Cunoscut deja publicului timișorean pentru participarea sa în anul 2000 la o expoziție din oraș, Belu-Simion Făinaru, un artist româno-israelin, revenit cu un nou proiect intitulat The Void of Silence / Vidul tăcerii, ce se va deschide în 17 noiembrie 2022 la ora 18 la Muzeul Național de Artă din Timișoara.

Expoziția prezintă acum instalații, obiecte și filme video construite pe temele recurente ale creației sale, multe dintre ele fiind inspirate din opera poetică a lui Paul Celan: absența, golul, nimicul, roza nimănui, timpul, oaspetele necunoscut.

Practica sa artistică pune în discuție condiția tranzitorie, fragilă a omului contemporan – un pelerin rătăcind într-un ținut sterp, neprietenos, dar și ostilitatea lumii dominată de materialismul capitalist (Capitalism never happened).

Expoziția curatoriată de Ileana Pintilie și realizată cu sprijinul Galeriei Plan B din Cluj-Berlin va rămâne deschisă până la sfârșitul lunii ianuarie 2023.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.