru este prahovean, născut la Proviţa de Jos, în 1949, a absolvit studii de sculptură cu maestrul Nicolae Kruch, este Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Bucureşti și are la activ numeroase proiecte care au fost recunoscute în țară și străinătate. Printre distincțiile sale, menționăm Premiul I la Festivalul Naţional al Ministerului Culturii (1989 ) și Diploma de Excelenţă pentru promovarea operei poetice a lui Nichita Stănescu (2013).
Recent Comments