P E R I M E T R U I C S I C S U N U | GRUP 21 | Expun: Adrian Sandu, Călin Lucaci, Iulian Matei, Diana Serghiuţă, Sofia Klemenco, Maria Furnea, Corina Stoica, Dana Todor, Ondina Turturică, Diana Lucaci Bota, Michael Wieczorek, Matei Păcurar, Ema Păvăloaia, Ema Hritcu, Cosmin Moldovan, Anamaria Şerban | vernisaj: luni, 27 februarie 2023, ora 17.00 | Galeria Națională de Artă „FORMA” | Deva, Bd. Decebal, nr. 8, 330012.

Activitatea Grupului 21, descrisă de unul dintre membrii săi, Anamaria Șerban, amintește despre proiectele inedite ale plasticienilor:

„In luna martie A.D. 2002 la Galeria Națională Delta se deschidea prima expoziție a tinerilor artişti arădeni, expoziție itinerată mai apoi la Alba Iulia. Generația doămiiștilor au spus unii, artişti care au debutat în primul deceniu al secolului 21. Noul mileniu începea așa: – O să fie pace, – Să nu aveți frică!
2009 a apărut și Platforma de lansare 21 via G21.
2019, expoziția G21 ajungea la 18 ani sub titlul FORȚA MAJORĂ. Multe s-au întâmplat între timp. Era nevoie de un titlu peremptoriu (calitatea mijloacelor de apărare de a anihila orice împotrivire din partea părţii adverse, facilitând sau uşurând astfel soluţionarea pricinii.). Nu ştiam atunci că 2020 și 2021 vor fi ani în care cultura o va invoca la propriu. Putea alege alt titlu… Dincolo de toate… Above All Odds… Și totuși… Chiar dacă… sau popularul, grotescul, cordialul Fcuk Project, XXXXX, you too, Dar nu. Asta a fost.
2020 şi 2021 sunt singurii ani în care acest eveniment nu a avut loc.
2022 DUPĂ PLOAIE am luat-o de la capăt.”

„Expoziția Grupului 21 sau despre fericitele întâlniri în oglindă

Încerc să definesc ideea de grup pe care să o pot aplica apoi Grupului 21 şi să fac ca aceeaşi definiție să încadreze, ca o ramă potrivită, expoziția organizată sub acest nume, la Galeria Delta, la Arad, în luna iunie a anului 2008. Îmi este însă aproape imposibil să aflu un rezultat de care să mă pot folosi, în ciuda frecventării câtorva dicţionare şi a ofertei de pe i-net. Nimic, sau prea mult şi prea evaziv…Într-un cuvânt caut şi închei căutarea uşor descumpănit. Remarc totuşi că uneori semnul identitar” al grupului, cifra de „înmatriculare” care-l însoţeşte deci, este ornat cu ghilimele, ca stucaturile rococo în jurul unei oglinzi de cristal. lată, zic, o manieră la îndemână, chiar şi în cazul de față, de a dispersa contururile unei noţiuni, de a-i aproxima semnificația, sfera de cuprindere. Astfel, în oglinda” cifrei 21 se reflectă de această dată…37 de plasticieni. Fără a cădea în ispita speculațiilor numerologice, nu pot decât să cred că există cu adevărat un miraj al matematicilor complicate, al algebrei narative, dacă o pot numi aşa, care face ca cifrele să se dilate după bunul lor plac – – ca „înrămata” poveste orientală fără sfârşit, cu cifră simetrică şi infinit cuprinzătoare-şi să se înghită unele pe altele, aşa cum şarpele înghite elefantul, făcând astfel imposibilul posibil. Şi e bine că se întâmplă aşa, pentru a se mai dispersa falsa opinie, cu iz vetust, a lipsei de solidaritate a artiştilor. Solidartatea lor seamănă perfect cu pilda Simurgului: rămân alături doar cei care trebuie, doar ei formează, împreună şi, de aceea, paradoxal, ca într-un portret de Arcimboldo, o singură rara avis. Încerc că reperez în reflectarea spectrală a cifrei 21 chipurile fondatorilor grupului, dar renunţ şi la această inițiativă fără rost. Ca majoritatea grupurilor de acest fel, şi acesta îşi are propria istorie, legată sau construită în jurul unei cifre care aminteşte de ceva anume, de o dată, de un număr de casă, de numărul membrilor lui. Întreb în legătură cu cifra aceasta, care ar rămâne altfel pentru mine nu numai abstractă ci şi enigmatică. Răspunsul vine sub forma unei scurte naraţiuni, care seamănă într-o anumită măsură cu miturile fondatoare dar care se derulează, de această dată, în goana maşini, într-o grozav de călduroasă zi de iunie, undeva lângă Vinga, vechiul oraş imperial al Mariei Tereza, pe drumul de la Timişoara la Arad, printre camioane zgomotoase şi viraje riscate. Îmi amintesc apoi de ce sunt fermecătoare povestirile dintotdeauna: pentru că felul în care este enunţat un adevăr este mai util omenirii decât acest adevăr însuşi”. Adevărul este şi de această dată, simplu – e vorba de exact douăzeci şi unu de tineri care expuneau pentru prima dată la Arad în primul an al secolului douăzeci şi unu – dar povestea este şi mai frumoasă, şi ea nu s-a încheiat încă, e ca o carte de nisip” care nu se repetă niciodată. Cred, până la urmă, că mişcarea fiecărui grup îi conturează acestuia identitatea, profilul, definiția sau inutilitatea acestora. Dar mai aflu destul de repede, tot căutând şi desfăcând, că nu orice grup este mişcare, şi îmi spun că şi această observație e pertinentă. Aici, la Arad, e vorba de un grup care se cheamă 21, cifră care nu a fost decât la început scrisă fără ghilimele la tâmplă. Astăzi, când timpul şi-a făcut simțită prezenţa, ne aflăm în preajma a 38 de artişti…”

Emil Moldovan