În toamna lui 2019 am primit propunerea de a face la un târg de artă o expoziție în dialog cu o artistă care abordează pictura lucrând in situ. Fiecare trebuia să intervenim pe câte un zid lung de 7 m și înalt de 3. Primul meu gând a fost să copiez/măresc două pagini de caiet de atelier, pictându-le. Caietele mele de atelier sînt un mister. Nu înțeleg mult din ce se întâmplă în ele. Mi se pare că sînt pline de desene fară noimă, repetitive și stranii. Ele nu sînt scheletul sau indicațiile unei strategii artistice. Nu reprezintă gânduri născute din preocupări intelectuale. Sînt mai degrabă prezențe misterioase, uneori puerile, însemnări abrupte ale cuiva care se învârte în cerc, neînțelegând ce se întâmplă de fapt cu el. Sînt lucruri pe care instinctual mă feresc să le arăt. Dar tocmai de aceea, contrar instinctului, m-am gândit să le folosesc.
În unele dintre aceste caiete, găsesc și texte. Uneori scrise de mine, alteori texte pe care le transcriu din interviuri cu artiști pe care îi urmăresc. Căutând pagini potrivite pentru proiectul propus, mi-am dat seama, de fapt, că mai potrivit decât orice desen, ar fi două paragrafe dintr-un interviu cu Barnett Newman. Interviuri filmate cu el, sînt puține. Cel pe care l-am găsit, probabil prin 2017-2018, mi-a plăcut atât de mult încât l-am transcris în totalitate. Ideea de a copia / de a mări fidel pe un zid alb desene din pagini de caiet, s-a transformat acum în a transcrie un text pe perete.
Ca o paranteză, trebuie să spun că am în general o problemă cu textul-aruncat-în-pictură. De multe ori el funcționează ca un bruiaj, trimite privitorul de imagine undeva precis, către sensul cuvântului. Iar pictura, constrânsă, o ia neconvingător într-acolo. Tehnicile celor două limbaje – scrisul și pictura – sînt prea diferite pentru ca, suprapuse, să nu intre repede în conflict sau redundanță. În fine, nu sînt radical, există artiști de mare succes care au folosit textul în pictură. În unele cazuri, ceea ce cred eu aici e probabil contrazis.
Pentru mine însă, misiunea părea simplă: să scriu un text pe perete. Accentul care inițial era pe reproducere / copiere se mută acum pe adecvarea gestului la mediu (text pe perete). Lawrence Weiner e un exemplu de artist care folosește briliant textul. E limpede și precis ca un chirurg: font, print, plotter-cutter, echipă de montaj.
Eu am însă nevoie să fac lucrurile cu mâna mea. Sînt vorbele lui B. Newman, pe care eu doar le selectez, le împrumut, iar scriindu-le, le fac un pic și ale mele. Pentru un gest performativ, trebuia să îmi stabilesc niște coordonate, o direcție de lucru: un text scris relativ repede cu pensula, ca după dictare, respectând reguli împrumutate din caligrafie, de care în scrierea curentă nu țin seama nicodată. Sînt importante aici paginarea, înălțimea rândurilor, raportul între grosimea pensulei și dimensiunea caracterului, accentul pe traseul liniei de sus în jos. Pentru a mă pregăti, am făcut diverse schițe pe hârtie iar mai apoi, la scară naturală.
Din cauza pandemiei, expoziția nu a mai avut loc. Iar eu, închis în casă sau în atelier, am rămas cu gândul la ea, nevoit să testez ceea ce, am hotărat deja, e un lucru complicat: textul și pictura. Am pictat în ulei o suprafață de 1,46 x 2,5 m. În mare parte am folosit strategia pentru perete: intenția caligrafică. Textul este însă pictat acum pe un fundal rece-gri-colorat, nu pe un albul neutru al peretelui. Apoi, când textul era încă ud, am pictat monocrom în jurul lui, atent fiind la relația plin-gol, dintre subiect și fundal.
Acum, în noiembrie 2022 revin la primul plan, folosindu-mă de invitația Galleriei 28 din Timișoara a cărei pereți îi voi folosi pentru a scrie textul pe perete întâia oară.
Recent Comments