Pe 20 martie, la Galeria Caminul Artei Parter, la ora 18, va avea loc vernisajul expozitiei “Conflict vegetal”, cu lucrări semnate de Marius Frățilă

“Prezint în contextul acestei expoziții lucrări realizate anterior, în mai multe perioade ale explorărilor – auto-explorărilor plastice, care mi-au fost și îmi sunt exemple și repere pentru abordări actuale realizate în compozițiile mele.
Prin prezentele lucrări – din perioade anterioare – am optat pentru aducere în actualitate, prin rememorare și reluare – la alte dimensiuni – a unor experiențe de început.
Propriile abordări picturale din perioade anterioare mi-au devenit subiecte de autoanaliză (auto-psihanaliză) și studiu elaborat.
Acestea sunt etape în care subconștientul și intuiția au un rol primordial și care, abordate cu seriozitate și reconsiderate în explorările, observațiile, cercetările și concretizările plastice, constituie un autentic program – manifest personal.” 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.