Ceramica din atelierele Domeniilor Coroanei Regale, prezentată în cadrul unui Repertoriu care promovează patrimoniul Muzeului Dr. Nicolae Minovici
Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită să participaţi la evenimentul de lansare a volumului „Colecția Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici. Repertoriu de ceramică. Volumul 1. Ceramica din Atelierele Domeniilor Regale” – autoare fiind tinerele cercetătoare Nicoleta Bădilă și Silvia-Valentina Zamfir – care va avea loc la Grand Hotel Continental (Calea Victoriei, nr. 56), marți, 14 februarie 2023, începând cu ora 17:00.
Despre apariția acestui repertoriu, Ana Bârcă, specialist în ceramică tradițională spune: „intrăm într-un univers al obiectelor modelate de mâinile și priceperea unor meșteșugari – olari, care au urmărit perfecțiunea formei și liniei în decor, care au trăit poate mai intens sentimentul de apartenență la o nație cu identitatea unei culturi recunoscute internațional. Grație acestei colecții scoase la lumină, Muzeul de Artă Populară dr. Nicolae Minovici își definește altfel profilul, în comparație cu muzeul de tip etnografic sau tematic de artă populară. Expusă în încăperile unei case însuflețite de amintirile lemnului transformat în grinzi, scări interioare și piese de mobilier, alăturată obiectelor de artă țărănească, lucrate într-o varietate de materiale, forme și culori, această ceramică modifică reperele discursului muzeal. Ai posibilitatea să identifici o secvență din istoria culturii românești, alcătuită din planuri suprapuse care nu se închid, ci dimpotrivă. Te scufunzi, treci prin ele și observi punctele de legătură, transparența seducătoare a înțelegerii mai cuprinzătoare. Lumea ruralului și cea a urbanului conviețuiesc aici fără constrângeri, firesc, aureolate de strălucirea unui timp recuperat.”
Acest volum reprezintă un aport semnificativ în cercetarea și valorificarea patrimoniului Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, aducând în atenția cercetătorilor și a publicului obiectele de ceramică lucrate în Atelierele Domeniilor Coroanei Regale.
Despre autori:
Nicoleta Bădilă are studii de istoria artei și doctorat în istorie în cadrul Universității din București cu o teză care urmărește istoria culturală a gestului în portretele oficiale. Din 2016, lucrează ca muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București, iar domeniile de interes sunt arta religioasă și laică din secolul al XIX-lea.
Silvia-Valentina Zamfir are studii în etnologie, etnografie și folclor la Universitatea din București. Cercetarea ei științifică se concentrează pe studiul esteticii obiectelor de artă populară și a funcționalității acestora în mediul tradițional. Din 2016 lucrează în cadrul Muzeului Municipiului București având ca domeniu de interes cercetarea și valorificarea obiectelor de artă populară din colecția Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici.
Recent Comments